Noul Musulman

Cum putem evita sugestiile satanice?

2011-06-06T15:31:00.000-07:00

Ghilimele:

“Oi voi cei care credeţi! Nu urmaţi pasii lui Seitan! Aceluia care urmează pasii lui Seitan el îi porunceste ticălosia si lucrul oprit. Si de nu ar fi graţia lui Allah asupra voastră si mila Sa, nici unul dintre voi nu ar fi curat nicicând(de murdăria păcatelor). Insă Allah curăţeste pe cine voieste El. Iar Allah este Cel care Aude Totul [si] Binestiutor .”[Sami’, ‘Alim].

(Surat AN-NUR:21)

Viclenia lui Satan este precum o pânză de păianjen ce apare înaintea ta-nu te poate opri să mergi mai departe, si nu trebuie să îi acorzi prea mare importanță. Tot ceea ce face Satan este să sugereze acte ce conduc la păcate, prezentate în ornamente bine făurite. Credinciosii nu trebuie să accepte aceste acte. Când acesta recurge la asemenea lucruri, tot ce putem face este să îl ignorăm pentru că el îsi folosește cele mai slabe strategii. Dacă suntem atenți la acele sopteli, o să fim înfrânți. La fel cum teama unui comandant îl face să halucineze si să distribuie soldații pe laturi, lăsând centru descoperit, la fel si credinciosii care îl urmează pe Satan îsi slăbesc abilitatea de a rezista atât lui cât si dorințelor carnale, în final fiind învinsi.

Ghilimele:

“… si nu urmaţi pasii lui Seitan, căci el vă este dusman mărturisit. El vă porunceste numai răul si ticălosia si să spuneţi despre Allah ceea ce nu stiţi.”

(Surat AL-BAQARA: 168,169)

Ghilimele:

“…si care îl urmează pe orice seitan răzvrătit. Căruia i-a fost scris ca pe acela care-l va lua drept ocrotitor el îl va duce în rătăcire si îl va călăuzi către chinul Iadului.”

(Surat AL-HAJJ: 3,4)

Credinciosii care îsi doresc să evite aceste capcane, trebuie să stea departe de păcate, pe care Satan încearcă să le facă atractive. Distragerile si neglijarea venerării sunt invitații spre calea lui Satan:

Ghilimele:

“Cât despre acela care se întoarce de la Indemnarea Celui Milostiv [Ar-Rahman], aceluia îi vom orândui Noi un seitan care-i va fi tovarăs nedespărţit.”

(Surat AZ-ZUKHRUF: 36)

Satana foloseste scene obscene pentru a-i îndepărta pe credinciosi de la calea cea bună. În astfel de momente trebuie să ne amintim că a ne implica în astfel de acte ilicite înseamnă a suferi remuscări mai apoi, iar asta ne pune în pericol viețile în prezent si viitor. Nu trebuie să uităm că această viață este trecătoare, o iluzie recomfortantă, si că viața adevărată este Cea de Apoi.

Ghilimele:

“Si să nu vă abată pe voi Seitan(de la această cale), căci el vă este dusman îndeverat!”

(Surat AZ-ZUKHRUF: 62)

Când le sunt insuflate gânduri rele, credinciosii ar trebui să realizeze că Satan îsi foloseste strategiile slabe si că acesta poate fi ignorat. Nu trebuie să neglijăm timpul de venerare, căci asta atrage atenția lui Satan. Dacă ne amintim mereu de Cel Milostiv, dacă facem fapte nobile si ducem viață religioasă, vom putea rezista lui Satan.

Ghilimele:

“Si dacă vreodată Seitan te îmboldeste, ispitindu-te de rau, caută refugiu la Allah, căci El este Cel care Aude Totul [si] Binestiutor [Sami’, ‘Alim].”

(Surat AL_’A’RAF: 200)

Răsplata celor din Paradis.

2011-05-18T05:59:00.000-07:00

As-Salamu Alaykum Wa Rahmatullahi Wa Barakatuhu !

Răsplata celor din Paradis.

Cei care nu aşteaptă întâlnirea Noastră, care sunt mulţumiţi în Viaţa de Acum, care-şi află tihna în ea şi rămân nepăsători la semnele lui Allah Subhana Wa Ta'Ala, aceştia vor avea liman Focul pentru ceea ce au făcut, iar pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune, Domnul lor îi va călăuzi pentru credinţa lor. Râurile vor curge la picioarele lor în Grădinile plăcerii.
Preafericiţii vor fi în Rai, unde vor veşnici cât vor dura cerurile şi pământul. Cei care cred şi săvârşesc fapte bune vor fi lăsaţi să intre în Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu îngăduinţa Domnului lor, iar bineţea lor va fi: “Pace!”

"Oare acela care stie(crede) că aceea ce ţi s-a revelat de către Domnul tau (Coranul) este Adevărul să fie ca acela care este orb? Ci dară chibzuiesc cei care au minte (cei care au minte sănătoasă),
Aceia care-si împlinesc făgăduinţa faţă de Allah şi nu încalcă legământul făcut.
Si ţin unit ceea ce Allah a poruncit să fie unit (făcând bine rudelor) şi au frică de Domnul lor si se tem de răul socotirii(de Ziua de Apoi).
Si aceia care sunt statornici în căutarea chipului(iubirii, harul lui Allah) Domnului lor si plinesc Rugăciunea [As-Salat] si fac milostenie într-ascuns si pe faţă din ceea ce Noi le-am dăruit si resping răul prin bine, aceia vor avea parte de răsplata Casei [Vesnice]- (adica Paradisul),
De grădinile Edenului, în care vor intra laolaltă cu [toţi] aceia care au fost evlavioşi, dintre părinţii, soţii şi copiii lor, iar îngerii vor intra le ei prin toate porţile… "(Surat AR-RA’D : 19…23)

Cei care cred şi săvârşesc fapte bune vor vedea că nu va fi lăsat să se piardă răsplata celui ce face un lucru bun. Ei sunt cei care vor stăpâni Grădinile Edenului pe sub care curg râuri, unde vor fi împodobiţi cu brăţări de aur şi înveşmântaţi cu straie verzi, de mătase şi brocart. Se vor culca pe paturi de nuntă.
Ce frumoasă răsplată!
Ce minunată şedere!
Oamenii curaţi vor trăi în belşug, iar cei desfrânaţi vor fi aruncaţi în Foc, în Ziua Judecăţii de Apoi de la care nu vor putea lipsi.
Da! Cei curaţi vor trăi în Plăcere, întinşi pe paturi, vor privi în jurul lor. Vom vedea pe chipurile lor strălucirea prea-fericirii.
Li se va da să bea nectar pecetluit, cu pecete de mosc- pentru aceasta să se întreacă cei care se iau la întrecere! -amestecat cu apă din Tasmin, un izvor din care beau doar cei apropiaţi de Dumnezeu.

“Afară de aceia care se vor căi (pentru abandonarea rugăciunilor si urmarea poftelor), vor crede si vor fi împlini fapte bune, căci acestia vor intra în Rai si nu vor fi nedreptăţiţi nicicum,
In grădinile Edenului, pe care Cel Milostiv le-a făgăduit robilor Sai – [şi ei au crezut în această făgăduinţă] nevăzută – căci făgăduinţa Lui se va împlini (întrucat El nu si-o încalcă)
Ei nu vor auzi în ele [nici un fel de] vorbe deşarte, ci numai “Pace!” Şi ei vor avea în ele hrana lor, dimineaţa şi seara.
Acesta este Raiul (cel descris) pe care Noi îl dam cu mostenire robilor Noştri care sunt evlaviosi.” (Surat MARYAM :60…63)

Li se vor da Lăcaşul de Apoi celor care pe pământ nu şi-au dorit preamărirea şi nici stricăciunea. Cei care se tem de Dumnezeu vor avea un sfârşit fericit. Cei cu chipurile luminate vor fi cuprinşi în milostivenia lui Dumnezeu, unde vor veşnici.

Cei temători vor avea un loc fericit: nu vor auzi acolo deşertăciuni ori minciuni.
Aceasta este răsplata de la Domnul Nostru, un dar bine socotit, de la Domnul cerurilor şi al pământului şi a ceea ce este între ele; al Milostivului ce nimănui nu-i este dat să-i vorbească.
În Ziua când Duhul şi îngerii vor sta aşezaţi în rând nu vor vorbi decât cei cărora Milostivul le va îngădui şi vor spune doar ceea ce se cuvine.
El îi va răsplăti pentru răbdarea lor cu o grădină şi cu mătase.
Culcaţi pe paturi de nuntă nu vor suferi nici de soarele arzător şi nici de gerul pişcător.
Umbra se va lăsa peste ei, iar fructele se vor apleca să fie culese.
Printre ei vor umbla vase de argint şi pocaluri de cleştar, de cleştar şi de argint, umplute cu măsură.
Vor bea dintr-un pocal un amestec de ghimbir, şi dintr-un izvor numit acolo Salsabil.
Flăcăiandrii nemuritori se vor învârti în jurul lor - văzându-i vei crede că sunt mărgăritare neînşirate!
Când vei privi în jur, vei vedea desfătare şi o mare împărăţie.
Ei vor purta veşminte verzi, de satin şi de brocart şi vor fi împodobiţi cu brăţări de argint. Domnul lor le va da să bea o băutură prea-curată.
“Toate acestea vă vor fi vouă răsplată a trudei voastre drept mulţumire!
Neprihăniţii vor bea dintr-un pocal o licoare cu camfor.
Robii lui Dumnezeu vor bea din izvoare pe care le vom face să ţâşnească din belşug, căci ei îşi împlinesc făgăduinţele, se tem de o zi al cărui rău se va răspândi în tot locul.
Ei dau de mâncare din dragoste pentru El, sărmanului, orfanului şi prinsului:
“Noi vă dăm de mâncare de dragul lui Dumnezeu şi nu vrem de la voi nici răsplată, nici mulţumire
Pe cei ce o iau înainte! Celui care se teme de înălţimea Domnului său şi opreşte pofta din sufletul său, Raiul îi va fi liman.
Cei care vor fi crezut, cei care se vor fi pribegit, cei care vor fi luptat pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, vor fi puşi pe o treaptă foarte înaltă la Dumnezeu, căci ei sunt cei biruitori!
Domnul lor le vesteşte o milostivenie de la El, o mulţumire şi Grădinile unde vor afla o necurmată plăcere şi unde vor veşnici. O mare răsplată veţi afla la Dumnezeu.

“Acela care voieste să semene [ogorul] Lumii de Apoi, aceluia îi vom spori Noi semănătura(acela care lucrează pentru Viaţa de Apoi a izbutit în lucrul său si faptele sale bune vor fi sporite), iar acela care voieşte să semene [ogorul] acestei lumi (plăcerile ei), aceluia îi vom da Noi din ea, însa el nu va avea parte în Lumea de Apoi.” (Surat AŞ-ŞURA: 20)

Cei temători vor trăi în Grădini cu izvoare, luând ceea ce Domnul lor le va dărui. Ei au fost înainte dintre făptuitorii de bine ce dormeau noaptea puţin, iar dis-de-dimineaţă cereau iertare. Din averile lor aveau parte şi cerşetorul şi lipsitul!
Ei au fost călăuziţi către Cuvântul cel Bun. Ei au fost călăuziţi pe Calea celui Lăudat. Căci au fost răbdători, ei toţi vor avea drept răsplată Casa Raiului, unde vor afla bună primire şi pace, şi acolo vor veşnici. Ce loc de şedere minunat!

Cei înainte mergători. Înainte mergătorii, ei vor fi cei apropiaţi. În Grădinile Plăcerii vor fi mulţime dintre primi şi puţinii dintre ultimii, pe paturi împletite, întinşi pe ele faţă în faţă. Flăcăiandri nemuritori vor umbla printre ei cu potire şi ibrice, şi un pocal de la izvor de care nu-i va durea capul şi nici nu se vor îmbăta; fructele vor fi pe alese şi carnea de pasăre după poftă. Vor avea acolo hurii cu ochi asemenea mărgăritarelor ascunse drept răsplată a faptelor lor. Şi nu vor auzi acolo vorbe deşarte şi nici învinuiri de păcate ci numai un singur cuvânt:“Pace!... Pace!”

Cei de-a dreapta!
Ce va fi cu cei de-a dreapta? Ei vor sta sub lotuşi despinaţi, sub salcâmi frumos înşiraţi. sub umbră întinsă, lângă apă curgătoare, cu fructe din belşug neculese dinainte şi neoprite, pe aşternuturi înălţate.
Cei care cred şi săvârşesc fapte bune - Allah nu împovărăşte nici un suflet decât după putinţa sa - aceştia vor fi soţii Raiului, unde vor veşnici.
Vor fi smulse din piepturi ura ce vor mai fi avut-o. Râurile vor curge la picioarele lor. Ei vor spune: “Laudă lui Dumnezeu care ne-a călăuzit încoace. Noi nu am fi fost călăuziţi, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul.” Li se va striga: “Aceasta este Grădina pe care o veţi moşteni pentru ceea ce aţi făptuit.”
Soţii Grădinii vor striga soţilor Focului: “Noi am găsit adevărat ceea ce Domnul nostru ne-a făgăduit, şi voi găsiţi adevărat ceea ce Domnul vostru v-a făgăduit?” Ei vor spune: “Da!”Cineva va vesti între ei: “Blestemul lui Dumnezeu cadă asupra celor nedrepţi ce abat de la Calea lui Dumnezeu pe care ei caută s-o întortocheze, căci ei tăgăduiesc Viaţa de Apoi.”
Un văl gros va fi pus între Rai şi Gheena, iar pe Al-’Araf vor fi oameni ce îi cunosc pe toţi după chipurile lor. Ei vor striga soţilor Raiului: “Pace vouă!” însă ei nu vor putea intra, cu toate că râvnesc.
Atunci când privirile lor se vor plimba peste soţii Focului, ei vor spune: “Domnul nostru! Nu ne pune laolaltă cu poporul nedrept.”
Cei de pe Al-’Araf vor striga oamenilor pe care-i cunosc după chipurile lor: “Ceea ce-aţi adunat şi de care eraţi mândri nu vă slujeşte la nimic.”

Cei care se tem de Dumnezeu au, la Domnul lor, Grădinile Plăcerii.
Cei care spun: “Domnul nostru este Dumnezeu!” şi merg drept, nu vor cunoaşte nici teamă şi nici tristeţe.
Aceştia sunt soţii Raiului, unde vor veşnici ca răsplată a ceea ce au făptuit.
Cei temători vor sta într-un loc tihnit, în grădini, la izvoare.
Vor fi înveşmântaţi în mătase şi brocart şi aşezaţi faţă în faţă.
Li sa vor dărui drept soţii hurii cu ochii mari. Acolo, vor cere în tihnă fructe de tot soiul. Ei nu vor mai gusta moartea, după moartea lor dintâi, căci Dumnezeu i-a ferit de osânda Iadului.
Aceasta este fericirea cea mare!

“İar noi nu am avut nici o putere asupra voastră, căci aţi fost un neam de neleguiţi.
Deci s-a împlinit Cuvântul Domnului nostru împotriva noastră şi [acum] noi gustăm [pedeapsa]
Şi v-am adus pe voi în rătăcire, căci şi noi înşine am fost rătăciţi!
Şi în Ziua aceea vor fi ei împreună la pedeapsă.
Astfel facem noi cu nelegiuiţii!
Cand li s-a zis lor “Nu există alta divinitate afară de Allah”, ei s-au semeţit (refuzând să accepte propovăduirea şi chemarea la Allah Cel Unic)
Zicând: “Să-i părăsim pe zeii noştri pentru un poet nebun?”
Insă el a venit cu Adevărul şi a adeverit [mesajele] trimisilor (care au fost mai întelepţi, între toate neamurile).
Veţi gusta voi (din pricina plăsmuirii voastre) chinul cel dureros
Şi nu veţi fi răsplătiţi decat pentru ceea ce aţi facut.
Afară de robii lui Allah cei alesi (dreptcredinciosii),
Aceia vor avea parte de un dar binestiut ( ın Paradis)
Fructe [delicioase]! Şi vor fi ei cinstiţi
In Grădinile Fericirii,
Pe divanuri, aşezaţi faţă ın faţă, (astfel încat să se vada unii pe altii)
Şi se va trece printre ei cu o cupă umplută dintr-un izvor,
Albă, plăcută pentru cei ce beau,
In ea nu va fi ameţeală şi nici nu se vor îmbăta din pricina ei,
Si vor avea langă ei fete neprihănite, cu priviri scurte şi cu ochi mari, frumosi,
Semănând cu nişte ouă păstrate cu grijă.
Si se vor întoarce unii spre alţii, întrebându-se,
Va zice unul dintre ei: “Eu am avut un prieten apropiat ” (în viaţa lumească)
Care zicea: “Tu eşti dintre cei care cred cu adevărat?” (în Ziua de Apoi)
Oare după ce am murit si ne-am facut ţărână si oseminte, ni se va mai cere nouă socoteală?
Va zice: “Vreţi voi să priviţi în jos ? (prin fereastra Paradisului, către Infern, pentru a-l vedea pe prietenul acela?)
Si va privi el şi îl va vedea pe acela în mijlocul Iadului.
Si va zice el atunci: “Pe Allah! Aproape că mi-ai adus pieirea!
Si de n-ar fi fost îndurarea Stăpanului meu (care m-a calauzit şi a fost blând cu mine), aş fi şi eu printre cei aduşi!
Este adevărat că noi nu vom muri
Decât cu moartea nostră cea dintâi şi că nu vom fi noi chinuiţi?(se adresează în continuare fostului său prieten sau interlocuitorilor săi)
Aceasta este marea izbândă !”
Pentru asa ceva se cuvine să se străduiască aceia care se străduiesc.
( Surat AS-SAFFAT: 30…61)

Unica religie acceptata de Allah este İslamul

2011-04-12T02:50:00.000-07:00

Unica religie acceptata de Allah este İslamul şi nu au fost deosebiri ıntre cei carora le-a fost data Scriptura (iudeii şi creştinii) decat dupa ce a ajuns la ei Ştiinta atunci cand au aflat ca İslamul este Adevarul-Adevarata Religie. İar cel care nu crede ın semnele lui Allah [sa ştie ca] Allah este grabnic la socoteala !
102.O, voi cei care credeti! Fiti cu frica de Allah, asa cum se cuvine sa fie frica de El si sa nu va savarsiti din viata decat fiind musulmani! (AL-Imran)

Acela care doreşte o alta religie decat İslamul, nu-i va fi acceptata, şi el se va afla ın Lumea de Apoi printre cei pierduti.

Oare acela caruia i-a deschis Allah pieptul pentru İslam şi care are lumina de la Domnul Sau este mai bun sau acela care a ramas necredincios ?

Vai acelora cu inimile ımpietrite fata de pomenirea lui Allah !

Aceia se afla ıntr-o ratacire ınvederata de la calea Adevarului !
2. Noi ti-am trimis Cartea în tot adevãrul, deci adorã-L pe
Allah, arãtându-I numai Lui credinta (Al Zumar)

De voieşte Allah sa calauzeasca pe cineva, atunci ıi deschide pieptul pentru İslam, ıi deschide inima şi ı-l face sa ınteleaga İslamul; iar daca voieşte sa duca pe cineva la ratacire, atunci ıi va face pieptul ıngust şi ınchis, ıi strmtoreaza inima.

Allah face ca ıntinaciune sa fie asupra celor care tagaduiesc, şi astfel trimite osanda asupra celor care nu cred.

El este Cel care l-a trimis pe Trimisul Sau- Profetul Muhammad (s.a.s.) cu calauzirea şi religia Adevarului, ca sa o faca pe ea deasupra ıntregii religii, chiar daca politeiştii nu voiesc.

Cei care cred ın Allah şi ın Trimisul Sau, El ne va ierta pacatele noastre şi ne va lasa sa intram ın Gradini pe care curg paraie şi ın locuinte bune din Gradinile Edenului, Gradinile veşnice din care nu vom fi niciodata alungati.

Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah Atotputernicul şi Gloriosul a spus: «Am pregătit pentru slujitorii Mei drepţi ceea ce niciun ochi nu a văzut şi nicio ureche nu a auzit şi nicio minte umană nu şi-a închipuit (de care nicio inimă umană n-a fost străbătută)»”.

Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Bukhari, Muslim, Tirmidhi şi Ibn Majah

MERITUL RUGÃCIUNII DIN TOIUL NOPŢII

2011-04-01T01:05:00.001-07:00

Robii lui Dumnezeu sunt cei care merg cu smerenie pe pământ, iar când le vorbesc neştiutorii, ei spun: “Pace!”, cei care petrec noaptea înaintea Domnului lor, prosternaţi ori în picioare,
Numai aceia cred în semnele lui Dumnezeu, care se prosternează când le sunt amintite şi care-L preamăresc în laude pe Domnul lor şi nu se arată îngâmfaţi.
Ei se smulg din aşternuturile lor ca să-L cheme pe Domnul lor cu teamă şi râvnă şi dau milostenie din ceea ce au fost înzestraţi.
Oare el este asemenea celui credincios care în picioare, ori cu faţa la pământ, în timpul nopţii, îl îngrijorează Viaţa de Apoi şi nădăjduieşte în milostivenia Domnului său?
“Cei care ştiu sunt oare deopotrivă cu cei care nu ştiu?”
Numai cei dăruiţi cu minte chibzuiesc, ei dormeau noaptea puţin, iar dis-de-dimineaţă cereau iertare.
Allah Subhanuhu Wa Ta’Ala ştie că tu şi mulţi dimpreună cu tine vă sculaţi pentru rugăciune, aproape două treimi ori o jumătate ori o treime din noapte. Dumnezeu a dat măsura nopţii şi a zilei. El ştie că voi nu ţineţi socoteală de aceasta, însă vă primeşte căinţa. Citiţi tot ce puteţi din Coran! El ştie că unii dintre voi sunt bolnavi, că alţii străbat pământul în căutarea harului lui Dumnezeu, iar alţii luptă pe calea lui Dumnezeu. Citiţi tot ce puteţi din Coran! Faceţi-vă rugăciunea, daţi milostenie şi daţi-I lui Dumnezeu un frumos împrumut. Binele pe care vi-l faceţi voi înşivă înainte, îl veţi afla la Dumnezeu drept cea mai bună şi mai mare răsplată. Cereţi iertare lui Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv!
Noaptea, prosternează-te înaintea Lui şi preamăreşte-L noapte lungă.

Iar în timpul nopţii stai de veghe şi împlineşte rugãciuni peste cele cuvenite; poate cã Domnul tãu te va readuce la viaţã într-o poziţie demnã de laudã! (17 : 79)
Când coastele lor pãrãsesc culcuşurile, pentru a-L chema pe Domnul lor cu fricã şi cu nãdejde. (32 : 16)
Ei nu dormeau decât puţin în timpul nopţii. (51 : 17)

1165. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) stãtea în picioare noaptea, pânã într-atât cã picioarele i se umflau. Eu l-am întrebat de ce fãcea astfel dacã pãcatele lui de la început şi de pe urmã i-au fost iertate. El a rãspuns: Sã nu fiu eu atunci un slujitor recunoscãtor?
(Convenit)

1166. 'Ali (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a vizitat într-o noapte pe Fatima şi pe el şi i-a întrebat: De ce nu faceţi rugãciunea noaptea?
(Convenit)

1167. Salim ibn 'Abdullah ibn 'Umar ibn al-Khattab (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cu acordul tatãlui sãu cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: 'Abdullah este un om foarte bun numai cã ar trebui sã-şi facã rugãciunea peste datorie, noaptea. Salim (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã dupã aceastã poruncã 'Abdullah dormea noaptea foarte puţin.
(Convenit)

1168. 'Abdullah ibn 'Amr ibn al-'As (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Nu fi ca şi cutare sau cutare, 'Abdullah. El avea obiceiul sã se scoale noaptea, dar mai apoi a renunţat.
(Convenit)

1169. 'Abdullah ibn Mas'ud (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i s-a pomenit despre un om care dormea toatã noaptea pânã dimineaţa. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a remarcat: El este dintre cei în urechile cãrora urineazã diavolul.
(Convenit)

1170. Abu Huraira (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Când unul dintre voi adoarme, diavolul îi leagã trei noduri la ceafã. La fiecare nod, el recitã aceastã incantaţie: Ai o noapte lungã în faţã, aşadar, dormi. Dacã cineva se trezeşte şi Îl pomeneşte pe Allah, se desface un nod. Dacã face abluţiunea, se desfac douã noduri, iar dacã se roagã, se desfac toate nodurile. El îşi începe dimineaţa proaspãt şi fericit, altfel se trezeşte rãu dispus şi apatic.
(Convenit)

1171. 'Abdullah ibn Salam (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: O, oameni rãspundeţi la saluturi, daţi altora de mâncare, rugaţi-vã când alţii dorm şi atunci veţi intra în Rai, în pace.
(Tirmidhi)

1172. Abu Huraira (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Cea mai bunã lunã pentru post, dupã Ramadan, este Muharram şi cea mai bunã
rugãciune, dupã cele poruncite, este rugãciunea de noapte.
(Muslim)

1173. Ibn 'Umar (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Rugãciunea la vreme de noapte trebuie sã cuprindã douã rak'at odatã, dar
dacã simţiţi cã dimineaţa se apropie, faceţi o rak'at de witr (rugãciune facultativã).
(Convenit)

1174. Ibn 'Umar (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) oferea la rugãciunea de noapte, douã rak'at sau numai o rak'at (numãr fãrã soţ).
(Convenit)

1175. Anas (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) îşi întrerupea postul într-o lunã, de noi ajungeam sã credem cã n-a postit deloc sau ţinea post atât de mult, încât ne gândeam cã n-a întrerupt nici o zi. Dacã cineva voia sã-l vadã rugându-se noaptea, putea sã-l vadã, iar dacã voia sã-l vadã dormind, îl putea vedea dormind.
(Bukhari)

1176. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) avea obiceiul sã ofere unsprezece rak'at, noaptea. El se prosterna atâta vreme cât i-ar fi luat sã recite cincizeci de versete. Dupã aceea fãcea douã rak'at
înainte de rugãciunea de la crãpatul zorilor şi apoi se întindea pe partea dreaptã pânã ce venea muezinul sã-l înştiinţeze de rugãciuni.
(Bukhari)

1177. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu fãcea mai mult de unsprezece rak'at nici în Ramadan, nici în vreo altã lunã. Mai întâi el se ruga patru rak'at. Sã nu întrebaţi despre perfecţiunea şi lungimea lor. Apoi mai fãcea patru rak'at la fel de perfecte şi lungi; dupã care, fãcea trei rak'at (prosternãri la sfârşitul nopţii). 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a întrebat: Trimis al lui Allah, tu mai dormi înainte de a face rugãciunea witr? El a zis: O, 'A'işa! ochii mei dorm dar inima mea nu doarme.
(Convenit)

1178. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) dormea în prima parte a nopţii şi se ruga în ultima parte.
(Convenit)

1179. Ibn Mas'ud (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat: Într-o noapte m-am alãturat Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în rugãciunea sa (de bunãvoie). El a stat în picioare,
rugându-se atât de mult, încât m-am hotãrât sã fac o faptã necuviincioasã. Eu am fost întrebat: Ce-ai avut de gând sã faci? Am rãspuns: Sã stau jos şi sã nu-l mai urmez.
(Convenit)

1180. Hudhaifa (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat: M-am rugat într-o noapte cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi el a început sã recite Sura al-Baqara. Am crezut cã la capãtul
celor o sutã de versete se va închina, dar el a recitat mai departe şi eu m-am gândit cã poate voia sã recite întreaga Sura într-o singurã rak'at, dar el a recitat mai departe, iar eu am crezut cã la sfârşitul acestei Sure se va închina. Atunci, el a început sã recite Sura an-Nisa' şi a recitat-o; apoi a început Al-Imran şi a recitat în tihnã. Dupã ce a recitat versetul ce pomenea de Gloria lui Allah, el a lãudat spunând: Glorie Domnului, meu iar când a recitat versetul care aratã cum sã ne rugãm Domnului, Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-a rugat Lui şi când a recitat versetul în care se cerea aprobare de la Domnul, el s-a pus sub paza Sa, iar apoi s-a închinat şi a zis: Glorie Domnului meu Atotputernic; închinãciunea lui a ţinut cam tot atât cât şi rugãciunea, iar dupã ce s-a ridicat din nou dupã rak'at, el a zis: Allah ascultã pe cel ce-I aduce laude. Pe urmã, a stat în picioare rugându-se tot atât cât i-a luat în închinãciune. Şi pe urmã s-a închinat şi a zis: Glorie Domnului meu Cel Preaînalt şi s-a închinat tot atâta timp cât a stat în picioare în rugãciune
(Qiyam).
(Muslim)

1181. Jabir (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a fost întrebat care rugãciune este mai minunatã? El a rãspuns: Rugãciunea cea mai minunatã este cea pentru care rãmâneţi mai mult în picioare.
(Muslim)

1182. 'Abdullah ibn 'Amr (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Cea mai scumpã rugãciune înaintea lui Allah este aceea a lui Dawud şi postul cel mai primit de Allah este acela al lui Dawud. El dormea jumãtate din noapte, se scula sã se roage o treime din ea şi se culca din nou pânã dimineaţa; iar în fiecare a doua zi ţinea post.
(Convenit)

1183. Jabir (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând: În fiecare noapte existã un anumit timp în care, dacã un musulman se
roagã pentru orice bun legat de aceastã viaţã sau de cea viitoare, i se dãruieşte şi aceasta se petrece în fiecare noapte.
(Muslim)

1184. Abu Huraira (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacã vã treziţi noaptea sã faceţi rugãciunea Tahjjud, deschideţi rugãciunea cu douã rak'at scurte.
(Muslim)

1185. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat: Dacã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) se ruga noaptea, îşi începea rugãciunea cu douã rak'at scurte.
(Muslim)

1186. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat cã atunci când Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pierdea rugãciunea de noapte din pricina durerilor sau pentru
cã era bolnav, în timpul zilei fãcea doisprezece rak'at.
(Muslim)

1187. 'Umar ibn al-Khattab (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacã cineva adoarme şi nu mai apucã sã recite ce-i stã în obicei sau Mãcar o parte, sã recite în timpul dintre rugãciunea de dimineaţã şi cea de prânz, cãci îi va fi socotit ca şi când ar fi recitat noaptea.
(Muslim)

1188. Abu Huraira (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Allah este Milos faţã de cel ce se trezeşte noaptea şi se roagã, îşi trezeşte şi nevasta sã se roage iar dacã ea se codeşte, o stropeşte cu apã pe faţã (ca sã o trezeascã). Allah este milostiv cu femeia ce se trezeşte noaptea şi se roagã şi care-şi trezeşte bãrbatul pentru acelaşi scop, iar dacã el nu vrea, îl stropeşte cu apã pe faţã.
(Abu Dawud)

1189. Abu Sa'id şi Abu Huraira (Allah sã-i aibã în mila Sa!) au relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Când bãrbatul îşi trezeşte nevasta în toiul nopţii şi împreunã se roagã douã rak'at, ei sunt socotiţi dintre cei ce-L pomenesc pe Allah.
(Abu Dawud)

1190. Umm al mo'minin 'A'işa (Allah sã o aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacã vreunul din voi moţãie în timpul rugãciunii, mai bine sã se culce pânã ce îi dispare moleşeala. Atunci când unul dintre voi se roagã moţãind, nu mai ştie dacã cere iertarea sau se ocãrãşte pe sine.
(Convenit)

1191. Abu Huraira (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacã vã treziţi noaptea pentru rugãciune şi vã este greu sã recitaţi Sfântul Coran fãrã greşealã şi nu ştiţi ceea ce recitaţi, mai bine sã mergeţi înapoi la culcare.
(Muslim)

Neadevăruri spuse despre Allah

2011-03-04T00:21:00.000-08:00

Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună despre Allah Subhanuhu Wa Ta’Ala şi socoate semnele Sale minciuni? Nelegiuiţii nu vor fi fericiţi.
Cei care născocesc o minciună despre Allah nu vor fi fericiţi. Vor avea o bucurie pe această lume, apoi la El va fi întoarcerea lor, şi atunci îi va face să guste osânda cea aprigă a ceea ce tăgăduiau.
Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună despre Dumnezeu? Când nedrepţii vor fi înfăţişaţi înaintea Domnului lor, martorii vor spune: “Aceştia sunt cei care l-au hulit pe Domnul lor.” Oare blestemul lui Dumnezeu nu va cădea asupra nedrepţilor şi asupra rătăcitorilor de la calea lui Dumnezeu? Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu şi socoate semnele Sale minciuni? Cei nedrepţi nu vor avea fericire.
Pe cei care nu cred în semnele lui Dumnezeu, Dumnezeu nu îi călăuzeşte şi vor avea osândă dureroasă.
Nu spuneţi după minciuna rostită de limbile voastre: “Acesta este îngăduit! Acesta este oprit!” ca să născociţi minciuni asupra lui Dumnezeu. Cei care născocesc minciuni asupra lui Dumnezeu nu vor fi fericiţi, ci vor avea doar puţină bucurie vremelnică, iar apoi o dureroasă osândă.
Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu ori cel care socoate minciună Adevărul după ce i-a venit? Nu este oare în Gheena un loc de şedere pentru tăgăduitori?
A fost pogorâtă asupra noastră Cartea întru Adevăr ca să ne închinăm lui Dumnezeu, curat Lui în credinţă.
Nu este oare pentru Dumnezeu credinţa curată? Cei care îşi iau oblăduitori în locul Lui spun: “Noi nu ne închinăm lor decât ca ei să ne apropie de Dumnezeu!” Dumnezeu îi va judeca pentru ceea ce se învrăjbeau. Dumnezeu nu îl călăuzeşte pe cel care este mincinos, tăgăduitor.
Cine este mai nedrept decât cel care Îl huleşte pe Dumnezeu şi scoate Adevărul minciună când vine la el? Oare în Gheena nu este un sălaş pentru tăgăduitori?
Îi vom vedea, în Ziua Învierii, pe cei care l-au hulit pe Dumnezeu, cu chipurile înegrite. Nu este Gheena un sălaş al trufaşilor? Gheena va fi în spatele lor. Ceea ce au agonisit nu le va sluji la nimic şi nici oblăduitorii pe care şi i-au luat în afara lui Dumnezeu şi vor avea parte de o mare osândă.
Dumnezeu nu iartă să-i fie alăturaţi alţii, însă El iartă cui voieşte păcate mai puţin grele decât acesta. Cel care Îi alătură lui Dumnezeu pe alţii, săvârşeşte un păcat cumplit.
Vai clevetitorului păcătos! El ascultă versetele lui Dumnezeu recitându-i-se, însă stă îngâmfat de parcă nici nu le-ar fi auzit. Vesteşte-i o dureroasă osândă! Când cunoaşte din semnele Noastre, le ia în zeflemea. Aceştia sunt cei care vor avea o osândă umilitoare.
Îi vezi pe cei care umblă cu făţărnicii? Ei spun fraţilor lor dintre oamenii Cărţii care tăgăduiesc: “Dacă veţi fi prigoniţi, vom pleca cu voi. Nu vom da ascultare nimănui cu privire la voi! Dacă sunteţi atacaţi, vă vom veni în ajutor.” Dumnezeu este Martor că ei mint.
Dacă Oamenii Cărţii sunt prigoniţi, făţarnicii nu vor pleca cu ei. Dacă sunt atacaţi, ei nu le vor veni în ajutor şi chiar dacă le-ar veni în ajutor, vor întoarce spatele atât de repede încât nu vor mai putea fi nici ei ajutaţi.

Cei care se leapădă de credinţa lui Allah…

2011-02-25T03:57:00.000-08:00

Asupra celui ce îl tăgăduieşte pe Allah după ce a crezut în El - nu cel care este silit şi a cărui inimă rămâne liniştită în credinţă, ci asupra celui ce de bună voie deschide inima sa tăgadei - va cădea mânia lui Allah şi va avea o mare osândă. Şi aceasta fiindcă ei au iubit mai mult Viaţa de Acum decât Viaţa de Apoi. Allah nu-i călăuzeşte pe tăgăduitori.
Aceştia sunt cei cărora Allah le-a pecetluit inima, auzul şi vederea. Aceştia sunt nepăsătorii.
Ei sunt pierduţi, fără îndoială, în Viaţa de Apoi.
Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă, deşarte le vor fi faptele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.
Pe cei care au crezut şi apoi au tăgăduit, apoi, ba au crezut, ba au tăgăduit, iar apoi au sporit în tăgadă, Dumnezeu nu-i va ierta şi El nu-i va călăuzi pe nici o cale.
Cei care s-au întors pe aceleaşi urme după ce călăuzirea le-a fost desluşit arătată au fost amăgiţi de Satan care le-a dat un răgaz.
O, voi cei ce credeţi! Nu vă luaţi oblăduitori dintre cei care iau legea voastră în zeflemea şi batjocură, dintre cei cărora Cartea le-a fost dată înaintea voastră şi dintre tăgăduitori. Temeţi-vă de Allah Subhanuhu Wa Ta'Ala, de sunteţi credincioşi!
O, voi cei ce credeţi! Cine, dintre voi, se leapădă de credinţa Lui... Dumnezeu va aduce alţi oameni pe care îi va iubi şi care Îl vor iubi. Ei vor fi smeriţi în faţa credincioşilor, mândri în faţa tăgăduitorilor. Ei se vor lupta pentru calea lui Allah şi nu se vor teme de ponegrirea niciunui ponegritor. Acesta este harul lui Allah din care dăruieşte cui voieşte. Allah este Auzitor, Ştiutor.

MULTUMIRE

2010-12-18T00:09:00.000-08:00

MULTUMIRE

ISLAMUL MEU IUBIT

CE NUME FRUMOS AI

TU ESTI CEL MAI CURAT

TU ESTI CEL MAI BOGAT

EU PE UN DRUM GRESIT

18 ANI AM MERS

IAR CAND AI APARUT

CU DRAG AM INTELES

CE-I BINE PENTRU MINE

CE-I BINE PENTRU NOI

CE-I BINE PENTRU SUFLET

SA-I DAU CEI MAI CURAT

PACATE AM COMIS

CU VARF SI INDESAT

O ALLAH TU MA IARTA

SI FAMA TU CURAT

EU INDRASNESC LA TINE

IERTARE SA ITI CER

SI SPER CU FRICA-N SUFLET

SA FIU CAT MAI PROSPER

DANA

İSLAMUL

2010-12-05T23:59:00.000-08:00

ISLAMUL

ISLAMUL E CEL MAI FRUMOS

SI MAI CURAT DIN TOATE

EL PENTRU MINE ESTE TOT

CEL MAI BUN DINTRE TOATE

EL M-A FACUT SA NU GRESESC

CAND I-AU O HOTARARE

SA STAU PRECAR SA MA GANDESC

UNDE SI CUM ANUME

O ALLAH TIE-TI MULTUMESC

CA M-AI PRIMIT LA TINE

VALUL DIN OCHI TU MI LA-I LUAT

SI MA-I INTORS LA TINE

NU MA-I LASAT SA RATACESC

PE CALEA CEA GRESITA

TU MA-I INTORS SI TU CHIAR STII

CAT SUNT DE MULTUMITA.

DANA

Teamă de Allah

2010-10-29T21:47:00.000-07:00

“O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu cu teama ce I se cade. Să nu muriţi decât supuşi Lui fiind.”

“Noi cei care credem, să ne fie teamă de Allah cu teama ce İ se cuvine”.Dumnezeu a descris în Coran prin versete, unul câte unul, despre teama, despre cum ar trebui să fie în stare de spirit şi intensitate . Acestea sunt unele dintre cele mai importante obiective ale Coranului.
Dumnezeu îi va mântui spre fericirea lor pe cei care s-au temut. Pe ei nu-i va atinge răul şi nu vor fi mâhniţi.
Stăruiţi în rugăciune. Temeţi-vă de El, căci El este Cel înaintea căruia veţi fi strânşi.
Fericiţi sunt cei credincioşi ce în rugăciunile lor sunt smeriţi…
“Cine vă înzestrează din cer şi de pe pământ? Cine stăpâneşte auzul şi vederea? Cine scoate viul din mort? Cine scoate mortul din viu? Cine cârmuieşte totul?” Ei vor răspunde: “Dumnezeu!” Spune: “Nu vă temeţi de El, oare?” iar cei temători vor fi în grădini, lângă izvoare.
Li se va spune celor care se tem: “Ce a pogorât Domnul vostru?” Ei vor spune: “Binele.” Binele este sortit celor care pe lumea aceasta au săvârşit fapte bune, însă Lăcaşul de Apoi este şi mai bun. Ce frumoasă este Casa celor temători!
Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. A Lui este legea cea veşnică. Vă temeţi de altcineva în afară de Dumnezeu?
De oriunde aţi ieşi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă. Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă, ca să nu daţi pricină oamenilor asupra voastră, în afara celor nedrepţi. Şi nu vă temeţi de cei nedrepţi, ci temeţi-vă de Mine! Harul Meu pogoară asupra voastră. Poate vă veţi lăsa călăuziţi!
Luna Sfântă pentru Luna Sfântă, iar pentru lucrurile sfinte există răzbunare. Cine vă vrăjmăşeşte, vrăjmăşiţi-l precum vă vrăjmăşeşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei temători.
Viaţa de Acum a fost împodobită doar pentru cei tăgăduitori care îsi bat joc de credincioşi, însă cei care se tem de Dumnezeu vor fi deasupra lor în Ziua Învierii. Dumnezeu înzestrează pe cine voieşte, fără socoteală.
Inimile voastre s-au întărit după aceea ca stânca, ba chiar mai mult, căci sunt şi stânci din care ţâşnesc izvoare, şi stânci ce se crapă şi iese apa din ele, şi stânci ce se prăvălesc de frica lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce faceţi.
O, voi cei ce credeţi! Fiţi răbdători. Îndemnaţi-vă întru răbdare! Fiţi hotărâţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!
Nici o vină nu se va face celor care cred şi fac binele pentru ceea ce au mâncat, dacă se tem de Dumnezeu, cred şi fac binele, apoi iar se tem de Dumnezeu şi cred, apoi iar se tem de Dumnezeu şi fac binele. Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine.
Ceea ce Dumnezeu a dăruit trimisului Său ca pradă de la locuitorii cetăţilor, este a lui Dumnezeu şi a trimisului Său, a rudelor sale, a orfanilor, a sărmanilor şi a drumeţului, însă nu şi celor dintre voi ce sunt bogaţi. Ceea ce vă dă trimisul, luaţi! Ceea ce vă opreşte, lăsaţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Aprig la pedeapsă!
Temeţi-vă de Dumnezeu cât puteţi! Ascultaţi şi daţi ascultare! Daţi milostenie! Acesta va fi bine pentru voi. Cei care se vor feri de zgârcenia sufletelor lor, aceştia vor fi cei fericiţi!
Aceasta este Porunca lui Dumnezeu pe care El a pogorât-o asupra voastră. El îi şterge faptele rele celui ce se teme şi îi măreşte răsplata.
Cei care s-au temut de Domnul lor întru Taină vor avea iertare şi mare răsplată.
Credincioşi sunt doar cei ale căror inimi freamătă când este amintit Dumnezeu, cei a căror credinţă creşte când li se recită versetele Sale şi se încredinţează Domnului lor.
Întoarceţi-vă către El! Temeţi-vă de El! Săvârşiţi-vă rugăciunea! Nu fiţi dintre închinătorii la idoli...

Am scris aici un fragment din cartea Ryad As-Salihin (Grădinile Credincioşilor) de Imamul An-Nawawi:

Allah Preaînaltul spune:
Şi de Mine temeti-vã! (2 : 40)
El este un Cuvânt hotãrâtor. (86 : 13)
Astfel este pedeapsa Domnului tãu când El pedepseşte cetãtile,
dacã ele sunt nelegiuite! Iar pedeapsa Lui este dureroasã şi asprã!
Întru aceasta este un semn pentru acela care se teme de pedeapsa
din Ziua de Apoi. Aceasta este o Zi în care oamenii vor fi adunati!
Aceasta este o Zi mãrturisitã!
Şi Noi nu o lãsãm sã întârzie decât numai pânã la un termen
hotãrât!
În Ziua ce va veni, nu va grãi nici un suflet, decât numai cu voia
Lui. Şi unii dintre ei vor fi osânditi, iar [altii] fericiti!
În ce-i priveşte pe cei care vor fi osânditi, se vor afla în Foc, unde
ei vor avea parte de geamãt şi de suspin. (11 : 102-106)
Dar Allah vã previne [asupra pedepsei] Lui. (3 : 28)
În Ziua aceea va fugi omul de fratele lui,
De mama lui, de tatãl lui,
De soata lui şi de copiii lui!
În Ziua aceea, fiecare om va avea lucrul sãu care îi va fi de ajuns.
(80 : 34-37)
O, voi oameni! Fiti cu fricã fatã de Domnul vostru! Cutremurul
Ceasului va fi un lucru înspãimântãtor.
În ziua în care îl veti vedea, va uita fiecare muiere care alãpteazã
pe cel pe care ea îl alãpta şi fiecare muiere însãrcinatã va lepãda
sarcina ei, iar pe oameni îi vei vedea ametiti, fãrã ca ei sã fie beti, dar
Pedeapsa lui Allah va fi asprã. (22 : 1-2)
Acela care s-a temut de înfãtişarea dinaintea Domnului sãu va avea
parte de douã grãdini... (55 : 46)
Iar ei se vor întoarce unul cãtre altul, întrebându-se.
Şi vor zice: "Înainte, noi am trãit în mijlocul neamului nostru,
temãtori,
Însã Allah S-a îndurat de noi şi ne-a apãrat de pedeapsa vântului
fierbinte,
Pentru cã Noi L-am chemat şi mai înainte, cãci El este Cel Milostiv şi
Îndurãtor". (52 : 25-28)

Un musulman adevărat nu poate fi terorist

2010-10-25T05:23:00.001-07:00

Islamul înseamnă "renunțare". Islamul este religia bucuriei, a siguranței și a păcii. Aceste principii se regăsesc atât de mult în stilul de viață musulman încât atunci când persoana termină să facă salat-ul, ea rupe toate legăturile cu această lume, se apleacă și prosternează în fața lui Dumnezeu și apoi stă cu mâinile încleștate în semn de respect. Când iese de la rugăciune, este ca și cum ar începe o nouă viață. Își termină rugăciunea salutându-i pe cei ce se află la dreapta și la stânga lui dorindu-le sănătate și pace, după care pleacă.

A saluta pe ceilalți și a le dori pace, este faptul cel mai prielnic făcut în Islam. Într-adevăr, când Profetul Mohamed (s.a.w.s) a fost întrebat: "Care este faptul cel mai prielnic în Islam?", acesta a răspuns: "A oferi cuiva mâncare și a-i saluta atât pe cei pe care îi cunoști, dar și pe cei ce nu îi cunoști."

Acuzații de terorism

Este păcat ca Islamul, care se bazează pe aceste principii, este văzut de ceilalți ca fiind asemănător cu terorismul. Aceasta este o greșeală istorică foarte mare deoarece, după cum am subliniat mai sus, pentru un sistem bazat pe pace și siguranță să fie asociat cu terorismul, arată că acele persoane nu știu nimic despre spiritul Islamului și nu îl pot acumula în sufletele lor. Individul ar trebui să caute prin surse proprii Islamul și reprezentanții săi de-a lungul istoriei, și nu să le accepte prin acțiunile unei minorități destul de mici ce îl reprezintă greșit. Adevărul este că nu există aspritate și bigotism în Islam, ci este o religie a iertării și toleranței. Stâlpii iubirii și toleranței precum Mevlana, Yunus Emre, Ahmed Yesevi, Beddiuzzaman și alții au exprimat acest aspect al Islamului în cele mai frumoase moduri și au intrat în istorie ca exemple de afecțiune și toleranță.

Jihad-ul în Islam

Jihad-ul este un element ce aparține Islamului, și se bazează pe anumite principii ce au scopul de a îndepărta toate obstacolele pentru a apăra numele lui Dumnezeu. Putem cita nenumărate exemple de-a lungul istoriei care au legătură cu acest subiect. Ca națiune, am pus bazele multor fronturi, ca de exemplu în Canakkale sau în Trablusgarp. Dacă nu am fi făcut acest lucru, ar fi trebuit să le spunem inamicilor noștri care intenționau să ocupe țara noastră: "Bine ați venit pentru a ne civiliza. Foarte frumos din partea voastră. A, și ați adus și soldați!" ? Întotdeauna vor exista războaie, care sunt realită de care umanitatea nu poate scăpa. Însă, versetele din Coran care se referă la Mohamed (s.a.w.s) care dezvoltă condițiile pentruaplicarea jihad-ului sunt interpretate greșit de alții care vor să facă rău islamului. De fapt, acești oameni care nu au putut vedea adevăratul spirit al Islamului, nu sunt capabili să să pună o balanță între punctele slabe și cele grele, iar acest lucru, adunat cu faptul că sunt plini de ură, îi face să interpreteze greșit semnificația islamului, a cărui comunitate este plină de dragoste și afecțiune îndreptate către toate creaturile. Un poet a scris o dată: Mohamed este înfățișarea afecțiunii; cine este mai presus lui?

Dragostea orbește existența

Da, Mohamed (s.a.w.s) este omul cu cea mai mare afecțiune. El este cunoscut de asemenea și sub numele de "Habibullah", care vine de la numele "habib", adică "cel care Îl iubește pe Dumnezeu și este iubit de El la rândul lui." Misticii precum Imamul Rabbini, Mevlana Halid și Shah Veliyullah Dehlevi susțin că rangul cel mai înalt este cel al dragostei.

Dumnezeu a creat întreaga creație din dragoste, iar Islamul a împletit dantela delicată cu dragoste. Cu spusele unui alt mare mistic, iubirea este scopul de a trăi, în existența creației. Desigur, în ciuda acestor lucruri, nu putem nega că Islamul nu prezintă un element de violență în ceea ce privește descurajarea. Unii oameni analizează acest element, care ar trebui pus pe planul doi, și consideră că el constituie Islamul, chiar dacă Islamul este o religie a păci. O dată, un amic de al meu care mi-a împărtășit aceste sentimente, mi-a spus "Tu comunici cu toată lumea fără restricții. Acest lucru rupe tensiunea existentă, deși am fost învățați, potrivit Islamului că trebuie să tratăm cu ostilitate unii oameni, de dragul lui Dumnezeu." În realitate, această idee apare din incorecta interpretare a ei. Trebuie să fim ostili față de gânduri și fapte imorale, precum și față de blasfemie. Dumnezeu a creat omul ca o creatură (17:70), și putem spune că toți dintre noi suntem bineuvântați cu acea calitate, până la un anumit punct. Profetul (s.a.w.s), trecea pe lângă o înmormântare evreiască și s-a oprit pentru a-și arăta respectul. Când i s-a amintit că omul ce urma a fi îngropat este evreu, Mohamed a răspuns: "Și el este om." Astfel a pus el în lumină valoarea umanității acordată în Islam.

Iată, acesta era respectul Profetului nostru pentru oameni. Ceea ce zace în anumiți musulmani sau instituții islamice implicate în atacuri teroriste care au loc în lume, nu ar trebui pus pe seama Islamului, ci pe seama acelor persoane, datorită interpretării lor greșite și a altor factori. Așa cum Islamul nu este religia terorii, nici un musulman care înțelege adevăratul sens al Islamului, nu ar trebui considerat terorist.

Deoarece mai există și excepții, interpretările Islamului de către populația turcă sunt pozitive. Dacă am putea răspândi înțelegerea Islamului bazat pe stâlpii afecțiunii, precum au făcut Mevlana sau Yunus Emre în toată lumea, și dacă am putea transmite mesajul lor de dragoste, dialogul și toleranța acelor oameni pătrunși de acest mesaj, atunci toți oamenii din lume vor continua să alerge spre valurile acestei iubiri, ale păcii și toleranței pe care le reprezentăm.

Toleranța Islamului este atât de vastă încât Profetul (s.a.a.w.s) a interzis în mod special chiar și a spune lucruri ce îi pot jigni pe ceilalți. În ciuda acestor eforturi depuse de Mohamed, Abu Jahil nu a reușit să devină musulman și a murit ca o epavă. Chiar și numele de Jahil, înseamnă ignorant. Acest om ignorant, dur și-a petrecut viața fiind dușman al Profetului (s.a.w.s). La scurt timp după cucerirea Mecăi, fiul lui Abu Jahil a început să declare lucruri în consiliu împotriva tatălui său, dar a fost atenționat de către Profet (s.a.w.s) pentru că a îndrăznit să facă asta.

Respectarea umanității

Într-un alt hadis (povestirea faptelor și spuselor Profetului), acesta a spus că este păcat să-ți înjuri mama sau tatăl. A fost întrebat dacă oamenii pot înjura socrii. El a răspuns că dacă o persoană își înjură tatăl sau mama altcuiva, atunci îi provoacă pe aceștia să îl înjure la rândul lor, și în consecință vinovat de a înjura.

În timp ce Profetul a respectat întotdeauna umanitatea, faptul că în ziua de azi oamenii citează religia ca fiind ofensivă pentru ceilalți, înseamnă că ei nu l-au înțeles cum se cuvine pe Profet (s.a.w.s).

Slujitorii lui Dumnezeu

Când citim Coranul observăm că se bazează în totalitate pe toleranță și pe iertare. În pasajul "Casa lui Imran", se spune astfel: "Cei ce trăiesc în bine și pe calea cea bună, și cei care își înăbușă ura și iartă; Dumnezeu îi iubește pe cei care fac bine celorlalți" (3:133). Să explicăm acest pasaj: Ți se întâmplă ceva care face să îți fiarbă sângele în vene; de exemplu, te înjură cineva. Atât cât poți, trebuie să fii indiferent în fața lor și să nu reacționezi. Coranul descrie comportamentul unor oameni cu bune moraluri, chiar și atunci când îți vine să lovești pe cineva: "Sunt niște oameni atât de măreți încât atunci când se confruntă cu asemenea situații care i-ar înnebuni de mânie, ei uită de ea și închid ochii la greșelile celorlalți."

Într-un alt pasaj, Dumnezeu le spune adepților Săi: "Și nu sunt martorii falsității, iar atunci când întâlnesc o greșeală, o depășesc cu noblețe" (25:71).

Un stil islamic

Când analizăm viața măreață a Profetului (s.a.w.s), vedem că el a pus în practică tot ceea ce este scris în Coran. De exemplu, unei persoane care a recunoscut că a făcut adulter cerând să îi fie iertate păcatele, Profetul i-a spus: "Mergi acasă și căiește-te. Nu există păcat pe care Dumnezeu să nu îl poată ierta". Un alt hadis relatează cum o persoană i s-a plâns Profetului (s.a.w.s) că cineva a furat de la ea. Exact în momentul ân care greşeala trebuia relatată, omul s-a întors și l-a iertat pe hoț, la care Mohamed (s.a.w.s) a spus: "De ce nu l-ai iertat de la început? "

Deci, atunci când sunt analizate aceste elemente direct de la sursă, se poate observa stilul adoptat de cei care îi tratează pe ceilalți cu ură, a căror opoziție față de musulmani, evrei și creștini a fost adâncită de furie și care îi numesc infideli, nu susține Islamul deloc. După cum am subliniat mai sus, Islamul este religia iubirii și a toleranței. Musulmanii sunt protectorii iubirii și ai afecțiunii, care se feresc de acte de terorism și care și-au purificat corpurile de orice urmă de ură sau ostilitate.

Notă de final

Acest articol a apărut în Turkish Daily News, 19 septembrie 2001, preluat din cartea Tolerance and Atmosphere of Dialogue in Fethullah Gülen’s Writings and Sayings.

Sursa:Fethullah Gülen

Creatiile lui Allah Subhanu Wa Ta’Ala

2010-09-26T14:26:00.001-07:00

Crearea cerurilor şi a pamantului este mai mare decat crearea oamenilor, ınsa cei mai multi oameni nu ştiu.
A fost creat omul din lut, dintr-un glod uşor de framantat, iar pe djinii i-a creat, mai ınainte, din focul Simumului.
Sa ne temem de Domnul nostru care ne-a creat dintr-un singur suflet, din care a creat şi perechea, apoi din amandoi a raspandit multime de barbati şi femei. El este Creatorul cerurilor şi al pamantului. El ne-a facut sotii din noi ınsine ; precum şi dobitoacele sunt perechi , şi astfel, El ne ınmulteşte. Nimic nu este asemenea Lui! El este Auzitorul, Vazatorul! A Lui este ştiinta Ceasului. Nici un fruct nu iese din coaja sa, nici o femeie nu poarta rod şi nu naşte fara ştirea Sa.
Omul a fost creat din pripeală. Vă voi arăta semnele Mele, însă nu-mi cereţi să mă pripesc. [21:37]
El ne-a creat dintr-un singura persoana, din care i-a facut şi perechea. El ne-a pogorat noua din dobitoace : opt perechi. El ne-a creat pe noi ın pantecele mamelor noastre: creatie dupa creatie, ın trei ıntunecimi. Acesta este Dumnezeu, Domnul nostru!A Lui este ımparatia! Nu exista alt Dumnezeu ın afara de El.
Voi, oameni! Dacă aveţi vreo îndoială asupra învierii să ştiţi că Noi v-am creat din ţărână, apoi dintr-o picătură de sămânţă, apoi dintr-un cheag de sânge, apoi dintr-un ghemotoc cu formă şi fără formă. Astfel, Noi vă lămurim. Noi statornicim în vintre ceea ce vrem până la un anumit soroc, apoi facem să vă iviţi prunci, şi mai apoi să ajungeţi oameni în toată firea. Unul dintre voi moare, altul este dus înapoi spre cea mai ticăloasă parte a vieţii, când nu mai ştie nimic din ceea ce ştia. Tu vezi pământul sterp însă, îndată ce trimitem asupra lui apa, se scutură, se umflă şi dă la iveală toate soiurile încântătoare. [22:5]
Sa avem credinta ıntotdeauna ın Cel care ne-a creat. El este Cel ce ne calauzeşte; El este Cel ce ne hraneşte şi ne adapa; El este Cel ce ne lecuieşte cand suntem bolnavi. El este Cel ce a facut sa ne naştem. El ne-a dat auzul, vazul şi inimile.
El este Cel care, ın pantece, va plasmuieşte cum voieşte. Nu exista un alt Dumnezeu ınafara de El, Puternicul, Inteleptul!
Dumnezeu este Cel ce v-a creat, v-a înzestrat, apoi vă va da morţii, şi vă va învia. Oare este dintre cei pe care I-i alăturaţi vreunul care să facă ceva din acestea? Mărire şi înălţare Lui asupra celor pe care I-i alăturaţi! [30:40]
Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pamant. Dumnezeu este Bogatul, Laudatul. El este Cel ce ne-a creat din lut şi a hotarat apoi fiecaruia un soroc, soroc cunoscut numai Lui.
Nu a văzut omul oare că l-am creat dintr-o picătură de sămânţă, iar acum este un cârtitor făţiş!
Uitând de crearea sa, el Ne spune Nouă ca pe o pildă: “Cine va mai învia oasele prefăcute în pulbere?”
Spune: “Cel ce i-a creat dintru început îi va învia. El este Ştiutor a toată făptura. [36:77/78/79]
Dumnezeu ne-a facut sa vorbim , caci El este Cel ce face fiecare lucru sa vorbeasca. El este Cel ce ne-a creat ıntaia oara şi la El ne vom ıntoarce
La Domnul tau este capatul! El este Cel ce daruieşte rasul şi Cel ce daruieşte plansul. El este Cel ce daruieşte moartea şi Cel ce daruieşte viata. El a creat perechea, barbat şi femeie, dintr-o picatura de samanta dupa ce a fost varsata.
Dumnezeu este Cel ce v-a făcut vouă pământul întăritură temeinică şi cerul înalţă zidire. El v-a plăsmuit pe voi şi v-a dat vouă chip frumos şi v-a înzestrat pe voi cu bunuri. Acesta este Dumnezeu, Domnul vostru! Binecuvântat fie Dumnezeu, Domnul lumilor! [40:64]
In ceruri, precum şi pe pamant, sunt semne pentru credincioşi. Milosul a dat ştiinta Coranului. Din lut a facut omul precum ulcioarele, iar djinii i-a facut din para de foc.
El a facut omul şi apoi i-a dat ştiinta vorbirii, El este Cel ce a facut sa creştem dintr-un singur suflet, El este Cel ce ne-a creat pe noi: printre noi este necredinciosul. Dumnezeu este Vazator a ceea ce faptuim.
El cunoaşte cele din ceruri şi de pe pământ. El ştie ceea ce tăinuiţi şi ceea ce destăinuiţi. Dumnezeu cunoaşte lăuntrul inimilor. [64:4]
La El este ıntoarcerea noastra, a tuturor. Fagaduiala lui Dumnezeu este Adevar. El da la iveala faptura, apoi o duce ınapoi ca sa-i rasplateasca dupa dreptate pe cei care au crezut şi au savarşit fapte bune. Tagaduitorii vor avea ınsa parte de o bautura clocotinda şi o osanda dureroasa pentru ca au tagaduit.
Omul a fost creat nestatornic: cand ıl atinge raul, este neliniştit; cand ıl atinge binele, este zgarcit afara de cei rugatori.

Dreptatea lui Allah Subhanu Wa Ta'Ala

2010-09-24T15:42:00.000-07:00

Allah Subhanu Wa Ta’Ala ıi va rasplati pe toti dupa faptele lor. El este Cunoscator a ceea ce ei faptuiesc.
La El este întoarcerea noastra, a tuturor. Fagaduiala lui Dumnezeu este Adevar. El da la iveala faptura, apoi o duce ınapoi ca sa-i rasplateasca dupa dreptate pe cei care au crezut şi au savarşit fapte bune. Tagaduitorii vor avea ınsa parte de o bautura clocotinda şi o osânda dureroasa pentru ca au tagaduit.
Allah nu-i nedreptateşte pe oameni, ci oamenii se nedreptatesc pe ei ,ınşuşi.
Daca fiecare suflet care a fost nedrept ar avea totul de pe pamant, l-ar da atunci pentru rascumpararea sa. Ei ışi vor tainui remuşcarea, cand vor vedea osanda. Şi atunci se va judeca ıntre ei cu dreptate. Nimeni nu va fi nedreptatit.
În Ziua cand ne vor chema pe toai oamenii prin capeteniile noastre, cei carora li se va da cartea ın dreapta, aceia vor citi cartea lor şi nu vor fi nedreptatiti nici cat un fitil.
In Sfantul Coran scrie:
[4:49]
Nu i-ai văzut pe cei care se ţin pe ei înşişi de curaţi? Dumnezeu dă curăţenie cui voieşte, iar ei nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un fitil (de opaiţ).
[4:77]
Nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a spus: “Jos mâinile! Săvârşiţi-vă rugăciunea! Daţi milostenie!” Când lupta le stă scrisă, unii se tem de oameni ca de Dumnezeu ori chiar şi mai tare. Ei spun: “Domnul nostru! De ce ne-ai scris nouă lupta? De ce nu ai lăsat-o mai târziu pentru alt soroc? Spune-le: “Puţină este bucuria Vieţii de Acum, Viaţa de Apoi este mai bună pentru cel care se teme de Dumnezeu. Nu veţi fi nedreptăţiţi nici cât un fitil (de opaiţ).”

Alhamdulillah, cei care se caiesc ınsa, cei care cred şi savarşesc fapte bune, aceştia vor intra ın Rai şi nu vor fi nedreptatiti cu nimic.
Sa ne fie teama de ziua cand ne vom ıntoarce la Allah, ziua cand fiecare suflet va primi rasplata a ceea ce a agonisit, ziua cand nimeni nu va fi nedreptatit.
Cel care poarta o nedreptate va fi pierdut, ınsa cel care a savarşit fapte bune, credincios fiind, nu are a se teme nici de nedreptate, nici de mistuire.
Noi vom pune cantare drepte ın Ziua Invierii. Nici un suflet nu va fi nedreptatit cu vreun lucru, chiar daca are greutatea unui bob de muştar, ıl vom aduce. Noi suntem de ajuns sa facem socotelile.
Alhamdulillah avem o Carte ce rosteşte Adevarul, oamenii nu vor fi nedreptatiti.
Allah nu voieşte nedreptatirea lumilor, cine ınşeala va veni cu ınşelatoria sa ın Ziua Invierii. Fiecare suflet va fi rasplatit şi se va da dupa ceea ce a agonisit. Nimeni nu v-a fi nedreptatit.
O mare rasplata este menita celor care au raspuns lui Allah şi Trimisului ın ciuda ranilor lor, celor de bine faptuitori şi celor tematori.
In Sfantul Coran scrie:

[34:25]
Spune: “Voi nu veţi fi întrebaţi de ceea ce noi am greşit, după cum nici noi nu vom fi întrebaţi de ceea ce voi aţi făptuit.”
[34:26]
Spune: “Domnul nostru ne va aduna pe toţi şi va judeca între noi întru Adevăr, căci El este Deschizătorul, Ştiutorul”

Nimeni, ın Ziua aceea, nu vom fi nedreptatiti cu ceva. Nu vom fi rasplatiti decat pentru ceea ce am faptuit.
Fiecare suflet ın Ziua aceea va fi rasplatit dupa ceea ce a agonisit. Nici o nedreptate nu va fi ın Ziua aceea. Dumnezeu este Grabnic la socoteala.
Allah judeca ıntru Adevar, pe cand cei chemati ın locul Lui nu judeca nimic. Allah Preaınaltul este Auzitorul, Vazatorul.
Allah a creat cerurile şi pamantul ıntru Adevar ca fiecare suflet sa fie rasplatit dupa ceea ce a agonisit. Ei nu vor fi nedreptatiti.
Pamantul va straluci de lumina Domnului sau. Cartea va fi aşezata. Vor veni Profetii şi martorii. Toti vor fi judecaţi ıntr-o Dreptate şi nimeni nu va fi nedreptatit
In Coran scrie:

[39:75]
Vei vedea îngerii, adunaţi în cerc împrejurul Tronului, preamărind cu lauda pe Domnul lor. Vor fi judecaţi întru Adevăr şi se va spune: “Laudă lui Dumnezeu, Domnul lumilor!”

Cine savarşeşte fapte bune, fie barbat, fie femeie, şi este credincios, va intra ın Rai şi nu va fi nedreptatit nici cat o pielita de curmala.
Allah nu va nedreptati pe nimeni nici cat greutatea unui graunte. O fapta buna, El o va socoti ındoit şi va darui pentru ea o mare rasplata.
Cine face un bine, pentru el şi-l face. Cine face un rau, pentru el şi-l face. Allah Subhanu Wa Ta’Ala nu este nedrept cu robii Sai.
Toti vor avea trepte pentru ceea ce au faptuit. El le va rasplati faptele, iar ei nu vor fi nedreptatiti.
Cel care se va ınfatişa cu o fapta buna va primi de zece ori pe atat. Cel care se va ınfatişa cu o fapta rea, va fi rasplatit întocmai. Nimeni nu va fi nedreptatit.
La EL, cuvantul nu se schimba. EL nu este nedrept cu robii Sai.
In Sfantul Coran scrie:

[8:50]
O, dacă i-ai vedea pe îngerii cum îi iau pe cei care tăgăduiesc, lovindu-i peste faţă şi spate. “Gustaţi osânda Pârjolului,
[8:51]
pentru ceea ce au făcut mâninile voastre.” Dumnezeu nu este nedrept cu robii Săi.

In Ziua aceea, oamenii se vor scula ın cete ca faptele sa şi le vada. Chiar cat un fir de praf, cine a facut un bine, ıl va vedea. Chiar cat un fir de praf, cine a facut un rau, ıl va vedea.

Vechiul İstanbul

2010-09-21T13:07:00.000-07:00

Istanbulul este singurul oraș din lume ce se întinde pe malurile a două continente, Europa și Asia. Este situat in nord-estul Mării Marmara. Are o populație de aproximativ 18.800.000 de locuitori în zona metropolitană (2010), adică circa 18% din populația toală a Turciei, apeciată la peste 73.000.000 locuitori.

Cu o populație de peste 18,8 miloane Istanbulul este un megalopolis, precum și principalul centru financiar, comercial și cultural al Turciei. Se întinde peste 27 de districte din cele 39 ale provinciei cu același nume, fiind una dintre cele mai mari metropole din lume. Este capitala economică a Turciei și prefectura provinciei cu acelaș nume.

Am gasit cateva poze vechi a oraşului İstanbul, MashAllah si cu multi ani in urma arata foarte frumos precum arata si acum.

Dorinţa de a rivaliza, invidia şi goana de a face bine ca şi cum ne-am întrece între noi

2010-09-13T15:13:00.000-07:00

Cum facem diferenţa între dorinţa de a rivaliza şi invidie? Ce părere aveţi despre faptele de milostenie şi pomenile dăruite în mod public de către unii oameni importanţi din domeniul caritativ pentru a-i inspira pe alţii şi a le stimula generozitatea, în timp ce alţii nu alţii nu reacţionează decât cu invidie faţă de generozitatea de care aceştia dau dovada?

Dorinţa de a rivaliza (gibta) este dorinţa de a avea parte de aceleaşi binecuvântări pe care le are altcineva fără a-şi dori ca respectiva persoană să fie deposedată de ele; apreciază calităţile şi realizările demne de admiraţie ale celorlalţi. Invidia (hasad), însă, este neputinţa de a suporta succesele altora sau de a recunoaşte favorurile şi virtuţile cu care sunt binecuvântaţi; înseamnă dorinţa ca ceilalţi să nu aibă parte de acele favoruri sau condiţii bune, dar şi dorinţa de a le avea pe toate doar pentru sine. Prin urmare, invidia implică resentiment, indignare şi gelozie, în timp ce dorinţa de a rivaliza implică admiraţie. Într-unul din proverbe, dat ca exemplu de hadiş de către Mesagerul lui Allah (c.c), se spune „Credincioşii admiră, ipocriţii invidiază.” Prin aceasta, se trasează o limită pentru credincioşi pentru ca ei să nu meargă mai departe de faza de admiraţie, iar nouă ni se spune că gelozia îi face pe ipocriţi să se zvârcolească într-o durere permanentă.

A rivaliza: invidie inofensivă

De asemenea se spune că Profetul Mohamed (s.a.s), pacea fie cu el, a spus "Nu sunt decât două situaţii de invidiat: o persoană căreia Allah (c.c) i-a dat bogăţie, iar aceasta o cheltuieşte cu chibzuinţă şi o persoană căruia Allah (c.c) i-a dat înţelepciune (cunoştinţe religioase), iar aceasta îşi conformează viaţa şi transmite învăţăturile mai departe."[1] Este inofensiv să admiraţi pe cei care, după ce au învăţat religia bine şi au aplicat-o în viaţa lor, îi luminează şi pe alţii cu cunoştinţele lor, pe care aceştia le-au transformat în izvor de înţelepciune. Ei se comportă ca interpreţi autentici ai adevărurilor exprimate de Coran, atât comunicându-le verbal cât şi aplicându-le practic. Astfel, cineva ar putea spune „Ce-aş vrea să fiu ca el; îmi doresc să cunosc mai multe precepte religioase, astfel încât propria mea viaţă să fie iluminată şi să le pot comunica şi altora!" Dacă se procedează astfel, acesta poate fi şi un act de merit personal, întrucât este, într-un fel, autoanaliză; fiind conştienţi de nevrednicia noastră am pute fi motivaţi să depunem mai mult efort şi chiar să ne rugăm mai mult, şi astfel să fim plini de sentimente înălţătoare. De asemenea nu este greşit să admirăm oamenii prosperi care au devenit mai bogaţi dar şi mai generoşi, care dăruiesc din ceea ce le-a dat Allah (c.c) cu inimă largă, din iubire, şi care nu se mulţumesc niciodată cu cât au dat de pomană, ca şi cum ar fi dependenţi de bunăvoinţă. Ca şi în situaţia precedentă, s-ar putea spune „Ce-aş vrea să am aceleaşi resurse, ca să pot şi eu face o donaţie la fel de generoasă ca el. Îmi doresc să fi construit o şcoală şi să ofer burse pentru sute de studenţi aşa cum a făcut el.”

Şi totuşi, în hadisul de mai sus, Profetul, pace fie cu el, foloseşte termenul de „invidie” în loc de „dorinţa de a rivaliza”, accentuând faptul că admiraţia faţă de ceilalţi este de asemenea o stare sufletească ce se apropie de gelozie. Indiferent cât de inofensivă sau chiar favorabilă poate fi aceasta, dorinţa de rivalizare este la limita cu invidia, făcând ca teritoriul său să nu fie chiar aşa de sigur de păşit. Incapacitatea de a defini limitele admiraţiei pot da în gelozie şi invidie. De exemplu, dacă admirăm un prieten care este bazat pe domeniul religie, care are o sănătate de invidiat şi care are un comportament ireproşabil, este foarte bine atâta vreme cât nu trece frontiera comparaţiei şi se transformă în competiţie, spunându-ne „El cum de ştie atât de multe lucruri de care eu n-am auzit? Cum de poate să predea învăţăturile de credinţă mai bine decât mine?”

Prin urmare credincioşii trebuie să păstreze o distanţă între sinele lor şi admiraţie, care este adiacentă cu invidia şi de care o desparte un văl subţire. Ei trebuie să fie mulţumiţi cu ce le-a fost rânduit; nu trebuie să se plângă de soarta lor, chiar şi dând cel mai mic semn de dezamăgire emoţională; ei nu trebuie să vadă pe nimeni altcineva ca rival, ci să se străduiască să atingă cel mai înalt potenţial de virtute.

Merinde livrate în toiul nopţii

În cartea sa „Principii pentru sinceritate” Bediüzzaman Said Nursi avertizează asupra stârnirii invidiei [fraţilor şi surorilor] afişând ostentativ calităţile [pe care le posedaţi]," definind responsabilităţile ce apasă pe umerii celor ce sunt admiraţi. Dacă ne lăudăm la nesfârşit, şi aducem mereu subiectul despre realizările noastre, atribuindu-ne succese şi apărând permanent în faţă, nu facem decât să păşim în zona interzisă. O asemenea persoană poate că nu va invidia o altă persoană, însă cu această atitudine îşi atrage gelozia celorlalţi, provocându-le invidia.

Tocmai din acest motiv, lauda cu virtuţile personale este considerată neadecvată în cultura islamică, dezvoltându-se astfel o tradiţie a angajării în opere caritabile în ascuns. Pomenile se depuneau în anumite locuri care nu erau la vedere şi nici la îndemâna celorlalţi, astfel încât numai săracii puteau să vină şi să îşi însuşească ceea ce aveau nevoie. De exemplu, în anumite puncte ale oraşului au fost înălţaţi stâlpi pentru pomeni, care aveau aproximativ 2 metri, cu o cavitate la partea superioară; nu se putea discerne uşor cine lăsa şi cine lua pomana, astfel încât cei săraci nu se simţeau prost, nu li se răneau sentimentele şi nu le era stârnită invidia. Fundaţiile erau instrumente pentru transferul de donaţii de la binefăcători către cei săraci fără a le provoca vreo jenă sau reproş pentru cei din urmă, în timp ce prima categorie era scutită de ostentaţie şi aroganţă.

In Islam, intenţia de a nu afişa rugăciunile şi pomenile pe care le face cineva este foarte importantă. Profetul a declarat că Allah (c.c) nu acceptă nimic de la cineva care face fapte bune ca să fie văzut de alţii, care se dă în vânt după spectacol, şi nici de la vreun filantrop care face ia peste picior beneficiarul pentru favorurile primite. Practicarea faptelor de caritate în secret şi pomenile date fără a da de ştire altora este o bună metodă de a scăpa de dorinţa de a fi lăudat de alţii. Există multe persoane care îi ajută pe alţii în secret, după care dispar în mod misterios fără ca măcar să-şi spună numele faţă de sărmanul căruia i-a oferit o oarecare uşurare. Mulţi dintre nobilii noştri strămoşi au făcut eforturi uriaşe pentru a evita ostentaţia, lauda şi a-i face pe alţii să se simtă îndatoraţi în vreun fel; unii dintre ei, fără a fi văzuţi, au lăsat pur şi simplu pomana lor în calea sărmanului sau oriunde se ştia că o să se aşeze acesta/aceasta. Alţii au pus bănuţi în buzunarul vreunui cerşetor care dormea, în timp ce alţii au adus în spate saci cu alimente, pe care le-au lăsat pe treptele casei celor nevoiaşi.

Imam Ali Zaynul Abidin, unul din nepoţii Profetului, a fost unul din sufletele eroice. În timpul când a trăit acest om binecuvântat care şi-a dedicat viaţa adevăratei slujiri a lui Allah (c.c) cel Atotputernic, societatea suferea de o sărăcie de nesuportat. Mulţi dintre cei sărmani găseau alimente şi haine de acre aveau disperată nevoie în faţa uşii, însoţite de un bileţel care le permitea să se folosească de ele gratuit. Nu ştiau cine lăsa sacii respectivi până într-o dimineaţă, după mulţi ani, când nu au mai găsit nimic în faţa uşii. Nimeni nu mai primise nimic în noaptea aceea. Oamenii se întrebau care să fi fost motivul, iar la scurt timp au auzit pe cineva strigând "Imam Ali a murit!” Cel care i-a spălat trupul neînsufleţit înainte de a fi înmormântat a văzut că pe spatele imamului se formase o bătătură uriaşă. Imamul cărase saci cu alimente şi haine pentru săraci timp de 27 de ani şi nimeni nu a aflat acest lucru. Nu asta conta, căci singurul scop era doar să-i fie plăcut lui Allah (c.c), iar Allah (c.c) ştia cu ce se ocupa Zaynul Abidin.

Oameni de genul lui Zaynul Abidin şi-au aţintit privirea asupra faptului de a fi plăcuţi lui Allah (c.c) şi au ales să alerge fără să concureze pe pista slujirii. Aşa cum ei nu au invidiat pe nimeni, tot la fel au fost atenţi să nu provoace pe nimeni, contaminându-şi darurile cu ostentaţie, lăudăroşenie şi îndatorare. Acesta era felul lor de investi în viaţa de apoi şi a-şi câştiga bunăvoinţa lui Allah (c.c), iar Coranul descrie acest lucru ca fiind tanafus.

Scopul este cupa veşniciei

Tanafus este folosit în versetul Iar în ceea ce priveşte aceasta (binecuvântare a paradisului), este bine ca cei care aspiră (la lucruri de mare valoare), să aspire ca şi cum ar fi la concurs (unii cu alţii) (Mutaffifin 83:26). Se referă la admiraţia simţită faţă de maturitatea de caracter afişată de altă persoană, ce se străduieşte să atingă aceeaşi virtute şi să se străduiască ca şi cum ar fi la întrecere cu alţii pentru un scop nobil. Acest verset încurajează oamenii, care se întrec unii cu alţii până la punctul de a se distruge unul pe altul pentru beneficiile acestei lumi, să se întreacă mai curând pentru a obţine fericirea veşnică să pentru a gusta din cupa veşniciei.

Întrecerea pentru veşnicie şi fapte bune nu lasă loc unei competiţii în care este posibilă admiraţia necontrolată sau invidia. Fiecare concurent este invitat să-şi depăşească propriul record, întrucât sunt răspunzători ca să atingă nivelul de perfecţiune fixat numai pentru ei. În această concurenţă, fiecare este un tovarăş pentru celălalt, pentru că fiecare este membru al unui trup colectiv.

În întrecerea pentru veşnicie, odată ce au fost îndeplinite sarcinile trasate fiecăruia, recompensele sunt împărţite şi depuse în contul fiecăruia. În cea mai potrivită descriere a lui Bediüzzaman, slujirea lui Allah (c.c) este asemănătoare cu purtarea şi păzirea unei imense comori. Aşadar, cu cât sunt mai mulţi oameni cu braţe puternice care se alătură, cu atât ar trebui să fie mai mulţumiţi cei care poartă comoara pe umerii lor. Departe de a invidia puterea braţelor care sar în ajutor, aceştia ar trebui să întâmpine cu bucurie contribuţia lor şi să îi aplaude cu iubire. Dacă ne raportăm la aceşti oameni cu rivalitate, acest lucru va alunga sinceritatea din lucrarea noastră, iar rezultatul aşteptat nu va fi atins.

Adevăraţii credincioşi nu invidiază niciodată, nici nu păşesc pe teritoriul admiraţiei acolo unde ea se învecinează cu invidia, dar se întrec pentru ceea ce e bine. Ei se văd unii pe alţii ca fiind nişte tovarăşi de treabă şi toată lumea pune umărul pentru a îndeplini o sarcină care li s-a trasat, sau pentru a face orice stă în putinţa lor să facă. De exemplu, în lucrarea cea bună de a învăţa pe alţii despre Allah (c.c), o anumită persoană poate să recite minunat din Coran şi să înmoaie inimile, o alta poate să cânte un cântec religios şi să înflăcăreze ascultătorii, pregătind terenul pentru o a treia, care este capabilă să ţină un discurs cu înţelepciune. Sarcina este distribuită, fiecare îşi face partea sa, iar la final toată lumea câştigă. La început nu este sigur cui să-i atribui această lucrare care nu se bazează pe o singură persoană. Toţi participă şi îşi asumă responsabilitatea. Dau tot ce e mai bun din ei, iar rezultatul final, care aparţine tuturor, este ceea ce poate fi îndeplinit în echipă. Coranul încurajează o asemenea întrecere, spunând „Aşadar, străduiţi-vă împreună pentru fapte bune ca şi cum v-aţi întrece între voi (Maedah 5:48).

Să dăm exemplu şi să încurajăm

Într-o asemenea competiţie pentru fapte bune, este o faptă de virtute să daţi de pomană în văzul tuturor pentru a stimula sentimentele de bunăvoinţă. Trăim vremuri când oamenii se confruntă cu comoditatea, indiferenţa şi lipsa de speranţă, iar faptele bune făcute în văzul tuturor poate îi poate incita să ia parte la fapte bune cu generozitate.

"Dacă daţi de pomană în secret este mai virtuos decât dacă le daţi în văzul tuturor. În cazul persoanelor care doresc ca alţii să le urmeze exemplul este un act de virtute dacă le fac în văzul tuturor."[2] a spus Profetul Mohamed (s.a.s), pacea fie cu el. Când o persoană care doreşte să atragă atenţia prietenilor săi asupra veşniciei şi face faptele bune în văzul tuturor, el sau ea nu are altă intenţie decât de a-i motiva să se angajeze şi ei în fapte bune. Dăruind pomenile prescrise (zakat), care sunt obligatorii în Islam, în văzul tuturor, el sau ea urmează porunca divină şi le aminteşte celorlalţi de datoria aceasta.

Sfântul Coran îi laudă pe cei care vin în întâmpinarea nevoilor oricui fără întârziere şi încurajează credincioşii să alerge pentru a face fapte bune: "Cei care îşi cheltuiesc averea noaptea şi ziua, în secret şi în public, răsplata lor va fi să şadă cu Domnul, ei nu se vor teme şi nici nu vor trece prin dureri” (Baqara 2:274).

Se spune că acest verset a fost revelat pentru a-i aduce un omagiu lui Abu Bakr, Domnul să-i odihnească sufletul, primul calif al Islamului, care a dăruit suma de patruzeci de mii de dinari într-o singură zi, din care zece mii i-a dat pe timp de noapte zece în timpul zilei, zece mii în secret şi zece mii în văzul tuturor. De asemenea, Ali, Domnul să-i odihnească sufletul, a împărţit singurele sale patru drahme de argint cu cei săraci, dăruind fiecare din drahme fie pe parcursul zilei, noaptea, în văzul tuturor sau în secret. Chiar dacă versetul ar putea face referire la aceşti doi nobili tovarăşi ai Profetului, porunca cuvântului lui Allah (c.c) este universală. Hamdi Yazir din Elmali interpretează acest verset ca definind tipurile de pomeni, în speţă, pomenile obligatorii (fard), cele necesare (wajib), şi cele făcute peste limita obligaţiei (nafila). Se prea poate să vină vremea când va fi necesar să donăm toată averea noastră pentru religia sau ţara noastră, iar în asemenea perioadă de mobilizare colectivă, va fi mai bine să facem lucrurile astea în văzul tuturor pentru a-i încuraja pe ceilalţi. Cei care sunt în posturi de conducere a societăţii noastre ar trebui să dea în dar mare parte din averi pentru a-i învăţa pe oameni să facă un sacrificiu de dragul adevărurilor sublime, iar dacă fac acest lucru în văzul tuturor este cu mult mai bine şi putem considera acest lucru ca fiind o datorie.

Chiar şi cu o mână de curmale

Tovarăşii Profetului sunt cele mai ilustrative exemple de caritate. Abdullah ibn Masud povesteşte că atunci când a fost revelat versetul despre milostenie, toţi s-au grăbit să găsească ceva de dat de pomană pentru numele lui Allah (c.c): "Unii dintre noi au lucrat ca hamali pentru a aduna cât de puţin. Am cărat saci cu spatele nostru în pieţe şi odată ce am luat plata pentru aceasta ne-am grăbit la Profet pentru a ne alătura celor „ce donează.”

Într-o zi, Profetul nostru binecuvântat şi-a invitat tovarăşii la milostenie. A făcut acest lucru fie pentru că intenţiona să trimită vreun contingent în vreo misiune şi avea nevoie de echipament, fie pentru că intenţiona să hrănească pe săracii ce veneau din deşert şi să se îngrijească de nevoile lor. Răspunzând la această chemare, Abdurrahman ibn Awf şi-a ridicat vocea cu valoarea pe care a afişat-o mereu: „O, Mesager al Domnului! Am patru mii de drahme. Te rog să le accepţi.” Profetul a fost foarte încântat şi s-a rugat pentru el. După ce au auzit cuvintele de încurajare ale Profetului şi au văzut marile jertfe ale celor generoşi, toţi cu mic cu mare au dorit să intre în această cursă a faptelor bune. Cei bogaţi au dăruit sume mari, în timp cei cu venituri modeste au căutat lucruri pe care să le doneze. Abu Aqil era unul din acei musulmani săraci din Medina; el nu avea altceva decât două mâini de curmale. Însă numele său trebuia neapărat să apară pe lista „concurenţilor” la fapte bune. Astfel, a reţinut un pumn de curmale pentru familia sa şi a dăruit restul de pomană.

A căuta să fim plăcuţi lui Allah (c.c) este un scop nobil, atingerea lui prin predicarea despre Allah (c.c) este o misiune sfântă, iar a alerga în această cursă fără să concurezi cu alţii este o faptă excelentă. Aceia oameni ce sunt centraţi pe ideea să-i placă lui Allah (c.c) să stea departe de invidie şi admiraţie necontrolată. Ei se vor mulţumi cu ceea ce au şi-şi vor continua cursa după măsura puterilor lor. Ei nu sunt oameni înrobiţi dorinţelor sau neliniştilor; nu vor căuta refugiu în scuze gen „dacă aş avea mijloacele necesare, dacă aş avea posibilitatea…” Ei vor face tot ce le stă în putinţă cu toate mijloacele pe care Allah (c.c) le-a dăruit lor, şi astfel vor da slavă ca recunoştinţă pentru binecuvântările ce le-au fost acordate, iar aceasta este în fapt o invitaţie pentru noi binecuvântări. Ei evită admiraţia, aşa cum vor evita şi să-i inducă pe alţii spre aceasta. Din moment ce scopul lor este să placă lui Allah (c.c), atunci când este necesar se vor retrage doi paşi înapoi sau vor înainta cu un pas. Îşi vor prezenta realizările ca şi cum ar fi îndeplinite cu ajutorul fraţilor sau realizate complet de către aceştia, dacă consideră că acest lucru este mai plăcut lui Allah (c.c). Pentru ei, nu e decât o chestiune de împlinire a datoriilor; cine a realizat respectivul lucru este atât de nesemnificativ încât nu merită să fie menţionat. Din moment ce vorbele rostite sunt adevăruri supreme, nici nu mai contează cine le spune. Odată ce adevărul este triumfător, nu mai contează dacă numele său este menţionat sau nu printre învingători. Şi asta pentru că sunt navigatori pe un vas al cărui căpitan este Profetul Mohamed (s.a.s), pacea să fie cu el. Odată ce vasul acostează pe tărâmul păcii, toţi cei aflaţi la bord vor păşi pe pământul mântuirii.

---------------------------------------

[1] Carte Bukhari, 24, Hadis, 490.

[2] Jamiu's-sagir, 67.

Fethullah Gülen

Eid Mubarak

2010-09-10T02:14:00.000-07:00

Eid Mubarak tuturor musulmanilor, İnshAllah sa aveti parte de o sarbatoare plina de fericire alaturi de cei dragi! Postul si rugaciunile voastre din timpul Ramadanului sa fie primite de Allah Subhanu Wa Ta'Ala!

CINCI ELEMENTE (FACTORI) CARE PRODUC FERICIREA SAU NENOROCIREA OMULUI

2010-08-27T15:34:00.000-07:00

DIN OPÉRELE COMPLETE RISALE-I NUR

Autor: Bediüzzaman Said Nursi

PARTEA A 2-А

CINCI ELEMENTE (FACTORI) CARE PRODUC FERICIREA SAU NENOROCIREA OMULUI

(Omul este cea mai frumoasã, cea mai interesantã creatie a divinitãtii. Astfel, el (omul), a fost înzestrat cu cele mai ìnalte calitãti sufleteşti şi mintale. El este în stare sã pãtrundã tainele tuturor lucrurilor din Univers, sã se ìnalte cu sufletul şi credinta pânã la Allah. Avånd ín vedere şi luând ín consideratie virtutile amintite, am stabilit urmãtoarele cinci elemente care sunt menite sã-l ìnalte, sau sä-l coboare pe om)

PRIMUL TALC: Omul depinde de foarte multi factori ai Naturii, ai Universului. Nevoile lui sunt nesfârşite... Omul este veşnic avid. El este ín stare sã doreascã nu numai o singurã floare, ci tóate florile de primavara. Doreşte cu aceeaşi ardoare sã vada un prieten sau pe Allah.

Altfel spus, omul este doritor întotdeauna sã-si viziteze un prieten aflat departe de el, simte uneori nevoia sã se întâlneasca, sã-i audã vorbind pe cei dragi care nu mai sunt ín viatä, ín fine, omul, dupã ce işi traieşte viata pãmânteascã, moare. In acest fel, închide usa unei lumi si deschide usa celeilalte lumi, o lume adevãratã, o lume vesnicã si felicita. Tóate aceste lumi, aceste realitati, au un creator, care se numeste Allah.

Hei omule, numai iubirea divina, iubirea de Allah, va face ca tu sã fi mai presus de toate celelalte fante. Dacã îti pierzi credinta in Allah, devii un biet animal; devii o fiintã mai neínsemnatã decât furnica şi albina, mai neputincioasã decât aceste creaturi, devii mai dãunãtor, mai periculos decât ciuma.

Omule, in tine zac douã forte! Prima fortã este cea care creazã, este forta binelui; cea de a doua este distructivã, forta care aduce necazuri şi nenorociri. Forta creatoare este mai slabã si neínsemnatã chiar decât forta albinei, furnicii, forta unei muşte sau a unei vrãbii; ín schimb, puterea ta distructivã este in stare sã dãrâme muntii şi cerul, sã distrugã Terra. Puterea ta este neíndestulãtoare atunci când trebuie sã faci o faptã bunã şi de aceea îti permite sã te íntinzi doar atat cât îti ajung mainile, ínsã forta rãului este nestãvilitã, nestãpânitã.

De pildã, insulta (blasfemia) este un lucru rãu, ceva devastator, ceva respingãtor. Insã ea singurã poate sãproduca întregii omeniri, întregului Univers neajunsuri si daune incomensurabile.

Deoarece, existenta, Universul, are o uriasã menire. Existenta (Universul) este oglinda, opera divinitätii, a lui Allah. oL-~5- يُبَدِّلُ اللَّهُ سَيِّئَاتِهِمْ حَسَنَاتٍ Insulta, blasfemia aduce prejudica grave operei divine, neagã şi urâteşte universul feerie, frumusetea operei divine, existenta ce ne ínconjoarã.

în concluzie: supunerea oarbã vointei Satanei íl de¬termina pe om sã sãvârseascã fapte oribile, rele, nebãnuite. Insã acel om, stãpânit de puterea diavolului, este incapabil de fapte frumoase. Evident, un asemenea ins distruge o familie într-o singurã zi, dar nu poate sã o refacã nici ín 100 de zile. Singurã cale a eliberãrii din puterea diavolului, din puterea rãului este credinta şi iu¬birea de Allah şi stãvilirea poftelor nesãbuite. Aceasta este Formula secreta, salvatoare.

Omule, intrarea ta in Rai sau ín lad este determinata de propriile tale fapte, de binele şi rãul pe care il savârşeşti in viatä, de numärul faptelor bune sau rele.

AL DOILEA TALC: Omul are douã caracteristici esentiate: 1. Existenta fizicã. 2. Existenta spiritualã, apartenenta spritualã de divinitate. Existenta fizicã a omului este foarte fraglia şi de о durata foarte scurtã. Viata fizicã a omului este atât de fraglia, ìncàt seamãnã cu un fır de ata, se poate rupe ín orice moment. Omul este o biatã fiintä a cárei existentã pe pãmânt dureazã numai câteva clipe ín eternitatea ínconjurãtoare.

A doua característica consta ín faptul cã el (omul) este o fiintã slabã, neputincioasã. Aşa l-a creat Allah pe om. El are nevoie de sprijinul şi ocrotirea divinitãtii in acest univers imens.

Evident, omul, in realitate, seamãnã cu un bob de samanta. Samanta este dotata de catre Allah cu tot ceea ce îi trebuie pentru a incolti, a creste şi a da roade. Aşa şi omul. Allah l-a inzestrat pe om, íncã de la naştere, cu tot ceea ce îi este necesar ca sã creascã, sã se dezvolte, sä se maturizeze, sã munceascã, sã creeze şi sã lase urmaşi. Allah l-a dotât pe acel embrión, care va deveni om, cu tóate organele şi caracteristicile ín devenire, l-a mai dotât şi cu un program pentru durata lui de viatä fizicã şi spiritualã.

Dacã aceastã sãmântã, acest embrión, este udat cu apa sfintitã a Islamului , atunci el va deveni o vietuitoare perfecta, o adevãratã podoabã a universului, un rod util si folositor societãtii, un autentic intelectual.

Evident, adeväratul progres, creierul, puterea imaginativa, date individului de catre Allah. Omul, cu cre-dinta ín Allah şi prin munca efectuatã (cu calitãtile fızice şi spirituale cu care a fost dotât de catre divinitate) realizeazã progresul şi opérele nemuritoare din jurul Sãu.

Sã ilustram gândurile noastre cu cateva exemple din viata unui oarecare oraş. Sã presupunem cã mã aflu íntr-un oraş. Vãd in fata mea palate. Observ la intrarea unuia dintre aceste palate multa lume veselã, oameni care se distreazã. Stãpânul palatului stã la intrarea clãdirii şi se joacã cu un câine. La intrarea in clãdire se aflã un grup de doamne care discuta. Fete tinere îi distreazã pe bãieti. Se aflã şi portami care stã teapãn, având alura unui adevãrat comandant. Deduc cã toatã suflarea din palatul respectiv nu lucreazã, ci numai se distreazã. Mai deduc cã ín clãdire n-a mai ramas nimeni, clãdirea este goalã. Viata colectivitãtii umane din clãdirea respectiva se desfãsoarã nu ínlãuntrul clãdirii, ín aparta-mente, ci pe strada.

Apoi mã índepãrtez de clãdirea amintitã şi mã apropii de alt palat. Observ, la intrarea ín clãdire, un câine floras şi un portar sobru şi conştiincios. Intrãm ín clãdire. Vãd ín interiorul clãdirii mare animatie; toti oamenii fac cate ceva. Oamenii din apartamentele clãdirii nu lâncezesc, ci fiecare face ceva, desfäsoarä o activitate. Doamnele, de pildã, nu stau la taclale, creazä multe şi felurite lucruri de mânâ, se ocupä cu administrarea şi îngrijirea palatului. Intr-un alt apartament, copiii ínvatã carte. La ultimul etaj se aflã regele şi premierul sãu, care se strãduiesc sã stabileascã o serie de mãsuri privind viata, siguranta, buna desfaşurare a muncii locatarilor din clãdirea respectiva.

Aceeasi atmosfera domneste ín tot orasul. Locatarii unor clãdiri s-au revãrsat pe strazi, îşi consuma timpul numai cu distractii, iar cei ai altor clãdiri stau pe locurile lor şi muncesc conştiincioşi. Aflam cã primii nu sunt musulmani, sunt necredincioşi, iar ceilalti, cei care muncesc, sunt musulmani. Mai observ într-un colt o clãdire pe care se aflã о placa pe care stã scris "SAID" (Fericit, cu credintä ín Allah). Acest cuvânt are semnificatia de feliciti, de cei cu credintã. Mã trezesc. Acum sã tãlmãcim cele relátate:

Oraşul despre care am relatât semnificã lumea ín care trãim. Fiecare din palatele descrise semnificã un om. Locuitorii clädirilor despre care am vorbit simbolizeazã câte un organ al omului: ochii, urechile, inima, conştiinta, sufletul, mintea etc. Omul, utilizând cu folos şi cu fricã de Allah inima, mintea, mainile şi urechile sale poate sã fie de folos societãtii, altminteri, el este nefolositor, ba chiar dãunãtor si imoral.

Portarii şi câinele semnificã conducerea şi protectia împotriva relelor umane. Fericirea şi liniştea oamenilor depinde de competente şi calitatea conducerii şi de ordinea impusä de cei care conduc societatea.

AL TREILEA TALC: Omul, prin constructia sa fizicã şi prin activitatea sa, prin puterea sa limitata, este un animal neputincios. Neputinta şi lenevia omului au fost transmise chiar şi animalelor pe care le-a domesticit. De pildã, o capra sau un bou (taur) domesticit, in comparatie cu cei aflati in libértate (sãlbãticie) este mult mai lipsit de agilítate şi abilitate. In ciuda acestei neputinte, Allah l-a dotat pe om cu înşuşiri care sã-i ínlesneascã o viatã mult mai ampla, mult mai lunga, chiar dincolo de viata pe acest pãmânt. Omul are putinta neíntâlnitã la celelalte vietuitoare, putinta de rugãciune, de invocare a puterii divine şi a protectiei si a ajutorului lui Allah. Puterea divina a creat o multime de forte fizice, chimice, vietuitoare şi plante care sä fie in folosul omului.

Omul, dacã se limiteazä numai la viata lumeascã, neluând ín seamä faptul cã el a fost creat de catre Allah pentru o viatã eterna, atunci îşi limiteazã mult viata şi posibilitadle de a se bucura de viatã.

însuşirile şi posibilitadle multiple ce au fost puse la dispozitia omului, dar nu au fost folosite de acesta, ín Viata de Apoi vor protesta cã n-au fost utilizate, cã au zäcut färä folos.

De fapt, omul se distinge de animale, tocmai prin faptul cã el a fost sortit de catre Allah sã trãiascã atât о viatã pãmânteascã, cât şi o viatã de apoi, dincolo de mormânt. Animatele trãiesc numai prezentul, nu-si cunósc trecutul (istoria), iar viitorul nu le intereseazã. Pe când omul nu este aşa, el trebuie sã-si cunoascã trecutul, iar viitorul cu atât mai mult, inclusiv Viata de Apoi, şi sä se pregãteascã pentru aceastã viatã.

Sã ilustram cele spuse mai sus cu câteva pilde:

De exemplu, un om care pune ín buzunarul servitorului sãu 10 galbeni şi il trimite ín târg sã-si cumpere un costum.

Acelaşi om îşi cheamã un al doilea servitor şi îi dä 1000 de galbeni şi o lista cu о serie de note; i le pune in buzunar şi il trimite in târg sã cumpere cele cuprinse in biletelul respectiv.

Primul servitor îşi cumpärä cu cei zece galbeni un costum splendid. Al doilea servitor, lipsit de minte, nu se uitã pe biletel sã vada ce are de cumpãrat, se ia dupä primul servitor şi dându-i negustorului de la care s-a cumpãrat costumul cei 1000 de galbeni, cere un singur costum. Negustorul necinstit ia cei 1000 de galbeni şi îi dã doar un singur costum pentru 1000 de galbeni. Evident, este lesne de înteles ce a urmat din partea stãpânului pentru cel de-al doilea servitor. Pilda la care ne-am referit arata unde duce nefolosirea calitãtilor cu care a fost înzestrat omul de catre Allah.

Hei omule, tu, care eşti îndragostit de plãcerile ace-tei lumi, dar uite cã mai exista şi о lume de apoi, ascultã câteva pilde care o sã-ti foloseascã!

Pilda respectiva o s-o dau luându-mã ca exemplu chiar pe mine. Plec la un drum lung, adicã sunt trimis. Cel care mã trimite ín cãlãtoria respectiva îmi spune cã a investit ín mine 60 de galbeni, ínsã mai primisem din suma respectiva, in mai multe rate, câte 10 galbeni.

Pornesc la drum; poposesc la un han; joc cãrti şi pierd toti galbenii (10) la jocul de noroc. Rãmân fãrã nici un ban şi cu mii de remuşcâri. Sunt intr-o stare disperata. Atunci apare un om in camera mea din han şi mã povatuieşte sã nu mai procédez aşa, ci о parte din bani sã-i pãstrez ca sã-mi pot continua drumul şi sã pot ajunge la destinatie. Mã povãtuieste sã pun de-o parte jumãtate din suma ce o s-o mai primesc, iar cu cealaltã jumãtate sã-mi plãtesc cheltuielile de cãlãtorie. Eu nu accept. Atunci omul respectiv mã sfãtuieste sã economisesc mãcar 1/3 sau 1/4 din sumã, ínsã eu nu accept. Omul se supãrã şi dispare din camera mea.

Deodata situatia se schimbã. Mã trezesc cãlãtor íntr-un tren,íntr-un túnel. Mã aflu lângã mecanic. In dreapta si stanga mecanicului se aflã nişte flori şi fructe foarte frumoase. Intind mâna sã rup o floare şi sã iau un fruct. Nu reuşesc; fiorile şi fructele au spini, mi se umplu mainile de sänge. Nu reuşesc, mã dor mainile. Aud о voce: "Dacã plãtesti cinci piaştri- îmi spune vocea- ai sã poti lua flori şi fructe cât poftesti".

Observ deodatã cã ne apropiem de ieşirea din túnel, ínsã la ieşirea din túnel observ nişte gãuri. Aflu cã ín gãurile respective sunt aruncati cãlãtorii din tren; observ şi gaura ín care voi fi eu aruncat.

La marginea gãurii mai observ douã pietre funerare, pe care sta scris cu lite-re mari cuvântul "SAID" (Cu credintã in Allah). Mi-a parut räu, am exclamât "vai".

Apoi am auzit vocea omului din han:

- Ti-a venit mintea la cap?

- Da. Mi-a venit, ínsã nu mai am putere.

- N-ai íncotro, pocãieste-te.

- M-am pocãit.

In momentul acela m-am trezit. Am observât cã nu mai sunt cel care am fost, acum sunt altul.

In continuare sã íncercãm sã tãlmãcim cãteva din cele povestite mai sus:

Drumetia despre care am vorbit, semnificã naşterea, copilãria, viata, moartea şi Judecata de Apoi prin care trece un om. Cei 60 de galbeni sunt cei 60 de ani de viatã ai omului. Când eram la han aveam impresia cã împlinisem 45 de ani. Urmãtorii 15 galbeni erau cei 15 ani din viatã pe care trebuia sã-i consacru pentru pregãtirile ín vederea Vietii de Apoi. Hanul semnificã Istanbulul. Trenul simbolizeazã timpul, fiecare vagon simbolizeazä un an, iar tunelul viata omului pe aceastã lume. Piata celor 5 piaştri ínseamnã necesitatea ca omul sã duca o viatã cinstitã, onesta.

AL PATRULEA TALC: Omul este un fel de copil rãsfãtat al Universului. In slãbiciunea omului rezidã o mare putere, iar in neputinta lui o mare fortã. Sã íncercãm sã explicam aceasta printr-o comparatie: Neputinta, slãbiciunea unui pui de gãinã ín fata duşmanu lui, о determina pe gãinã sã se arunce, sä se repeadã ca un leu pentru a-şi apara puiul, aşa cum se íntâmplã şi cu celelalte vietuitoare.

Aşa se íntâmplã şi cu puiul de om, copilul mie. El obtine de la mamã tot ce doreşte prin plans, prin scâncete. Plânsetul copilului constituie neputinta, slãbiciunea lui, ín care rezidã forta care о determina pe mamã sã se supunã vointei lui. însa, de pildã, dacã acel copil ar avea pretenda sã obtinã ceea ce dores-te nu prin nevoia şi necesitatea exprimatã prin plans, ci prin forta şi autoritatea sa, in mod sigur cã nu va putea sã le obtinã.

Dacä extrapolam judecata amintitã pe plan universal, pe planul existentei umane, putem sã afirmam cã toatä civilizaria, ştiinta şi alte elemente naturale şi tehnice ale omului, se datoreazã fortei ce s-a nãscut din slãbiciunea, neputinta omului ín Univers. Allah a damit omului mintea, ratiunea, vointa, ochii, urechile şi tóate celelalte simturi pentru a putea exista şi a supravietui in universul atat de nepropice pentru el. Numai Allah este cel care il ajutä pe omul, care se taraste pe pãmânt ca un şarpe fära picioare, cu mãtasea fabricatã de un vierme mie, ca şi cu mierea fäcutä de o gâzã veninoasã (albina).

Hei omule, sã ştii cã tot ce realizezi se datoreazã vointei si puterii date de catre Allah, altminteri eşti о fiintã firavã şi neajutoratä. Aşa cã, sã nu te apuce îngâmfarea şi lauda de sine.

Putem sã afirmam ín acelaşi timp cã tu, prin índatoririle tale fatã de putera divina, ocupi un loc important ín universul nostru, tu eşti calatorul cel mai de pret al Universului, tu intelegi prin ratiune Universul, pãtrunzi in Univers, desluşeşti Universul, eşti stãpânul Universului, maestral Universului. Tu poti sã afirmi cã Allah ti-a daruit tie aceastä lume; ai devenit stãpânul lumii in care trãiesti; lumea aceasta este odaia ta, Soare-le şi Luna sunt lãmpile care îti lumineazä locuinta, primãvara este un buchet de fiori care ti se oferã, vara şi toamna o masã bogatã pregätitä pentu tine; animalele şi vietuitoarele gránele şi plantele, tóate sunt averea ta.

în sfârşit, dacã îti vei pleca urechile la spusele satanei ai sã decazi íntr-o cruntä mizerie (materiala şi moralã); dacã îti vei ínãlta iubirea şi credinta catre Allah ai sã te inaiti catre perfectiune, ai sã de vii stãpânul necontestat al Universului.

AL CINCILEA TALC: Omul a fost trimis in aceastã lume in calitate de musafir trecätor. A fost dotât cu calitäti deosebite. Potrivit calitätilor sale, a primit din partea divinitätii misiuni importante. Allah a stabilit puternice stimulerne şi nemaipomenite presiuni asupra omului pentru a-l determina astfel sã-si índeplineascã misiunile ce i-au fost încredintate.

lata, omule, dupä ce ai sosit ín Univers, ai fost înzestrat cu doua însuşiri: prima consta în a crede şi a iubi fãrã a vedea (pe Allah) iar a doua consta în a crede şi a iubi contemplând opera divina materiala.

Este vorba de cerul şi pamântul vizibil cu ochiul, capodopera divine.

Prezenta divina este perceputã şi cu inima, fåra a i se vedea chipul, orientându-ne astfel credinta şi iubirea catre Allah.

Omul îşi exprima credinta şi iubirea de Allah prin "Maşallah", "Berekeatullah",' "Sübhanallah" şi "Allahu Ekber".

Musulmanul îşi exprima iubirea divina, rugäciunea în modul indicat mai sus.

Mai apoi vede cã un Creator Unie îşi pune amprenta unicitãtii sale pe toatã Creatia Sa, pe fiintele din Palatul Creatiei; amprentä unica, specifica lui şi a cärei artä este inimitabilã. El marcheazã astfel, semnul Unicitãtii şi punând stindardul veşniciei în Universul nesfârşit, îşi declara Prea Mãretia. Astfel, i se va rãspunde cu pioşenie, cu credinta si cu recunostitä.

Numai cu о astfel de credinta omul poate fi o fiintã omeneascã ín adevãratul sens al cuvântului şi poate demonstra cã este cea mai bunã creatie care, primind binecuvântarea credintei devine o fiintã demnã de încredere.

Ei, omule nefericit! Tu, cel ce te îndrepti înspre pierzanie! Ascultã-mã! Chiar daca am vãzut şi eu, ca şi tine, frumusetea şi plãcerea lumii generate de betia tineretii, ín momentul ín care am trecut de la betia tineretii la zorii bãtrânetii, am vãzut fata cea adevãratã a lumii; cea índreptatã spre noi era atat de urâtã in vreme ce aceea adevãratã, cea dinspre viata de Apoi era atat de frumoasã. Şi daca vrei sã o vezi şi tu, priveşte ceie douã table ale adevãrului:

Prima tabla: Descrie realitatea lumii decadente pe care o percepeai înainte, prin vãlul nepãsãrii precum rãtãcitii, dar fãrã sã fi fost beat.

A doua tabla: Se refera la lumea adevãratã a Cãii drepte şi a fericirii. Am läsat-o în forma initialã, la fel cum o scrisesem înainte. Seamãnã cu о poëzie, dar nu e poëzie...

Omul şi credinta ín Allah

2010-08-16T00:47:00.000-07:00

DIN OPÉRELE COMPLETE RISALE-I NUR

AL DOUÃZECI ŞI
TREILEA CUVANT

Autor: Bediüzzaman Said Nursi

Omul şi credinta ín Allah

Ne vom referi numai la cinci din mule de frumuseti, binefaceri ale credintei (ín Allah). Aceste frumuseti şi binefaceri le vom expune ín cinci puñcte.

Punctul 1: Omul, numai prin credinta divina ajunge ín gratule divine, la Allah, işi cucereşte locul binemeritat ín Rai. Necredinta şi nedreptatea íl degradeazã pe om, íl determina sã ínnoate ín mizerie moralã. Locul lui (dupã moarte) va fi Iadul. Credinta divina íl ínalta, íl ínnobileazá pe om şi íi dã o valoare. Iubirea divina este cea care íl ajutã pe individ sã-si desfäsoare puterea creatoare, sä atingã perfectiunea moralã. Negarea divinitãtii (lui Allah) il înjoseşte, îl lipseşte pe om de frumusetea moralã, de har. Necredinciosul se Inchina numai materiei (bunurilor materiale). Numai cã, bunurile lumeşti sunt trecãtoare, pensabile.

Sã íncercãm sã ilustram prin exemple concrete cele afirmate mai sus. De pildã, sã ne referim la valoarea artistica (istoricã etc.) şi valoarea intrinseca (materiala) a unui bun, a unui obiect creat (fabricat) de om. Cele douã valori cuprinse ín obiectul realizat de om, uneori sunt egale, uneori valoarea materiala o depãseste pe cea artistica (istoricã) sau invers. De pildã, câteodatã o bucata de metal, valorând cinci lei, ínglobeazã o valoare artistica tot de cinci lei. Se íntâmplã ínsã uneori ca acelaşi metal (de cinci lei) sã înglobeze o valoare artistica, sau istoricã, de un milion de lei. Mai trebuie amintit faptul cã valoarea artistica a acestui obiect, adicã valoarea realã, poate fi stabilita numai de catre un artist, de un cunoscãtor. Dacã obiectul respectiv va fi dus la о piata obisnuitã, la о piata oarecare de metal brut, nu va costa decât cinci lei.

La fel se íntâmplã şi cu omul. El este о creatie divina ce ínglobeazã in sine cele douã valori amintite mai sus. Omul este cea mai desãvârsitã, cea mai valoroasã opera a lui Allah, din tot universul. Stim cã Allah este creatorul întregului univers.

Intreaga capacitate de creatie, frumusetea artistica şi moralã a omului sunt puse in valoare, scoase in evidentã numai prin lumina credintei divine. Valoarea omului se mãsoarã in raport de puterea sa creatoare, de faptele sale, trãsãturile şi frumusetile sale morale. Omul se deosebeşte de animale (dobitoace) tocmai prin puterea sa creativa, prin trãsãturile sale psihice şi morale. Omul, lipsit de aceste valori, nu se deosebeşte cu nimic de un animal ordinar.

Necredinciosul, pãgânul, insultatomi, despotul este lipsit de valoare, innoatã in mizerie moralã, nu se deosebeşte cu nimic de o fiara. Un asemenea om (creatura) este incapabil sã produca о valoare, sã faca o faptã bunã, duce o viatã care nu se deosebeşte cu nimic de viata unui animal.

Punctul 2: Credinta divina este о astfei de lumina care il lumineazã pe om, il scalda in razele sale, lumineazã întreg universul, pune in evidentã trãsãturile nobile, inãltãtoare, ale omului, dãruite de catre puterea divina. Secretul putera divine vom încerca sã-1 explicam prin versetul:

اَللَّهُ وَلِىُّ الَّذِينَ اَمَنُوا يُخْرِجُهُمْ مِنَ الظُّلُمَاتِ اِلَى النُّورِ

din Coran.

In versetul amintit, este imaginât un tablou alcãtuit din doi munti la fel de inalti. între aceşti munti se aflã un pod foarte ìnalt. Sub pod o prãpastie adâncã. De jur împrejur este întuneric beznã. Mä aflu pe acel pod. Mã uit ín dreapta, observ un imens mormânt. Mä uit ín stanga: munti invãluiti ín întuneric şi furtuni. Prívese ín jos, un abis fãrã fund. Singurul obiect de iluminat in bezna din jurul meu este о lanterna cu lumina foarte slabã. Folosind aceastã lanterna cercetez ìmprejurul meu. în lumina slabã a lanternei observ о lume, un tab-lou sumbru. La capãtul podului se aflã balauri, lei, fiare. Rotesc lanterna de jur ìmprejurul meu, vãd acelaşi tablou sumbru: balauri, lei, fiare sãlbatice. Mã îngrozesc şi izbesc lanterna de pãmânt, o fac tãndãri.

Atunci se produse o minune, un soc. In momentul izbirii lanternei de pâmant, se produse о lumina puternicã, о lumina asemãnãtoare cu lumina muitor becuri aprinse la apãsarea unui comutator. Toatã zona se umple de lumina, razele de lumina inunda peste tot, scalda totul ín lumina. Acum imi apar in fata ochilor chipurile adevãrate ale lucrurilor, care imi apãreau distorsiónate, deformate, la lumina obscura a lanternei consumate.

Observ cã podul se aflã într-un loc obişnuit, pe о câmpie íntinsã, chiar pe un bulevard. Observ cã tabloul sinistru din partea dreaptã, plin de ruine înfricoşatoare, este in realitate un loc frumos, cu gradini şi lume aleasã.Muntii înnecati in beznã, bântuiti de furtuni, in lumina becurilor apar cu totul altfel. In aceşti munti şi dincolo, in spatele lor, se observa locuri minunate de odihnã şi distractie. Se mai observa cã balaurii, leu si fiarele sãlbatice pe care le väzusem in lumina obscura a lanternei sunt in realitate falnice cãmile, boi, oi, capre.

Sunt multumit cã s-a sfârşit coşmarul optic din cauza luminii obscure; îngân de bucurie versetui "Elhamdülil¬lah alea nuri iman" şi versetui

اَللَّهُ وَلِىُّ الَّذِينَ اَمَنُوا يُخْرِجُهُمْ مِنَ الظُّلُمَاتِ اِلَى النُّورِ

şi mä trezesc la realitate.

Muntele din povestire simbolizeazã inceputurile vieta, existentei. Adicã lumea in care trãim. Podul simbolizeazã drumul vietii. Intinderea din dreapta mea timpul trecut, iar cea din stanga mea timpul viitor. Lumina slabã (lanterna de buzunar) indica lumea primitiva, egoista, cu vederi inguste, idolatra, pagana. Chipurile distorsiónate de balauri şi fiare sãlbatice simbolizeazã intâmplãrile şi evenimentele omenirii.

In concluzie: un om primitiv, lipsit de lumina credintei, de iubire divina, vede lumea şi viata la razele obscure ale acelei lanterne de buzunar.

Decade in situatia

وَالَّذِينَ كَفَرُوآ اَوْلِيَآؤُهُمُ الطَّاغُوتُ يُخْرِجُونَهُمْ مِنَ النُّورِ اِلَى الظُّلُمَاتِ

Daca îşi umple inima cu crendinta ín Allah, accepta ideile generoase ale Islamului, atunci observa lumea şi viata în lumina strälucitoare, realä, descrisã mai sus. Credinta în Allah face ca Universul sã se umple de lumina, sã strãluceascã ca ín timpul zilei. Lumea citeşte versetul

اَللَّهُ نُورُ السَّمَوَاتِ وَاْلاَرْضِ

în situada data, trecutul nu mai apare în ruini déprimante, ci plin de optimism, bucurie, lumina, fericire. Oamenii îşi mãrturisesc credinta prin "Allahu Ekber" îşi vãd liniştiti de viatã, mãrturisind prin rugãciuni iubirea divina.

Cel care crede ín Allah, privind ín stanga lui, ín loc de munti cufundati în întuneric, învâluiti de nori negri şi furtuni, vede gradinile Raiului cu frumusetile şi bogãtiile sale.

Punctul 3: Credinta înseamna şi lumina şi putere. Evident, credinta adevãratã, iubirea sincera fata de divinitate îl întareşte pe om, il face invincibil ín fata greutãtilor vietii, in fata Universului. El se supune astfel,credintei şi ocrotirii lui Allah. îşi traieşte viata in Uniste, încredintându-şi destinul şi soarta puterii divine. Apoi, i se va hãrãzi о alta viatã, tot atat de seninã, in Rai. Cel care este lipsit de credintã şi iubire divina, este lipsit şi de Uniste sufleteascã, este luat şi izbit de valurile vietii de toate malurile. Dar sã nu fiu greşit înteles. A-ti încredinta destinul lui Allah, nu înseamna sã adopti o pozitie pasiva în fata íntâmplãrilor şi a destinului; înseamna sã descoperi cauzele fenomenelor şi eveni-mentelor, sã lupti, ínsã sã tii seama de Allah, sä te bazezi pe sprijinul şi ocrotirea divina.

PARABOLA

Odatã, doi cãlãtori se ímbarcarã pe o corabie ín vederea unei lungi cãlãtorii. Amândoi purtau poveri grele ín spinare. Erau merindele şi toate cele trebuincioase íntr-o asemenea cãlatorie. Unul dintre cãlãtori îşi dãdu jos desaga şi se aşeza pe ea ca sã nu-i fie luatä sau furata şi s-o aibã mereu la índemânã.

Celãlalt, exagérât de neíncrezãtor, nu îşi dãdu jos povara din spinare de fricã sã nu i-o fure cineva. Se gândi cã, tinând povara in spinare o sã fie mai sigur deea. Lipsa de încredere, ín nimeni şi nimic, îl îndemna la aceastã atitudine.

Prietenul sãu îi explica situatia ridicola ín care se aña fata de cälätorii din jur şi chinurile la care se supu-nea purtând povara tot timpul in spinare. Apoi îi mai spuse cä purtarea sa ar putea avea şi suspiciuni ín legatura cu el, cãpitanul corabiei putând sä-l ínchidã crezând cã este un rãufãcãtor.

Arguméntele prietenului sãu, pânã la urmã, íl convinserã. Omul işi dãdu jos de pe umeri povara grea. Abia atunci işi dãdu seama la ce chinuri se supusese prin lipsa sa totalã de încredere fata de cei din jur. işi mai dãdu seama cã se fãcea şi caraghios stand ín corabie cu povara in spinare.

Aşa se íntâmplã ín viatã. Cel care nu crede in nimic, cel care nu are nici o credintã, cel care nu crede in ocrotirea şi ajutorul lui Allah, se pune ín situatia cãlãtorului din parabola amintitã, viata lui devenind un adevãrat calvar.
Punctul 4: Iubirea divina il face pe om om, il ínnobileazã. Aşadar, Menirea sfântã ce revine omului consta in rugãciuni şi iubire de Allah. Importanta acestei chestiuni o intelegem comparand felul in care arata omul in momentul naşterii sale şi felul in care arata un animal, o vietuitoare oarecare, in momentul naşterii sale. Un animai, la nastere posedã tóate facultadle fizice şi biologice care sã-i permita sã ínceapã o viatã aproape independentã. Pentru a duce о viatã independentã îi trebuiesc doar douã ore sau douã zile. Animalul nou nãscut posedã tóate instinotele care sã-i pemitã hrãnirea, comportarea, cu alte cuvinte supra-vietuirea şi perpetuarea. Unui copil nou nãscut îi trebuiesc 20 de ani ca sã se formeze, sã fie apt pentru muncã şi pentru viatã. Ori, unei vrãbii sau unei albine îi sunt suficiente numai 20 de zile. Animalului îi sunt inspirate tóate instinctele, tóate deprinderile chiar mai înainte de a veni pe aceastã lume. Cu omul nu se Íntâmplã aşa. El trebuie sã fie îngrijit şi invãtat sã cunoascã cum trebuie sã trãiascã, sã se comporte şi sã munceascã. Pentru ínvãtarea tuturor acestor reguli şi comportamente are ne-voie de aproximativ 20 de ani. Dupã cum este ştiut, omul abia in doi-trei ani reuşeşte sã se ridice in picioare şi sã pãseascã; îi trebuiesc 15 ani pentru a distinge şi a se feri de pericolele care íl amenintã şi ceea ce este in folosul lui. Omul este nevoit sã ínvete pânã la sfârşitul vieta lui. Omul este nevoit sã învete (la începutul vieta) cum trebuie sã trãiascã, cum trebuie sã se maturizeze, cum sã progreseze. De asemenea, toatã viata el are nevoie sã fie ajutat, simte nevoia sä se roage sã fie ajutat, sã faca rugãciuni lui Allah.

Cu alte cuvinte, omul se naşte pentru a creste cu sprijinul, cu ajutorul altora, adicä pentru a se ruga, pentru a face rugãciuni spre binele sãu, pentru a crede ín Allah.

Nevoile omului sunt nelimitate, iar el însuşi, incapabil sã le obtinã singur pe toate. De aceea, este nevoit sã se roage, sã le ceara de la o putere mai mare. De pildã, copilul când nu ajunge sã ia cu mainile sale un lucru pe care îl doreşte, piànge, aceasta fund o mentalitate de a cere. Omul trebuie sã se roage si sã ceara. Omul trebuie sã faca rugãciuni toatã viata.

Punctul 5: Iubirea divina impune ca o necesítate absoluta ruga, rugãciunea. Omul, prin natura sa, este obligat sã se roage, sã faca rugãciuni lui Allah. "Rugãciunea, ruga voastrã, vã confera valoare, altminte-ri nu aveti nici o valoare" zice Allah adresându-se omu-lui. Porunceşte omului sã se roage.

Dacã veti zice:

قُلْ مَا يَعْبَؤُا بِكُمْ رَبِّى لَوْلاَ دُعَآؤُكُمْ

"Ne rugãm lui Allah,

اُدْعُونِى اَسْتَجِبْ لَكُمْ

ínsã, de multe ori, rugãciunea noastrã nu este primitã, nu este acceptatã, rãmâne fãrã rãspuns", veti primi urmãtorul rãspuns: între a rãspunde la o rugãciune şi а о accepta este о deosebire. Orice rugãciune trebuie sã primeascã un rãspuns. A accepta şi a îndeplini flecare rugãciune depinde de vointa divina. De pildã, un bolnav îl striga pe medic, cerându-i un oarecare medicament. Doctorul este obligat sã rãspundã la aceastã chemare. Ínsã nu este obligat sã-i dea exact medicamentul pe care îl cere bolnavul. Este la latitudinea medicului sã îi dea sau sã nu îi dea medicamentul solicitat. El (doctorul) poate sã administreze bolnavului un alt medicament mai bun pentru boala lui sau sã refuze medicamentul care este contraindicat pentru bolnavul respectiv. Allah este Atotputernic şi Atotştiutor.

Rugãciunea este obligatia omului catre Creatorul sãu, semnul supunerii sale fata de Allah. Foloasele rugãciunilor le va simti credinciosul ín Viata de Apoi. Cauzele, necesitatile lumeşti constituie momentele care prilejuiesc aceste rugãciuni. De pildã, rugãciunea de ploaie. Seceta este momentul care necesita aceastã rugãciune. Rugãciunea amintitã nu se face pentru a aduce ploaia. Când se face doar pentru a aduce ploaia, rugãciunea respectiva nu este acceptatã, nu se îndeplineşte. Aşa se íntâmplã cu toate rugãciunile şi mãtãniile. De pildã, cele cinci namazuri(rugaciuni) zilnice,rugãciunile şi mätänilile din momentele ín care se produce eclipsa de Soare sau de Luna; ele se fac fiindcã a dorit Allah ca ele sã se faca numai în acele momente. Adicã la rãsãritul şi apusul Soarelui, la prânz, chindie, noaptea sau în timpul fenomenelor naturale amintite mai sus. Ele sunt porunci divine, de aceea se fac.

Din considérentele amintite, cererea unei dorinte lumeşti prin rugãciuni ramane în afara principiilor Islamului.

Rugãciunea trebuie sã exprime numai credinta şi iubirea de Allah, nu trebuie sä fie un mijloc prin care sã se ceara un lucru. Ca şi tóate creatiile vii, şi omul trebuie sã se roage lui Allah, drept recunostintã pentru faptul cã a fost creat şi pentru faptul cã îi asigurä hrana (pâinea) cea de tóate zilele, aşa cum asigurä şi hrana plantelor şi pentru faptul cã îl protejeazã împotriva nenorocirilor.

Namazul include ritualul fızic (exercitiul fızic) şi concentrarea spiritualä, afectiva. Este un prilej pentru înaltare sufleteascä, pentru apropiere de Allah.

va urma...

Postul din Luna Ramadan.

2010-08-04T23:32:00.000-07:00

Luna Ramadan a noua luna a calendarului Islamic si comemoreaza luna in care profetul Mahomed a primit revelatia de la Dumnezeu. Timp de 30 de zile musulmanii adulti trebuie sa posteasca din zori pana la apusul soarelui. Aceasta inseamna abstinenta de la mancare, bautura, fumat si relatii conjugale in timpul orelor de post. Calatorii, femeile gravide, femeile care alapteaza si bolnavii pot amana postitul, urmand sa-l faca ulterior.In luna Ramadan, portile Raiului sunt deschise si cele ale Iadului sunt inchise, diavolii sunt incatusati si toate faptele bune sunt rasplatite in multiplu.

In afara de acest lucru musulmanii trebuie sa-si modifice comportamentul; sa nu minta, sa nu-i jigneasca pe ceilalti. Luna Ramadan este considerata o luna a iertarii si a milei. Religia islamica stabileste postul ca un mijloc de purificare, un exercitiu de auto control si o dovada de credinta.

Faptele care anulează greşelile şi te înalţă

2010-07-28T08:03:00.000-07:00

Faptele care anulează greşelile şi te înalţă

Într-un hadis relatat de Müslim, Mesagerul lui Allah spune: "Să vă lămuresc asupra unei probleme importante care se referă la faptul că Allah vă va şterge păcatele şi vă va înălţa din treaptă în treaptă?"

Companionii au spus: "Da, O, Mesagerule!"

Mesagerului lui Allah: "Să respecţi abluţiunea întocmai, fără a omite nimic, în situaţia în care condiţiile pentru abluţiune devin din ce în ce mai grele şi să străbaţi cale lungă între casă şi moscheie, iar după ce ai săvârşit namaz-ul, să aş-tepţi următorul namaz, iată care este legătura ta cu Cel Drept (ca şi cum ai face de gardă de-alungul unui hotar).

Acum să ne oprim puţin asupra acestor cuvinte, după puterile noastre:

Mai înainte de toate, Mesagerul lui Allah îi avertizează şi îi previne pe interlocutori prin cuvântul "Elâ " (atenţie). Deoarece, chestiunile ce vor fi relatate în hadis, sunt probleme ce necesită o atenţie mărită. De altfel, îndeplinirea lor este posibilă numai prin atenţie mărită şi prin stare de veghe. Omul poate reuşi să facă unele fapte şi în stare de somn. De exemplu, un om dacă nu încalcă legea fidelităţii conjugale şi nu calomniază pentru că doarme, cel puţin se consideră că nu le-a săvârşit. Dar comportamentele asupra cărora ne oprim fac parte din categoria faptelor care cer neapărat stare de veghe şi sunt înfăptuite numai de cei treji. De aceea, la început se foloseşte particula de atenţionare.

Cuvântul "Hata" (greşeală) este un cuvânt ce atrage atenţia. Fiecare om greşeşte. Um om chiar dacă afirmă că nu a greşit, poate fi socotit că a săvârşit o mare greşeală. A nu păcătui este propriu numai profetului. Toată lumea păcătu-ieşte şi cel mai bun dintre cei care păcătuiesc este acela care se căieşte.

Iată că aici, Mesagerul lui Allah doreşte să arate calea de a scăpa de pă-catele ce ne târâsc spre valea plângerii din iad.

Nu este suficient să scapi de păcate, este foarte important ca omul să se îndepărteze de ele. Într-adevăr, iertarea păcatelor înseamnă şi promovarea. Şi cu faptele pe care urmează a le săvârşi, omul atinge profunzimea. Astfel, datorită faptelor sale, omul va intra într-un cerc de lumină şi va zbura spre infinit. Cred că acest lucru înseamnă să ridici pânzele în apele oceanului abilităţii divine.

Cel mai important dintre acţiuni este să faci abluţiunea (abdest) în condiţii foarte grele. Abluţiunea trebuie efectuată fără omisiuni şi fără cusur, pe timp de iarnă, pe zăpadă, în frig, chiar şi atunci când apa nu este potrivită pentru acest ritual.

A doua faptă importantă este să-ţi consumi timpul pe drumul moscheiei. O astfel de viaţă va fi ca şi cum dintr-un sâmbure putred va răsări un arbore care va rodi în rai în ziua de apoi. Să te duci la cele mai îndepărtate geamii şi mereu să faci acest lucru, iată cea de-a doua faptă!

Scopul: Namaz (Rugăciunea)

Cea de-a treia faptă este să aştepţi următorul namaz după namaz-ul abia săvârşit. Acest lucru înseamnă, după cum a fost exprimat şi în alt hadis, să fii le-gat sufleteşte de moscheie.

Namaz-ul este tihna sufletului şi călătoria conştiinţei. Fiecare om are pasi-une şi dorinţă pentru anumite lucruri. Dorinţa Mesagerului lui Allah, ajunsă entu-ziasm, este namaz-ul.

De aceea, El îi zicea lui Bilâl: "Bilâl, calmează-ne puţin! (Răcoreşte-ne!) şi "Namaz-ul este lumina ochilor mei."[34]

Cred că, Mesagerul lui Allah simţea de fiecare dată când săvârşea namaz, ceea ce vom simţi noi atunci când vom intra în rai şi de aceea aştepta cu entuzi-asm următorul namaz.

În hadis se relatează despre trei lucruri diferite. Dar, dacă suntem atenţi, înţelegem că toate acestea sunt legate tot de namaz.

Namaz-ul este un factor important în viaţa omului şi se sprijină pe înălţare (mirac) şi îl stimulează spre adevărurile omeneşti, îndrumându-l. De aceea, na-maz-l este considerat mirac-ul dreptcredinciosului.

Namaz-ul este stâlpul religiei şi pune în mişcare corabia credinţei. Dacă n-ar exista namaz, religia n-ar rezista mult timp. Cum namaz-ul este un stimulent personal, aducerea la îndeplinire trebuie să se facă în stare de veghe. Omul trebuie să îndeplinească ritualul namaz-ului cu inima eliberată de toate ce-lelalte preocupări. De aceea, nu se recomandă săvârşirea namaz-ului atunci când abluţiunea se face în condiţii presante.

Da, când omul se gândeşte la altceva, nu se recomandă namaz. Pentru că, în clipa aceea omul este preocupat de două lucruri. Şi în astfel de situaţii, poţi scăpa din vedere chestiuni foarte importante. În special, în astfel de situaţii, să-vârşirea namaz-ului aduce prejudicii. Deoarece, îndeplinirea namaz-ului nu este un lucru atât de simplu, el nefiind ceva banal, ci are drept scop luminarea drept-credincioşilor.

Pregătirea pentru namaz

Pregătirile preliminare pentru săvârşirea namaz-ului cu inima liniştită, aduc binefaceri omului ca şi namaz-ul în sine. De aceea, omul trebuie să arunce ceea ce este de aruncat şi să intre în atmosfera credinţei numai simţind credinţa şi să se elibereze de alte influenţe care să-i capteze atenţia. Numai în felul acesta omul poate săvârşi namaz-ul.

Orce moment al pregătirilor pentru săvârşirea namaz-ului îi va aduce numai binefaceri. Pentru că, intenţia lui este săvârşirea namaz-ului în linişte dep-lină şi intenţia dreptcredinciosului este mai importantă decât acţiunea în sine.

Trebuie să ne gândim că un altul îşi vede de necesităţile lui numai pentru a le rezolva. Dar, dreptcredinciosul câştigă binefaceri chiar şi atunci când îşi re-zolvă necesităţile fiziologice, prin curăţirea de impurităţi, de picăturile de urină .

Într-adevăr, este foarte importantă pregătirea sufletească a omului pentru namaz, prin satisfacerea necesităţilor fiziologice, săvârşirea abluţiunii. Situaţia nu se schimbă atunci când spălarea organelor în timpul abluţiunii aduce schimbări în corp din punct de vedere al senzaţiilor sau din alte motive. În fond credinciosul nu se gândeşte decât la scopul pentru care face abluţiunea. Namaz-ul constituie principalul gând al său în acele momente.

Pregătirile ce se fac pentru abluţiune constituie o primă avertizare, iar ab-luţiunea în sine, cea de-a doua avertizare. Apoi se face chemarea la rugăciune (ezan), care îl avertizează pentru a treia oară. Omul intră într-o stare de tensiune metafizică în timpul efectuării pregătirilor pentru abluţiune. La toate acestea se adaugă săvârşirea namaz-ului obligatoriu şi, în felul acesta, omul ajunge în sta-rea potrivită îndeplinirii îndatoririlor sale.

Da, toate etapele pregătirilor ne amintesc de namaz. Chiar de la început, glasul divin ce se răspândeşte de la înălţimea minaretului, face să crescă la ma-ximum încordarea, iar noi începem să simţim măreţia lui Allah în conştiinţa noastră. Grăbim paşii spre geamia unde intenţionăm să mergem. Pe când vocea prin care se face chemarea la rugăciune se apropie de partea finală, conştiinţa şi sufletul nostru se maturizează. Apoi, venind la moscheie, îndeplinim namaz-ul fa-cultativ (nafile). Acest lucru înseamnă într-un fel, că forţăm uşile obligaţiilor religi-oase. Prin îndeplinirea namaz-ului facultativ parcă ne apropiem de Stăpânul nostru şi vrem să-i spunem: "O, Allah al meu! Vreau să mă apropii de Tine…

Ceea ce caut, în Tine să găsesc…Privindu-Te, pe Tine să Te simt…Lângă Tine să respir, pentru că este inutil săiI văd pe alţii, este inutil să mă ocup de altceva. Eu mă feresc de lucrurile inutile şi îmi întorc faţa spre lucrurile foarte importante."

A forţa în felul acesta uşa Celui Drept, a te strădui să ajungi în starea de a intra raţional în obligativitate prin namaz-ul facultativ, toate acestea reprezintă prilej de a concentra namaz-ul facultativ (nafile) cu namaz-ul obligatoriu (farz).

Abluţiunea duce la efectul dorit şi chemarea la rugăciune (ezan) a fost făcută şi prin namaz-ul facultativ se face şi cel de-al treilea pas. Iată că, în acest moment se aude vocea înflăcărată a muezin-ului, care, cu o sinceritate profundă, ne îndreaptă către Allah şi ne cheamă la rugăciune.

Aceasta este ultima picătură ce umple paharul emoţiei. Dacă în acest ul-tim punct conştiinţa nu se înflăcărează, dacă nu poate să se îndrepte către Allah şi zicând "unde eşti, mihrab al meu!", omul nu suspină, atunci înseamnă că exis-tă o imperfecţiune.

Atunci când face chemarea la rugăciune, muezinul înlătură toate celelelte gânduri, în afară de Allah şi robul spunând "Allah este mare" (Allahü Ekber), intră în namaz, apoi face rükü(plecăciune) şi ajungând la secde (prosternare), repetă aceste cuvinte. Astfel, la fiecare rükü repetă măreţia lui Allah şi nimicnicia sa, zicând: "Allah al meu, Tu eşti măreţ, iar eu mic." Cel mare îşi arată măreţia, iar cel mic se pleacă în faţa Lui, precum un rob.

Prin namaz omul ajunge la Allah…aşa cum Măritul Muhammed Mustafa (s.a.s) a ajuns la Allah prin înălţare (miraç), tot aşa şi omul îşi întoarce chipul spre Allah.

Purificarea de păcate

În hadis-ul cel onorat, când se vorbeşte despre înlăturarea păcatelor, se spune: "Şterge şi curăţă păcatele." Aici, cuvântul mahv (ştergere, distrugere) are sensul de ştergerea unui lucru consemnat. Dacă este aşa, păcatul este ca un germene aflat în natura omului. Omul, prin acţiunile sale, ori înmulţeşte germene-le, ori nu-i dă posibilitatea de a se mări. Prin efectuarea acţiunilor recomandate de Mesagerul lui Allah, Cel Drept şterge aceste păcate şi astfel, capacitatea de a face rău se transformă în capacitatea de a efectua binefaceri. În versetul de mai jos se atrage atenţia asupra acestui adevăr: "Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii." (Ra'd [Tunetul], 13 / 39).

Deci, se poate spune că, păcatul fiind o predispoziţie, este un indiciu care nu se desparte de natura umană şi pentru om este o problemă foarte importantă. Dacă este aşa, ştergerea păcatelor neîndoielnic va interesa pe fiecare om.

Orice om poate săvârşi păcate şi poate trăi în culpă. Dar este posibil ca oricărui om să i se şteargă păcatele şi locul lor să fie ocupat de fapte bune. Pentru realizarea acestui lucru există trei căi:

1. Învingând toate greutăţile, să faci abluţiunea;

2. Tot timpul să alergi spre moscheie, sufletul să-ţi rămână mereu legat de moscheie, gândindu-te că-ţi va lumina viaţa, iar când te desparţi de moscheie, să ră-mâi cu intenţia de a reveni;

3. După ce ţi-ai efectuat namaz-ul, să aştepţi următorul namaz.

Toate aceste fapte ajută la ştergerea păcatelor şi-l conduc pe om la desă-vârşire.

Legătură strânsă (Ribat)

Mesagerul lui Allah a prezentat aceste acţiuni ca o legătură (Ribat), repe-tând de trei ori acest cuvânt.

Prin ribat se înţelege: venirea în valuri a bogăţiei materiale şi spirituale, vigilenţa asupra punctelor de unde pot veni tot felul de nenorociri şi dezastre şi dedicarea sinelui pentru o cauză dreaptă.

De altfel, ostaşilor care păzesc graniţele ţării li se spune Murâbıt. (cel legat de un crez religios). Pe vremuri a existat un stat cu acest nume.

În Coranul cel Sfânt se spune: "O, voi cei care credeţi! Fiţi răbdători şi în-demnaţi la răbdare, luptaţi statornic şi fiţi cu frică de Allah, pentru ca să aveţi parte de izbândă!" (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3 / 200).

Într-un alt verset se zice: "Deci pregătiţi [pentru luptă] împotriva lor tot ceea ce puteţi din forţă şi din cai înşeuaţi…" (Enfal [Prăzile], 8 / 60).

Cu această poruncă se atrage atenţia asupra cuvântului ribat.

Aşa cum prin ribat se înţelege a fi strâns legat, omul trebuie să facă o abluţiune perfectă, să fie o cale bătută între casa lui şi moscheie. Deci, dacă un om se întoarce la moscheie cu acest gând, acel om înseamnă că el este strâns legat de Allah.

Cu această expresie, Mesagerul lui Allah deschide o uşă spre tâlc şi vrea să zică că, în realitate ribat se spune ostaşilor care s-au dedicat pentru apărarea graniţelor ţării de duşmani. Aşa cum să fii pregătit în faţa duşmanilor din afara ţă-rii, să te concentrezi asupra punctelor de unde pot veni duşmanii, este un ribat, tot aşa este ribat şi lupta omului împotriva unor duşmani cum sunt diavolul şi egoismul. Această faptă este mai mare decât jihad-ul. Omul este dator să îndep-linească cele două jihad: jihad-ul mic (cihad-ı asgar) şi jihad-ul mare (cihad-ı ekber). Atunci când omul intră într-o luptă crâncenă cu duşmanul, el nu are timp să se gândească la propriile sale interese egoiste. Un astfel de om nu poate să rămână sub influenţa propriului corp. Deoarece, întreaga sa fiinţă este cu gândul la jihad şi acest gând îl domină. Însă atunci când duce o viată comodă, există pe-ricolul ca sufletul lui să fie cuprins de lucruri primejdioase. În faţa acestora el este obligat să-şi apere lumea spirituală. Şi acesta este un jihad şi arma cea mai efici-entă este namaz-ul.

După caz, jihad-ul poate poate să fie numai pentru o parte a musulmanilor (farz-ı kifaye) sau pentru toţi musulmanii (farz-ı ayn). Există asemănări între jihad-ul concret şi jihad-ul spiritual. De aceea Mesagerul lui Allah, când se întor-cea de la război, a zis: "De la jihad-ul mic ne întoarcem la jihad-ul mare."

Faptul că inima omului este mereu legată de moscheie, adică omul este pătruns de namaz în exterior şi în interior şi ataşarea cu ardoare de namaz, în sensul pe care l-a dat Profetul, ajungând să iubească namaz-ul încât, să fie precum lumina ochilor pentru El, reprezintă echivalentul activităţii celui care păzeşte graniţele ţării.

Dacă vrem să rezumăm consideraţiile noastre asupra acestui hadis, putem să conchidem: Aici sunt tratate trei subiecte, dintre care două sunt legate de comportamentul şi conduita noastră, iar al treilea, de intenţia noastră.

Un verset din Coran zice: "Faptele bune le alungă pe cele rele." (Hud [Hud], 11 / 114).

Conform celor spuse în verset, binefacerile îl curăţă pe om de păcatele înfăptuite în trecut şi-l mobilizează împotriva posibilelor păcate ale viitorului, facilitându-i strângerea legăturii sale cu Cel Drept şi cu puterea intenţiei.

Primul: atunci când condiţiile atmosferice şi starea apei nu sunt prielnice pentru abluţiune, când apa şi aerul sunt reci sau apa este o raritate şi nu o poţi consuma pentru abluţiune, în cazul acesta, îndeplinirea abluţiunii cu stăruinţă constituie o curăţenie sufletească adâncă, cere o ambiţie serioasă, o dorinţă de a fi robul lui Allah. Dacă omul poate să facă abluţiunea în aceste condiţii grele, atunci sufletul lui va fi bogat şi va fi în legătură permanentă cu Cel Drept.

Deoarece expresia "relaţie totală" desemnează această legătură într-o asemenea lume plină de lumină, chiar dacă petele se înfig ca nişte aşchii în adâncimea sufletului, nu vor dăinui prea mult acolo. Pe lângă faptul că abluţiunea înseamnă echilibrarea electricităţii corpului, a faptului că omul învinge stresul prin abluţiune, şi că spiritul se înnoieşte de cinci ori pe zi cu o putere metafizică, con-stituie pentru noi o problemă incontestabilă.

Al doilea: Înălţarea (mirac) înseamnă calea spre Allah, să toceşti calea spre moscheie, să-ţi fortifici corpul, să-ţi păzeşti forţa fizică, să-ţi întăreşti spiritul prin raţiune şi cunoaştere, înainte de a face namaz gândul să-ţi fie cuprins de namaz, să-ţi asiguri concentrarea necesară pentru o rugăciune importantă cu ca-re să te prezinţi în faţa lui Allah, să te cufunzi în meditaţii pe calea exprimată prin expresia "mulţi paşi", să te metamorfozezi în aşa fel încât, prin regrete să ştergi un trecut întunecat , apoi să-l luminezi, iar binele făcut să fie prilej pentru noi bi-nefaceri. Toate aceste semnificaţii crează un mediu atât de folositor încât, trecu-tul şi viitorul unui om care a decis să călătorească în acest mediu, confirmă devo-tamentul lui "Pentru ca Allah să-ţi ierte păcatele tale cele care au fost şi cela care vor veni." (Fetih [Biruinţa], 48 / 2). De aceea, la fiecare popas din timpul acestei călătorii, ochii se deschid şi se închid prin "Ştergerea păcatelor de către Allah", iar sufletele se înflăcărează prin "Înălţarea spre Allah."

Al treilea: Aşa cum îndrăgostitul aşteaptă clipa întâlnirii, tot aşa şi aştepta-rea momentului namaz-ului, moment folosit ca un "tabel al fazelor", organizarea vieţii şi activităţii în conformitate cu acest tabel, este o percepţie a timpului care deschide imaginaţia încât, omul, datorită acestui lucru, numai prin existenţa unei asemenea intenţii, poate umple golurile care apar din cauza împărţirii activităţilor în perioade de timp determinate, poate să transfere şi în afara namaz-ului tihna rugăciunii şi apropierea de Cel Drept, iar prin legarea tuturor preocupărilor lu-meşti de Allah, le poate aduce în starea de exprimare a credinţei.

Aceste consideraţii, ca şi multe rugăciuni care, datorită intenţiei ies din limitele lor şi namaz-ul efectuat cu sufletul în aşteptare, întocmai ca jihad-ul ma-terial-spiritual, prin cuvântul "ribat"devine denumirea legăturii omului cu Stăpânul său. Şi acesta este un exemplu de cuvânt luat tot de la El, scurt dar cuprinzător, cu un conţinut bogat, care se împodobeşte în orizontul abluţiunii.

Fără să mai lungesc cuvântul, vreau să mă refer la o altă comunicare lu-minoasă. De data aceasta este un hadis sfânt. Se ştie că un hadis sfânt este acela al cărui conţinut vine de la Cel Drept, iar comunicarea, transmiterea, de la Domnul nostru.

Fethullah Gülen

Ce se întâmplă cu spiritul?

2010-07-23T14:08:00.000-07:00

După moarte, spiritul fiecărei persoane este dus la Dumnezeu. Dacă persoana a dus o viaşă bună și pe parcurs s-a reformat, îngerii însărcinați cu luarea sufletului, îl așează pe o bucată de saten și îl duc spre ceruri, prin toate dimensiunile interne ale existenței, până ajunge cu el la Dumnezeu.

Pe drum, îngerii tuturor sferelor îl întâmpină și spun: "Al cui spirit este acesta? Cât de frumos este!" Îngerii care îl transportă îl clasifică folosin cele mai frumoase vorbe: " Acesta este spiritul celui care (de exemplu) a ținut post, s-a rugat, a dat de pomană și a depășit toate greutățile pentru binele lui Dumnezeu."În final, Dumnezeu Atotputernicul îl primește și spune îngerilor: "Duceți-l înapoi în mormânt unde îi este îngropat trupul pentru a putea răspunde în fața lui Munkar și a lui Nakir, îngerii care interoghează."

Spiritul unei persoane păcătoase este tratat cu dispreț oriunde trece și este aruncat înapoi în mormânt după ce este prezentat lui Dumnezeu.

Orice rău care are loc în această lume este din cauza propriilor noastre păcate. Dacă credincioșii sinceri nu pot rezista întotdeauna tentației păcatelor, Dumnezeu lasă ca ei să fie atacați de probleme, pentru ca în final să fie purificați. Dumnezeu îi poate supune la moarte prin agonie severă pentru a le ierta unele păcate sau pentru a-i ridica la ranguri spirituale mult mai înalte. Spiritele le sunt luate cu blândețe. Dacă rămân păcate care trebuie să le fie iertate, credincioșii vor suferi pedepse în mormânt și apoi salvați de pedeapsa Iadului. În plus, mormântul este prima stație pe care o face omul în drumul său spre viața eternă, unde toți vor primi ceea ce au căștigat, precum și locul întrebărilor preliminare. Cât încă în morminte, toți vor fi întrebați de către doi îngeri despre faptele lor lumești. Înafară de Profeți, toți ceilalți oameni vor suferi câtuși de puțin.

În cărți demne de încredere se spune că 'Abbas (unchiul Profetului) a vru să îl vadă pe 'Umar în vis. Abia șase luni mai târziu l-a văzut în vis. Când 'Abbas l-a întrebat unde a fost, acesta a răspuns: "Nu mă întreba! Abia acum am terminat de dat socoteală asupra vieții pe care am avut-o."

Sa'd ibn Mu'adha fost unul dintre Companionii Profetului. Când el a murit, Gabriel i-a spus Mesagerului: "Tronul Divin s-a zguduit din cauza morții lui Sa'd." Numeroși îngeri au luat parte la înmormântarea lui. După înmormântare, Mesagerul a spus uimit: "Mărire lui Dumnezeu! Ce se va întâmpla oare în cazul celorlalți, căci în cazul lui, și mormântul a strănutat."

În mormânt toți sunt întrebați de către îngerii Munkar și Nakir: Cine este Domnul tău? Cine este Profetul tău? Care este religia ta? Credincioșii vor răspunde la aceste întrebări cu ușurință; necredincioșii însă nu o pot face. Aceste întrebări sunt urmate de altele, care țin de viața fiecăruia în parte.

Relația dintre spirit și corp diferă conform lumilor în care trăiesc. În această lume, spiritul este în corp. Dacă sinele dominat de rău și dorințele trupești domină spiritul, acesta se deteriorează și distruge persoana. Dar, dacă spiritul poate disciplina sinele rău voitor prin credință, venerare și fapte bune și să îl elibereze de dorințele trupești, atunci acesta poate acumula calități lăudabile. Acest lucru poate aduce fericire atât pe acest pământ cât și în viața ce va urma.

După îngropare, sufletul așteaptă la podul dintre această lume și Cea de Apoi. Deși trupul se descompune în pământ, particulele sale esențiale nu. Conform unui hadis, acesta este coccisul (ajb al-dhanab). Nu știm dacă acest termen se referă la genele unei persoane. Dar, spiritul îl va folosi pentru a menține relația cu trupul și va folosi și ca bază pentru a ne re-crea Dumnezeu în Ziua Judecății de Apoi. Dumnezeu va face elementele acestei baze conducătoare spre viața eternă distrugând și re-însuflețind lumea, reînviindu-ne în Ziua Învierii.

Ce face sufletul în viața de mijloc? Această viață de mijloc este locul în care spiritul simte fericirea paradisiacă sau pedeapsa Iadului. Pentru cei credincioși vor fi deschise ferestre prin care vor putea vedea tărâmuri cerești și, precum se spune într-un hadis, mormântul va fi precum o grădină a Paradisului. Oricum, chiar dacă acești oameni vor suferi pedepse pentru păcatele ce l-au comis, aceste pedepse îi vor purifica de orice păcat și îi vor face demni de a intra în Paradis după Reînviere.

Necredincioșii vor fi întâmpinați de faptele lor rele care vor lua forma scorpionilor și a șerpilor. Li se vor arăta scene de Iad, iar mormântul li se va transforma într-o groapă a Iadului.

Rămân în viață unele celule ale corpului după moarte? Atâta timp cât trăim în această lume, cel care suferă și se bucură este spiritul nostru. Spiritul suferă prin intermediul sistemului nervos, pe care îl folosește pentru a comunica cu celelalte părți ale corpului. Modul în care o face rămâne un mister pentru noi, la fel și tipul interacțiunii dintre spirit și corp, și mai ales dintre spirit și creier. Moartea face ca sistemul nervos să cedeze. Oamenii de știință au stabilit că anumite celule ale creierului trăiesc pentru un timp după moarte. Aceștia au studiat semnalele post mortem primite de la creier. Dacă ei por descifra aceste semnale, domenii precum criminologia vor beneficia foarte mult, putând astfel rezolva cazuri de crime.

Următorul verset, care arată cum a reînviat Dumnezeu o persoană decedată, sugerează următorul lucru:

Moise îi spuse poporului său: Dumnezeu vă poruncește să jertfiți o vacă. Ei i-au spus: Îți bați joc de noi?

Dacă ați omorât pe cineva și vă învinuiți unii pe alții, Dumneze va scoate la iveală ceea ce ați făptuit. Noi am spus: Loviți-l cu o bucată din ea! Astfel Dumnezeu învie morții și vă arată semnele Sale.

Chinuri din mormânt și Iad. Fiind dat faptul că spiritul va rămâne în contact cu particulele esențiale ale corpului când încă se află în lumea de mijloc, este absurd să discutăm dacă spiritul, corpul sau amândouă vor suferi în mormânt. Dar, după cum se subliniază mai sus, Dumnezeu va re-crea oamenii în Ziua Reînvierii din acele particule trupești esențiale și vor fi înviate în "dimineața" vieții eterne.

Deoarece spiritul trăiește viața lumească cu trupul, cu care împarte bucurii și tristețe, Dumnezeu îi va reînvia pe amândoi atât trupesc cât și spiritual. The Ahl al-Sunna wa al-Jama'a (majoritatea musulmanilot) sunt de acord că spiritul și corpul vor merge împreună în Paradis sau Iad. Dumnezeu va construi corpuri în forme adecvate Vieții de Apoi, unde totul va trăi: Viața de acum nu este decât o desfătare și un joc, insă Lăcașul de Apoi este cu adevărat Viața. O, dacă ei ar ști! (29:64)

Ce putem dărui spiritului după moarte? Spiritele vor putea să de audă și să ne vadă, doar dacă Dumnezeu permite acest lucru. El ar putea chiar permite unor sfinți să le vadă, să comunice cu ei.

După moarte, cazierul nostru de fapte nu se închide. Dacă lăsăm în urmă fapte bune, copii virtuoși, cărți sau instituții de pe urma cărora oamenii ar putea beneficia, sau dacă am făcut un bine umanității și am ajutat la dezvoltarea acesteia, recompensa noastră va continua să crească. Dacă lăsăm în urmă fapte rele, păcate noastre cresc.

Deci, dacă vrem ca cei dragi nouă care au murit să beneficieze de aceste fapte bune, trebuie să fim niște moștenitori demni de aceasta. Ar trebui să ajutăm săracii, să luăm parte la slujbele islamice, să ducem o viață virtuoasă și să folosim ceea ce ei au lăsat în urmă pentru a promova Islamul și a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor, musulmani sau non- musulmani.

Fethullah Gülen

Oriunde, poti face salatul (rugaciunea).

2010-07-21T08:31:00.000-07:00

Musulmanii se roagă de cinci ori pe zi. Fiecare rugăciune este săvârşită într-un moment important al zilei, moment al cărui nume îl poartă. Rugaciunea se efectuează în direcţia Al-Ka'ba (Casa sfântă) aflată la Mecca. Pentru a se putea ruga, musulmanul trebuie să fie curat, atât el însuşi, cât şi hainele sale, iar locul unde îşi va face rugăciunea trebuie să fie de asemenea lipsit de orice impuritate. Daca nu avem ın apropiere moschee, putem gasi un loc curat, şi putem face oriunde rugaciunea.

PRIMA KHUTBA TINUTA DE TRIMISUL LUI ALLAH (SAWS) IN ORASUL MEDINA

2010-07-16T01:16:00.000-07:00

1.Prima parte a predicii (khutba)

S-a ridicat dintre oameni, L-a slavit pe Allah si L-a preamarit asa cum se cuvine, apoi a spus:
“O, voi, oameni! Faceti de pe acum fapte bune intru Ziua de Apoi si luati aminte! Pe Allah! Unul dintre voi moare si isi lasa oile lipsite de pastor.

Apoi Domnul sauii spune:
Nu a venit la tine Trimisul Meu si te-a instiintat?!
Nu ti-am dat avutie si te-am coplesit cu binefaceri?!
Atunci omul se uita la dreapta si la stanga si nu vede nimic!
Atunci se uita in fata lui si nu vede decat Iadul!

Cine poate sa isi pazeasca sufletul de Iad fie si cu o jumatate de curmala, sa o faca (adica sa dea de pomana)!

Iar cine nu are(nici atat), atunci cu o vorba buna, caci ea tine loc de dar si aduce rasplata.

Fapta buna este rasplatita de zece pana la sapte sute de ori!
.......Pace voua!”

2.Cea de a doua parte din prima khutba a Profetului lui Allah

“Slava lui Allah,Il aud si Ii cer ajutor.Lui ne cerem iertare pentru rautatile din sufletele noastre si relele noastre faptuiri.Pe aceia pe care Allah ii calauzeste nu poate nimeni sa ii rataceasca, dara pe acela pe care il rataceste, nu poate nimeni sa il calauzeasca.
Marturisesc ca nu exista alt Dumnezeu afara de Allah, Unicul, Cel fara partas.
Cea mai buna vorbire este Cartea lui Allah, binecuvantat fie-I numele si slavit.Va izbandi acela care il poarta pe Allah in sufletul sau.Allah a revelat Coranul in Islam dupa ce fusese ratacire.

Allah a ales Cartea si a pus-o mai presus de celelalte vorbiri ale oamenilor.Coranul este cea mai corecta vorbire si cea mai elocventa.

Iubiti ceea ce iubeste Allah! Iubiti-L pe Allah din adancul inimilor voastre si nu va osteniti de Cuvantul lui Allah si de pomenirea cuvantului Lui si sa nu vi se indeparteze inimile de El.Caci Coranul, intru tot ce creeaza Allah este mai ales si mai de pret.

Allah a numit Cartea cel mai bun lucru din tot ce a faurit si cel mai de pret pentru robii Sai si adevaratul Cuvant prin care s-a aratat oamenilor ceea ce este ingaduit si ceea ce este oprit.Venerati-L pe Allah, nu-I faceti partas nimic si temeti-va de El cu toata evlavia!
Indreptati cu credinta catre Allah cele mai pioase vorbe pe care le rostiti si iubiti-va unii pe altii intru Allah! Caci Allah se manie daca este incalcat legamantul facut fata de el.Pacea asupra voastra!”

Sursa: forumuldespreislam.forumgratuit.ro

Câți Profeți au existat? Proveneau toți din Arabia?

2010-07-11T23:21:00.000-07:00

Profeții au fost trimiși oamenilor în perioade diferite de timp. Un hadis menționează că numărul acestora ar ajunge la 124.000[1], iar altul spune că ar fi 224.000. Numărul acestora nu este important, ci ar trebui să fim conștienți că nici o adunare nu a fost vreodată lipsită de Profet.

A pedepsi o adunare înainte ca aceasta să primească propriul ei Profet este contrar Gloriei și Grației lui Dumnezeu. Prevenirea este premergătoare responsabilității, care ar putea fi urmată de recompensă sau pedeapsă: Chiar cât un fir de praf cine a făcut bine, îl va vedea Chiar cât un fir de praf cine a făcut rău, îl va vedea (99:7-8). Dacă nu li se trimite un Profet, oamenii nu au de unde ști ce e bine și ce e rău, și deci nu pot fi pedepsiți. Deoarece toți oamenii vor fi trași la răspundere pentru faptele lor bune sau rele, putem susține că un Profet a fost trimis fiecărei adunări: Am trimis câte un Mesager fiecărei adunări (cu comanda) Servește-I lui Dumnezeu și evită Răul (16:36)

Profeții nu au fost crescuți doar în Arabia. De fapt, nici măcar nu cunoaștem toți Profeții ce au trăit acolo sau au fost uitați prin alte părți. Cunoaștem doar 28 dintre ei după nume (de la Adam la Mahomed), iar Profetismul a trei dintre ei este neclar [2]. Nu știm de unde anume erau ei. Se presupune că locul mormântului lui Adam și reunirea lui cu Eva este Jidda, dar această informație nu este clară. Știm că Avram a petrecut un timp în Anatolia, Siria și Babilon. Lot a fost asociat cu Sodoma și cu Gomora, în apropierea Mării Moarte; Shu ayb cu Madian; Moise cu Egipt; și Yahya și Zaharia cu țările mediteraneene- este posibil ca ei să fi ajuns spre Anatolia, din moment ce creștinii îi asociază pe Maria și pe Iisus cu Efes. Dar acest asocieri rămân doar presupuneri.

Știm de asemenea și numele unora dintre Profeții trimiși israeliților, dar nu și numele celorlalți, sau unde au apărut. Din cauza faptului că învățăturile lor au fost distorsionate de-a lungul timpului sau pierdute, nu putem spune nimic despre cine au fost aceștia sau unde anume au fost trimiși.

Să luăm cazul Creștinismului. Din cauza Cosiliului din Nicea (325), doctrina originală ce susține Unicitatea lui Dumnezeu este înlocuită cu doctrina umană numită Trinitate. Pentru Biserica Catolică, Iisus a devenit "fiul" lui Dumnezeu, iar Maria a devenit "mama" lui Dumnezeu. Unii credeau, dar vag, că Dumnezeu este peste tot, prezent în toate lucrurile. Așadar, Creștinismul se aseamănă cu practicile și credințele idolatrizante ale Greciei Antice și cei care au urmat această cale au început să asocieze alți oameni sau lucruri cu Dumnezeu, un păcat foarte mare în Islam.

De-a lungul istoriei, devierile și coruperea Adevărului au crescut. Dacă Coranul nu ne-ar fi menționat Profetismul lui Iisus și puritatea Mariei, am fi avut dificultăți în a distinge cultele și riturile lui Jupiter (Zeus) de cele ale lui Iisus și pe cele ale lui Venus (Afrodita) de cele ale Mariei.

Același lucru s-ar fi întâmplat și cu celelalte religii, așa că nu putem spune cu siguranță că fondatorii lor au fost Profeți sau că ei au predat învățăturile lor în anumite locații. Putem doar specula că Confucius, Buddha sau chiar Socrate au fost Profeți. Nu putem oferi un răspuns plauzibil deoarece nu deținem informații clare asupra lor sau a ceea ce ei predau. Oricum, știm doar că învățăturile lui Confucius sau ale lui Buddha au influențat un număr mare de oameni și continuă să o facă.

Unii susțin că Socrate a fost un filozof influențat de Iudaism, dar nu oferă dovezi în acest sens. Cuvintele atribuite lui Socrate de către Pluto erau acelea că el a fost "inspirat" de la o vârstă fragedă să "instruiască" oamenii pentru o mai bună înțelegere și credință. Dar nu este limpede dacă aceste cuvinte sunt adresate corect sau dacă oamenii au înțeles cu adevărat semnificația lor. Știm doar atât: Socrate a predat într-un mediu și într-o manieră ce susțin simțul rațiunii.

Observațiile Profesorului Mahmud Mustafa în analiza a două triburi africane primitive confirmă ceea ce a fost spus mai sus. Acesta afirmă că tribul Maw-Maw crede în Dumnezeu, pe care Îl numesc Mucay. Acest Dumnezeu al lor este unic, acționează singur și nu are nici un asociat, nu este văzut sau simțit, ci cunoscut doar prin opera Sa. El locuiește în Rai, de unde coordonează totul. Din acest motiv își ridică Maw-Maw mâinile atunci când se roagă. Un alt trib, Neyam-Neyam, exprimă teme asemănătoare: există un Dumnezeu care ordonează totul și ceea ce El spune este absolut. Tot ceea ce există în păduri se mișcă doar cu Voia Lui și trimite trăsnete asupra celor ce Îl supără.

Aceste idei sunt compatibile cu cele exprimate în Coran. Credința tribului Maw-Maw este asemănătoare cu Sura al-Ikhlas din Coran. Cum puteau avea aceste triburi, depărtate de civilizație și de Profeții cunoscuți nouă, o concepție atât de pură despre Dumnezeu? Fiecare adunare are un trimis: când vine trimisul său totul este judecat cu dreptate între ei și nimeni nu este nedreptățit. (10:47)

Profesorul Adil din Kirkuk, Irak, lucra la Universitatea Riyadh ca matematician când l-am întâlnit penru prima oară în 1968. Mi-a povestit că a întâlnit mulți indieni americani nativi în timpul în care învăța pentru doctorat în Statele Unite. El a fost uimit de numărul mare dintre aceștia care credeau într-Unul Dumnezeu, Unul care nu mănâncă, nu doarme și nu este limitat de timp, guvernează toată creația care este dependentă de Voința Sa. Aceștia au menționat de asemenea și unul dintre Atribute: nu are pereche, iar acest lucru urmează să provoace multe conflicte.

Cum putem atribui așa zisa primitivitate a acestor oameni care dețin un concept uimitor despre Dumnezeu? Se pare că adevărații Mesageri le-au dezvăluit aceste adevăruri lor, iar o urmă din acestea se poate încă găsi în ziua de azi în credința lor.

Unii se întreabă de ce nu au existat și femei Profeți. Consensul uimitor al învățaților suniți asupra Legii și Tradiției, este acela că nici o femeie nu a fost trimisă vreodată ca Profet. Înafara unei tradiții discutabile conform căreia Maria și soția faraonului erau credincioase, nu mai există nici un hadis și nici o relatare coranică conform căreia vreo femeie a fost trimisă vreodată ca Profet unei adunări.

Dumnezeu Atotputernicul a creat toate entitățile în perechi. Umanitatea a fost creată pentru a fi însoțitoarea creației și de aceea este adaptată. Perechile de masculi și femele sunt caracterizate de o relație complexă de atracție și repulsie mutuală. Femeile sunt caracterizate de finețe, slăbiciune și compasiune, iar bărbații inclină spre forță, robustețe și competitivitate. Atunci când aceste caracteristici se întâlnesc, se stabilește o viață de familie armonioasă.

În ziua de azi, chestiunea legată de gen a ajuns în punctul în care unii oameni refuză să recunoască propriile diferențe, adică cele dintre un bărbat și o femeie, susținând că cei doi sunt la fel și sunt egali din toate punctele de vedere. Implementarea acestor puncte de vedere a rezultat în stilul de viață "modern" al femeii care lucrează înafara casei, încercând să "devină bărbat", astfel pierzându-și propria identitate. Viața de familie a erodat, copiii sunt trimiși la centre de zi pentru îngrijire în lipsa părinților care sunt foarte ocupați pentru a mai avea grijă și de copiii lor. Această violență produsă împotriva naturii și a culturii a distrus căminul, cândva cunoscut ca un loc ce deține balanța între autoritate și dragoste, pace și siguranță.

Unele principii și legi au fost ordonate Universului de către Dumnezeu cel Înțelept, și a creat oamenii din el cu o caracteristică deosebită. Bărbații sunt mai puternici din punct de vedere fizic și mai capabili decât femeile, construiți pentru a lupta fără a fi nevoiți să se sustragă de la bătălie. Situația este diferită în cazul femeii, din cauza menstruației, recuperarea după nașterea copilului și deci neputința sa de a lua parte la rugăciuni și posturi. Femeile nu pot fi capabile de a îndeplini datorii publice continuu. Cum ar putea o mamă cu un copil în brațe să administreze o armată, să ia decizii de viață și de moarte și să susțină o strategie dificilă împotriva inamicilor?

Un Profet trebuie să conducă umanitatea în orice aspect a vieții sale religioase și sociale, fără nici o limită. De aceea Profetismul este imposibil pentru femei. Dacă bărbații ar putea naște copii, nici ei nu ar putea fi Profeți. Profetul Mahomed (s.a.a.w.s) subliniază acest lucru atunci când descrie o femeie "cele care nu își pot îndeplini obligațiile religioase în totalitate și care nu pot finaliza unele dintre acestea". [3]

Un Profet este un exemplu, un model de a conduce fiecare aspect din viețile noastre, astfel încât oamenii să nu poată susține că le-au fost cerute lucruri pe care ei nu le pot face. Chestiunile legate de femei erau comunicate femeilor de către cele ce trăiau în casa Profetului.
______________________________
[1] Ibn Hanbal, Musnad, 5:169.

[2] Luqman (31:12), Uzayr (9:30) și Zul-qarnain (18:81-98).

[3] Bukhari, Hayd, 6.

Scris de Fethullah Gülen

2010-07-09T23:52:00.000-07:00

De ce a fost dezvăluit Coranul pe o perioadă de 23 de ani?

2010-07-08T01:33:00.000-07:00

Inainte de a răspunde la această întrebare, să ne gândim că dacă Coranul ar fi fost revelat deodată, oamenii ar întreba de ce deodată și nu treptat... Răspunsul fundamental la aceste întrebări se găsește doar în Dumnezeu, Înțeleptul, Atotștiutorul. Deciziile noastre se bazează pe un punct de vedere foarte limitat, pentru că și noi suntem ființe limitate. Decretul Divin, pe de altă parte, ia în considerare totul; binele nostru spiritual și moral, fericirea lumească, prezentul și viitorul nostru- și țese totul într-un singur model decorativ ce presupune Grație și Înțelepciune Divină. De aceea, beneficiile pe care noi le primim din poruncile divine sunt incomensurabile și binecuvântarea primită pentru îndeplinirea lor este peste puterea noastră de imaginație.

Revelația a început în momentul în care era timpul ca umanitatea să ajungă la maturitate. Misiunea Profetului (s.a.a.w.s) și a comunității sale a fost ca aceștia să devină exemplele cele mai concrete, progresive și dinamice pentru umanitate și să atingă un asemenea nivel de avansare încât să devină maeștri și ghizi pentru toți cei care vor urma lor. Dar, acești reformatori trebuiau mai întâi să fie reformați. Calitățile și caracterele lor au fost condiționate de mediul înconjurător non-islamic în care oamenii lor au trăit timp de decenii. Islamul urma să transforme calitățile lor bune în calități de o excelență nemaiatinsă și să purifice lucrurile rele din ei astfel încât acestea să nu mai reapară.

Dacă Coranul ar fi fost revelat tot deodată, cum ar fi reacționat oamenii la amendamentele și interzicerile sale? În mod sigur nu le-ar fi putut înțelege și nici aplica în modul cel bun. Această lipsă de gradualitate ar fi dus la propria înfrângere, așa cum stă atestă istoria: Oriunde a fost adoptat Islamul, acesta s-a răspândit treptat dar sigur, și astfel s-a înrădăcinat.

Vedem în jurul nostru oameni care nu pot renunța la vicii. Dacă ai încerca să le explici acestor oameni că ceea ce fac nu este bine și că ar trebui să renunțe la aceste vicii pentru binele lor, ei nu ar fi încântați de tine, ci s-ar enerva și s-ar plictisi. Ei s-ar plânge și ar încerca să scape de acest program de reformare, pentru a reveni la obiceiurile lor cât mai repede posibil. Nu i-ar putea schimba nici măcar argumentele și dovezile aduse de către specialiști și experți. Chiar și cei care au fost vindecați, mai suferă ocazional o cădere. Într-adevăr, acele persoane care fac campanii împotriva unor asemenea obiceiuri dăunătoare cum ar fi alcoolul sau fumatul, sunt și cele care iar parte la așa ceva.

Revelarea treptată a Coranului a făcut ca oamenii să accepte și apoi să trăiască virtuțile și aspirațiile impresionante pe care le presupunea. Faptul că totul s-a înfăptuit doar în 23 de ani este un miracol. Said Nursi a spus: "Mă întreb dacă învățații din ziua de azi s-ar duce în peninsula arabă, ar putea îndeplini în 100 de ani ceea ce Profetul a înfăptuit în doar 1 an." Campaniile de a eradica vicii precum fumatul presupun implicarea multor erudiți faimoși, a numeroase instituții și toată mass-media, dar tot dau greș. Este considerat un succes faptul că doar 20 de oameni mor pe stradă într-un an după o campanie împotriva alcoolului. Ceea ce Profetul (s.a.a.w.s) a realizat în 23 de ani, cu voia lui Dumnezeu, depășește cu mult ceea ce umanitatea a reușit să înfăptuiască de atunci.

Revelația s-a produs atunci când era nevoie de ghidare, fără a descuraja sau demoraliza: amenințarea și condamnarea au fost înlocuite de interziceri, iar îndemnul a luat locul comenzilor. De exemplu, alcoolul și alte băuturi au fost interzise în două stadii; uciderea fetițelor în două stadii, iar unirea triburilor războinice și construirea unei societăți bazate pe frăție, a fost produsă de-a lungul mai multor etape. Toate aceste reforme nu au fost exprimate prin sloganuri ci au fost pur și simplu înfăptuite.

În ziua de azi producem proiecte pe baza experiențelor din trecut și a posibilităților din viitor. Luând în considerare posibilele fluctuații economice și sociale, ne facem planuri flexibile, pentru a lăsă loc posibilelor modificări ce pot surveni. Musulmanii s-au dezvoltat treptat, adaptându-se noilor condiții, asta întâmplându-se în mod natural. Cu fiecare zi care trecea noi oameni se converteau la Islam, învățau lucruri noi, câștigau conștiința islamică, se antrenau pentru a putea respecta Islamul și astfel deveneau membrii unei societăți mai degrabă decât indivizi separați sau părți ale diferitelor clanuri. Întregile lor vieți , caracterele și personalitățile lor au fost rearanjate în concordanță cu principiile islamului și al ghidării coranice.

Regenerarea lor spirituală, morală, intelectuală și chiar psihică era de o mare anvergură. Această transformare a fost realizată printr-o sinteză bine balanțată a vieții lumești și avansării spirituale; o transformare ce s-a produs treptat, încet, dar continuu și armonios.

Scris de Fethullah Gülen

Care este rolul Sunnei în ziua de azi?

2010-07-06T03:50:00.000-07:00

Un hadis spune: "Există o recompensă ce o însumează pe acea a 100 de martiri pentru cel care aderă la Sunna mea atunci când comunitatea mea va fi distrusă."

În mod tehnic, această Sunna se referă la modul de viață al Profetului. În mod particular, ea se referă la modurile și practicile pe care el le-a dorit a fi urmate de către musulmani, și la toate acțiunile și normele pe care el le-a trăit și ni le-a recomandat, dar pe care nu suntem obligați să le urmăm.

Acest subiect a fost discutat îndelung de către învățații musulmani, care sunt de acord că Sunna este calea religiei, și ca o scară ce duce la Adevăr; unul dintre Numele lui Dumnezeu. Aceasta este o cale de un merit atât de mare încât toate sistemele și principiile pe care se bazează, chiar și cele stabilite de învățați și sfinți, sunt văzute ca obscure comparate cu ea. Toți profesorii spirituali și căutătorii de adevăr au vorbit despre Sunna în acest mod și au încurajat astfel lumea să o urmeze.

Dumnezeu ne-a trimis Profeții și prin ei un nou mod de viață. L-a trimis pe Mohamed ca pe ultimul Profet, l-a ghidat în toate faptele sale, a transmis toate faptele fard, wajib, sunna și mustahab(Fapte obligatorii sau recomandate). Deci, cel care încearcă să trăiească precum Profetul, se apropie mai mult de Dumnezeu, așa cum se spune în hadith al-qudsi:

Slujitorii mei nu sunt apropiați mie decât datorită îndatoririlor religioase pe care le-am transmis lor. Ei continuă să mi se alăture datorită faptelor mărețe pe care le fac, pentru ca eu astfel să îi iubesc. Atunci când îi iubesc, eu sunt auzul lor, văzul lor, mâinile cu care ei agață și picioaree cu care ei merg.

Un înțeles al acestui hadis este că Dumnezeu face ca acești credincioși să vadă realitatea lucrurilor, pentru ca ei să poată evalua corect și eficient. Deschizându-le noi porți și noi orizonturi, Dumnezeu îi îndeamnă spre adevăr.

Acești credincioși prind aripi și zboară spre ghidare. Când aud o voce care îi cheamă spre adevăr, ei revin la ei înșiși, recâștigă entuziasm și încep să prospere material și spiritual. Prin vorbele lor, Dumnezeu îi face să spună adevărul și când fac ceva, Dumnezeu îi îndrumă la rezultate bune, benefice și nu îi lasă niciodată singuri. Deoarece acești slujitori caută acordul și plăcerea Lui, El le oferă oportunități ce îi fac să acționeze conform Plăcerii Lui Divine.

De aceea, Dumnezeu a controlat și a ghidat viețile tuturor Profeților, a blocat toate căile înafară de cea care duce la satisfacerea Plăcerii Lui, i-a împiedicat să aleagă alte căi decât cele ce duc la El și i-a direcționat doar spre Sunna. Atât de mulți oameni au urmat Sunna încât a devenit drumul liber spre salvare, singurul drum ce nu conține devieri și care conduce la fericire în această lume dar și în cealaltă.

Într-un timp în care malițiozitatea și depravarea sunt atât de răspândite, restabilirea sunnei, a practica odată cu ea și fard și wajib, a asigura locul ei central în societățile viitoare și a o face să dăinuiască până în Ziua Judecății de Apoi sunt acțiuni de o importanță foarte mare. Asemenea acțiuni îi elevează pe cei care le fac la rangul martirilor, fiind recompensați la fel ca aceștia. Cei care se luptă pentru a reînvia adevărurile credinței ar putea primi recompense mult mai mare decât cele a 100 de martiri.

A reînvia anumite elemente din Sunna face ca individul să fie demn de recompense foarte mari. De exemplu, bârfa este o faptă mult mai rea decât adulterul sau crima. Există o diferență foarte mare între defăimarea unui individ și defăimarea unei comunități întregi. În acest caz, un păcat personal poate afecta o comunitate. În timpuri în care musulmanii sunt împinși la desfrănare și când puterea și influența Islamului sunt împiedicate de a fi răspândite mai departe, acei oameni care luptă pentru a restaura sunna, vor câștiga recompensa multor martirisme. Dacă eforturile lor sincere coincid cu zile sfinte, nopți și luni din Islam, recompensa lor va fi și mai mare, deoarece Dumnezeu oferă favoruri mai mare asupra cui voiește El.

Cei care Îi servesc lui Dumnezeu sunt favorizați și binecuvântați. Lupta lor pentru a reînvia gândul și modul de viață islamice într-un timp în care totul se opune Islamului, a munci pentru a înființa instituții dotate cu personal abilitat, a ridica conștiinciozitatea islamică a oamenilor- toate aceste lucruri constituie părți ale unei sarcini unice care poate fi privită ca o continuare a misiunii Profetului. Dacă asemenea oameni și ghizi spirituali precum 'Abd al-Qadir al-Jilani și alții, par după mulți ani să ofere sprijin moral, datorită măreției lor.

Profetul a fost văzut în vise susținând pe cei care merg pe calea lui. Asta nu reprezintă mai mult decât un miracol al Sunnei în serviciul acesteia, deci nu trebuie să acordăm merite și virtuți celor ce nu le merită.

Anumiți indivizi, grupuri și instituții ce s-au angajat în a face aceste eforturi vor obține cu siguranță o parte din Grația și binecuvântarea lui Dumnezeu, căci "cel ce a cauzat o faptă este la fel cu cel ce o face"- un alt aspect al Bunăvoinței Divine. Dar, responsabilitatea și încrederea vor fi îndepărtate de aceste persoane care nu își pot păstra puritatea, sinceritatea li entuziasmul. Unii pot fi refuzați și excluși de către Intervenția Divină, iar acestea să fie dăruite altor oameni care sunt mai merituoși.

Doar dacă suntem conștienți și apreciem bunăvoința lui Dumnezeu și facem tot ce putem cu sinceritate, profitând de oportunitățile pe care le avem, ne putem demonstra că suntem demni de mult mai multe favoruri din partea lui Dumnezeu.

Fethullah Gülen

Parintii

2010-07-05T08:21:00.000-07:00

Ocazia venirii noastre pe lume este datorata parintilor .

Sa nu uitam ca binecuvantarea şi consintamantul parintilor este o modalitate de a atinge frumusetea. In plus , revolta fata de parinti a fost considerata printre cele mai mari pacate.

Allah a dat parintilor cea mai mare dragoste din lume, dragostea de fiu(fiica).

Aceasta dragoste este aceeasi pentru cei bogati si pentru cei saraci, fara deosebire, este valabil pentru orice mama-tata.

Sa nu uitam ca atat timp cat parintii nu au probleme de sanatate mentala sau o situatie foarte dificila, nici o mama-tata nu ışi parasesc copiii, din contra fac tot posibilul sa si-i protejeze de tot raul.

Am adaugat cateva versete din Coran unde avertizeaza sa fim respectoşi cu parintii şi ne descrie despre parinti:

[13:19]
Cel care ştie că ceea ce ţi-a fost pogorât de la Domnul tău este adevărul ar putea fi asemenea orbului? Chibzuiesc însă doar cei dăruiţi cu minte,

[13:20]
...cei care ţin legământul cu Dumnezeu şi nu rup învoiala,

[13:21]
...cei care ţin legăturile pe care Dumnezeu a poruncit să le ţină, cei care se tem de Domnul lor şi le este frică de răul socotelii,

[17:24]
Asupra lor cu bunătate apleacă aripa duioşiei şi spune: “Domnul meu! Fii milostiv cu ei, precum şi ei au fost cu mine când eram prunc şi m-au crescut.”

[17:25]
Domnul vostru ştie prea-bine ce este în sufletele voastre. Dacă sunteţi drepţi, El, celor care se întorc către El, le este Iertător.

[2:180]
V-a mai fost prescris ca atunci când moartea se apropie de vreunul dintre voi, dacă acesta lasă în urma sa bunuri, atunci trebuie să facă un testament pentru părinţi şi pentru cei mai apropiaţi lui, după cuviinţă. Aşa se cade celor temători.

[2:215]
Ei te vor întreba ce milostenie să dea. Spune-le: “Ceea ce daţi milostenie din avere să fie pentru părinţi, pentru cei apropiaţi, pentru orfani, pentru săraci şi pentru drumeţ.” Dumnezeu cunoaşte binele pe care-l faceţi.

[2:83]
Când am încheiat legământul cu fiii lui Israel, le-am spus: “Nu vă închinaţi decât lui Dumnezeu, purtaţi-vă frumos cu părinţii, cu rudele, cu orfanii şi cu sărmanii. Spuneţi oamenilor vorbe frumoase, săvârşiţi-vă rugăciunea, daţi milostenie! Aţi întors însă spatele, afară doar de puţini dintre voi şi v-aţi împotrivit.

[29:8]
Noi l-am sfătuit pe om să fie bun cu părinţii săi, însă dacă te silesc să-Mi alături ce tu nu ai ştiinţă, nu le da ascultare. Întoarcerea voastră va fi la Mine şi atunci vă voi da de ştire ce aţi făptuit.

[31:14]
Noi l-am sfătuit pe om cu privire la părinţii lui. Mama sa l-a purtat pe când el era în neputinţă şi l-a înţărcat după doi ani. Mulţumeşte-mi Mie şi părinţilor tăi. Întru Mine este devenirea.

[31:15]
Dacă amândoi te silesc să-Mi alături ceva de care tu nu ai ştiinţă, nu le da ascultare. Fii alături de ei pe lumea aceasta după cuviinţă, însă urmează calea celui ce către Mine se căieşte. Întoarcerea voastră va fi către Mine, iar Eu vă voi da de ştire de ceea ce aţi făptuit.

[4:36]
Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Nu-i alăturaţi nimic! Fiţi buni cu părinţii voştri, cu rudele voastre, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul care vă este apropiat şi cu cel care vă este străin, cu prietenul cel aproape de voi, cu drumeţul şi cu robii voştri. Dumnezeu nu-l iubeşte pe cel care este trufaş, plin de el,

[46:15]
Noi i-am poruncit omului bunătate pentru părinţii săi, căci mama sa l-a purtat în chinuri şi l-a născut în chinuri. Între plăsmuirea lui şi înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Când a ajuns la împlinire, când a ajuns la patruzeci de ani, el spune: “Domnul meu! Trezeşte-mă să-ţi mulţumesc pentru harul Tău pe care l-ai pogorât asupra mea, şi a părinţilor mei, ca să fac binele care te mulţumeşte. Fericeşte-mă întru seminţia mea. Eu către Tine mă căiesc şi sunt dintre supuşi.”

[47:22]
Puteţi, dacă întoarceţi spatele, să semănaţi stricăciunea pe pământ şi să rupeţi legăturile voastre de sânge?

[47:23]
Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu îi blestemă, surzindu-i şi orbindu-le privirile.

[6:151]
Spune: “Veniţi! Eu vă voi recita ceea ce Domnul vostru v-a poruncit: să nu-i alăturaţi nimic; să fiţi buni cu părinţii voştri; să nu vă ucideţi pruncii de frica sărăciei, căci Noi vă dăruim cele trebuincioase traiului şi vouă şi lor; nu vă apropiaţi de cele scârboase, fie văzute, fie nevăzute; nu ucideţi pe nimeni pe nedrept, căci Dumnezeu v-a oprit aceasta. Pe acestea vi le porunceşte. Poate veţi pricepe!

Scrisori către suveranii statelor

2010-07-03T14:28:00.000-07:00

Mesagerul lui Allah, pe de o parte, îşi continua misiunea de îndrumător trimiţând în toate direcţiile oameni cu aptitudini diferite, iar pe de altă parte, în scrisorile pe care le expedia regilor şi conducătorilor de state, îi chema pe aceş-tia la religia cea adevărată. Acest lucru era o altă dimensiune a misiunii de comu-nicare.

Necâşi

Necâşi era suveranul din Habeş. Datorită faptului că nu-l văzuse încă pe Mesagerul lui Allah, nu era companion, dar era un om foarte important. Mesage-rul lui Allah trimisese la el pe Amr b. Ümeyye, iar în scrisoarea către Necâşi, Stăpânul Lumilor zicea: "Către Asham, de la Muhammed, Mesagerul lui Allah. Pace ţie! Eu mă închin în faţa lui Allah, Stăpânul, Preasfântul, De-credin-ţă-dătătorul, Stăpânitorul. Şi mărturisesc că, Iisus este cuvântul transmis Mariei, cea pură, cinstită şi fecioară…Te chem la Allah, Cel care nu poate fi asociat cu nimeni!"

În primul rând, Mesagerul lui Allah i se adresa direct lui Necâşi, zicându-i "Pace ţie!", lăsându-se să se înţeleagă că a văzut ceva în el. Da, parcă Mesage-rul lui Allah văzuse prin ochiul său tainic că acesta va ajunge pe calea cea dreap-tă şi de aceea i se adresase. În al doilea rând, stilul de exprimare era minunat. Deoarece, Mesagerul lui Allah, atunci când aborda problema, o făcea prin Mărita Maria, care era în ochii lui Necâşi foarte mare şi respectată. De altfel, şi pentru noi Mărita Maria este tot atât de mare. Deoarece, Mărita Maria este o femeie care a adus pe lume un mare profet şi inspiră respect.

O chestiune de care trebuie să ţinem seamă este faptul că Necâşi era un creştin şi Mesagerul lui Allah, în scrisoarea pe care i-a trimis-o, a folosit ca mate-rial versete din Coran, care au lagătură cu subiectul. Acest lucru este calea cea mai potrivită de a sensibiliza spiritul lui Necâşi.

Necâşi a coborât de pe tron pentru a primi scrisoarea, apoi a sărutat-o şi răspunzând chemării, a anunţat că a devenit musulman, apoi a dictat scribilor săi următoarea scrisoare: "Către Mesagerul lui Allah, de la suveranul din Habeş, Necâşi, Eu mărturisesc că eşti Mesagerul lui Allah…Dacă porunceşti, imediat voi veni acolo. Eu sunt propriul meu stăpân. Nu sunt judecătorul supuşilor mei. Din nou mărturisesc că, tot ceea ce spui Tu este adevărat."

Necâşi era un om conştient de credinţa lui. Într-o zi spusese unui apropiat: "Ce bine ar fi fost dacă, în schimbul sultanatului meu, aş fi slujitorul Măritului Muhammed (s.a.s)! "

După o perioadă de timp, într-o zi, Mesagerul lui Allah vine la moscheie şi le zice celor aflaţi acolo: "Ridicaţi-vă! Acum vom face namaz pentru fratele nostru Necâşi"

Exegeţii religiei considerau că nu este potrivit să faci namaz (salat) pentru înmor-mântare dacă nu ai trupul în faţă. În timp ce imamii altor şcoli, în afară de cei ai şcolii hanefite, permit un asemenea namaz, imamii şcolii hanefite spun contrariul. Deoarece, în opinia lor, ca printr-un miracol coşciugul lui Necâşi s-a aflat în faţa Mesagerului lui Allah şi namaz-ul s-a efectuat în prezenţa trupului. Acesta este un subiect ce priveşte principiile şeriat-ului şi nu este aici locul pentru a le reda în amănunţime…

Heraclios

Mesagerul lui Allah trimise a doua scrisoare lui Heraclios, prin Dihyetu'l-Kelbî. Heraclios era împăratul Romei. Srisoarea conţinea următoarele: "Către Heraclios, împăratul Romei, de la Muhammed, Mesagerul lui Allah, Pacea lui Allah asupra celor care sunt pe potriva căii drepte! Acum eu te chem la Islam. Acceptă să devii musulman şi găseşte-ţi liber-tatea. În felul acesta, Allah te va răsplăti îndoit. Dacă respingi, pe lângă refuzul tău, păcatul refuzului celorlalţi te va împovăra pe tine. O, oameni ai cărţii, veniţi să ne unim în jurul cuvântului comun (cădeţi de acord asupra aceluiaşi cuvânt): să nu ne supunem decât lui Allah, să nu-i asoci-em nimic; lăsându-l pe Allah, să nu ne divinizăm unii pe alţii. Dacă ei tot vor con-tinua să-şi întoarcă chipul, atunci să ziceţi: "Fiţi martori la faptul că am devenit musulmani!"

Aceste cuvinte îl impresionaseră pe Heraclios. În ziua aceea, acolo se afla şi Ebu Süfyan şi între el şi Heraclios avu loc următoarea conversaţie:

Care este ascendenţa acestui om?

Are o ascendenţă nobilă.

Dintre strămoşii lui există cineva care să fi susţinut asemenea idei?

Nu, nu există.

Cei care sunt în preajma lui sunt slabi sau înaintaţi?

În majoritate sunt slabi.

Comunitatea lui scade sau se înmulţeşte?

În fiecare zi creşte.

A spus vreodată o minciună?

Nu, nu l-am auzit să fi minţit.

A fost vreodată nestatornic?

Până acum nu s-a întâmplat; ce va fi de-acum nu pot să ştiu.

Iată că, cu toate că, Ebu Süfyan nu era musulman şi era un duşman neîn-durător al Mesagerului lui Allah, nu arătase şovăială decât în ultima propoziţie.

Heraclios repetă toate aceste răspunsuri ale lui Ebu Süfyan şi spune că toate acestea sunt dovezi ale profeţiei Mesagerului lui Allah, apoi cheamă epis-copul, care la rândul său, dovedeşte aceeaşi satisfacţie. Conform unei relatări, Heraclios a zis:"Nu după mult timp, aceste locuri, pe care păşesc acum, vor fi ale Lui." Şi cele spuse de el s-au adeverit.
Numai datorită nemulţumirilor preoţilor, Heraclios schimbă cursul celor dec-larate: "Eu v-am încercat ca să văd cât de legaţi sunteţi de religia voastră…" Însă episcopul a jurat credinţă şi s-a supus Mesagerului lui Allah.

Şi altora

Mesagerul lui Allah a mai trimis în multe locuri şi multor oameni scrisori. Unii dintre aceştia au răspuns chemării şi au devenit musulmani, iar alţii, cu toate că nu au devenit musulmani, au arătat respect faţă de Mesagerul lui Allah. Unul dintre aceştia era Mukavkıs, suveranul copţilor. Mesagerul lui Allah îl trimisese la el pe Hâtib b. Ebî Beltea. De fapt, Mukavkıs nu a devenit musulman. Dar, cât a stat acolo, Hâtib a avut parte de o primire ospitalieră şi a primit daruri pentru Mesagerul lui Allah. Printre daruri era şi un catâr alb. Catârul se numea "Düldül", iar arabii vedeau pentru prima dată un aseme-nea animal.

În schimb, Kisrâ a rupt bucăţele scrisoarea pe care a primit-o şi acest luc-ru era ca şi cum şi-ar fi făcut bucăţele avuţia, iar după puţin timp, Iranul s-a de-strămat.

Mesagerul lui Allah se afla într-o comunicare cuprinzătoare cu suveranii, regii şi conducătorii diferitelor clanuri, într-un cuvânt, cu toată omenirea şi astfel, în fiecare zi şi câte puţin, pătrundea în conştiinţele oamenilor, punând stăpânire pe sufletele lor. Parcă avea o atracţie sfântă şi cu ajutorul unor sfori colorate, tră-gea spre el oamenii. Fiecare persoană şi comunitate care se lăsa atrasă, era întregită în cadrul universului de lumină. După stăpânirea inimilor, a te lupta împotriva Lui, era ca şi cum ai spoi soarele cu noroi. Se poate numi şi zbatere fă-ră sens.
De altfel, după puţin timp, aşa s-a şi întâmplat. Toţi cei care până în ziua aceea s-au opus, şi-au dat seama că este în zadar şi s-au refugiat în El…

Scris de Fethullah Gülen

Pentru cine este pregatit Raiul ?

2010-07-02T07:09:00.000-07:00

Aceste versete Coranice, ne descriu pentru cine este pregatit Raiul:

[4:57]
Noi îi vom băga pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune în Grădinile pe sub care curg râuri, unde vor veşnici şi unde vor avea soţii neprihănite. Acolo îi vom aşeza la umbră deasă.

[4:13]
Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu: cel care dă ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său va fi lăsat să intre în Grădinile pe sub care curg râuri, unde va veşnici. Aceasta este izbânda cea mare!

[3:133]
Grăbiţi-vă către iertarea Domnului vostru şi către Grădina cea largă cât cerurile şi pământul, pregătită celor care se tem de Dumnezeu,

[50:33]
şi se teme de Milostivul în Taina Sa şi vine cu inima plecată.

[23:2..5]
ce în rugăciunile lor sunt smeriţi, ce se feresc de vorbele deşarte, ce dau milostenie, ce îşi păzesc ruşinea

[23:8]
cei care păzesc lucrurile încredinţate lor şi legămintele lor

[19:60]
Cei care se căiesc însă, cei care cred şi săvârşesc fapte bune, aceştia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi cu nimic.

[61:11]
Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său! Luptaţi-vă pe calea lui Dumnezeu cu averile şi făpturile voastre. Aceasta va fi bine pentru voi. O, dacă aţi şti!

[41:30]
Asupra celor care spun: “Domnul nostru este Dumnezeu” şi merg drept vor pogorî îngerii: “Nu vă fie frică şi nu vă mâhniţi, ci primiţi bunavestirea Raiului care v-a fost făgăduit.”

[13:21,22]
cei care ţin legăturile pe care Dumnezeu a poruncit să le ţină, cei care se tem de Domnul lor şi le este frică de răul socotelii, cei care rabdă căutând către faţa Domnului lor, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie pe ascuns ori pe faţă din ceea ce i-am înzestrat, cei care alungă răul cu binele: aceştia sunt cei care vor avea Locuinţa de Apoi în….

[37:40..43]
afară de robii credincioşi lui Dumnezeu care vor avea o înzestrare cunoscută, fructe, şi vor fi cinstiţi în Grădinile Plăcerii,

[70:26]
...afară de cei care socot adevărată Ziua Judecăţii

[70:32]
...afară de cei care păzesc cele încredinţate lor, precum şi legămintele lor;

[76:7,8]
...căci ei îşi împlinesc făgăduinţele, se tem de o zi al cărui rău se va răspândi în tot locul.
Ei dau de mâncare din dragoste pentru El, sărmanului, orfanului şi prinsului

Primele moschei si evolutia acestora in lume

2010-07-01T07:14:00.000-07:00

Istorie
Cuvântul originar pentru moschee în arabă este masjid având semnificaţie de loc de rugăciune sau de inchinare. Acesta este un substantiv derivat din verbul sajada (însemnând a se închina). Cuvântul provine din limba arameică, înrudită cu araba şi ebraica, şi datează din secolul al V-lea î. Hr., întâlnindu-se şi în vocabularul altor limbi cum ar fi arabilor nabateeani şi ebraica, cu aceeaşi semnificaţie.

Intrari grandioase şi turnuri înalte, sau minarete, au fost mult timp şi continuă să fie strâns asociate cu moscheile. Cu toate acestea, primele trei moschei au fost simple spaţii deschise construite in Peninsula Arabică. Moscheile s-au dezvoltat semnificativ în următorii 1000 de ani, ajungand sa aiba caracteristici distincte si adaptate la diversele culturi ale lumii.

Primele Moschei

Conform credintelor islamice, prima moschee din lume a fost Kaaba, a cărui fundaţie existentă a fost ridicată de către Avraam, asistat de fiul său, Ismail, la ordinul lui Allah (Dumnezeu). Se crede de asemenea ca spatiul si imprejurimile Kaabei au fost exact acelea unde ingerii au ridicat un cort de inchinare pentru Adam si Eva. Insa, cea mai veche moschee construită de musulmani este Moscheea Quba din Medina. Când Mohamed a trăit în Mecca, el a considerat Kaaba ca şi moscheea fundamentala unde isi desfasura rugaciunile impreuna cu discipolii sai.

Chiar si in momentele in care arabii pagani efectuau ritualurile lor în interiorul Kaabei, Muhammad întotdeauna a mentinut Kaaba la un respect desavarsit. Tribul Meccan Quraish, care a fost responsabil pentru paza Kaabei, a încercat să excludă adepţii lui Mohamed de la sanctuar, care a devenit un subiect de plângeri ale musulmanilor înregistrate în Coran. Când Mohamed a cucerit Mecca în 630, el convertit intr-o Kaaba o moschee, care a devenit cunoscut sub numele de Masjid al-Haram, sau Moscheea Sacra. Masjid al-Haram a fost extinsa şi îmbunătăţita în mod semnificativ în primele secole ale Islamului, pentru a primi numărul tot mai mare de musulmani care fie trăiau în zona, fie veneau in pelerinaj la Mecca. Actuala forma a moscheii, a fost data in anul 1577 în timpul domniei sultanului otoman Selim al-II-lea.

Primul lucru pe care Mahomed l-a făcut la sosirea împreună cu discipolii lui lângă Medina (numit apoi Yathrib) după emigrare de la Mecca, în 622 a fost construirea Moscheii Quba intr-un sat din afara Medinei. Musulmanii cred că el a rămas la Masjid Quba pentru trei zile înainte de a ajunge in Medina.

La doar câteva zile după inceperea constructiei Moscheii Quba, Muhammad a mers mai departe pentru a ridica o alta moschee in Medina, cunoscuta azi sub numele de Masjid al-Nabawi, sau „Moscheea Profetilor”. Locul de moschee a fost declarat ca atare, dupa ce a gazduit prima rugaciune de vineri a Profetului Muhammad. După înfiinţarea sa, in Masjid al-Nabawi a continuat să se introducă unele practici de acum considerate comune în moscheile de astăzi. De exemplu, adhan, sau strigarea la rugaciune care se practica si astăzi. Mascheea al-Nabawi a fost construita cu o curte mare, un motiv comun printre moscheile construite de atunci pana astazi. Printre practicile Profetului Muhammad se afla si predica acestuia ridicandu-se la un capăt al arcadei. Mai târziu, el va dezvolta un amvon în trei etape ca o platformă de la care el va tine predici. Amvon, acum cunoscut ca un minibar, este încă o trăsătură comună a moscheilor.

Muhammed a trait langa Moscheea din Medina, care a reprezentat atat un centru religios cat şi politic pentru comunitatea musulmană timpurie. Aici au fost duse negocieri, planificate acţiuni militare, tinuti prizonierii de război, s-au discutat soluţionari, au fost difuzate informaţii religioase sau primirea si distribuirea cadourilor printre tovarăşii Profetului. Adepţii lui de asemenea vindecau acolo ranitii iar unii oameni chiar au trăit în permanenţă în corturi şi cabane.

Astăzi, Moscheea al-Haram din Mecca, Moscheea al-Nabawi din Medina şi Al Aqsa din Ierusalim sunt considerate cele mai sfinte în Islam.

Raspandirea şi evoluţia

Foarte multe moschei au fost construite în afara Peninsulei Arabice datorita migratiei musulmanilor în alte părţi ale lumii iar arhitectura acestora diferă de la o zonă la alta deoarece au fost împrumutate elemente arhitecturale specifice zonei de amplasare Egiptul a devenit ocupatie musulmana la inceputul anilor 640 şi de atunci au aparut moschei in toata tara iar capitala, Cairo, a dobândit numele de „Oraşul celor o mie de minarete”. Moscheile egiptene variau în functie de facilităţi aşa cum unele au devenit şcoli islamice (madrassas), în timp ce altele detineau spitale sau morminte.

Moscheile din Sicilia şi Spania nu reflectă în primul rând arhitectura predecesorilor vizigoti ci reflectă în schimb, arhitectura introdusa de maurii musulmani. Se presupune totusi, că au existat unele elemente de arhitectura pre-islamica, care au fost islamizate in stilul arhitectural Maghribian si Andalusian, un exemplu distinctiv este arcul potcoavă.

Prima moschee din China a fost înfiinţată în secolul al optulea în Xi'an. Marea Moschee din Xi'an, a cărei constructii dateaza din secolul al XVIII-lea, nu reproduce insa multe din caracteristicile asociate moscheii tradiţionale. În schimb, ea urmează arhitectura tradiţională chineză. Acesta se distinge de alte cladiri prin acoperişul verde (templele budiste sunt adesea construite cu un acoperiş galben). Moscheile din vestul Chinei încorporeaza mai multe din elementele observate în moscheile din alte părţi ale lumii. Moscheile din China de Vest includ mai degraba minarete şi cupole în timp ce Estul Chinei a avut predispozitie catre moscheile cu aspect de pagode.

Moscheile s-au raspandit în India în timpul domniei lui Mughal în secolele XVI-XVII. Mughal a adus forma lor proprie de arhitectura care a inclus cupole în formă de ceapă aşa cum se vede în Moscheea Delhi Jama.

Moscheile au ajuns în Imperiul Otoman (în special Turcia de astăzi), în secolul al XI-lea, când mulţi dintre turcii din regiune au început să se convertească la Islam. Multe din primele moschei aparute în Imperiul Otoman, cum ar fi Hagia Sophia din Istanbulul de astăzi, au fost iniţial biserici sau catedrale apartinand Imperiului Bizantin. Otomanii au creat designul lor de moschei care a inclus cupole mari centrale, minarete multiple si fatade deschise. Stilul otoman prezinta de obicei coloane si plafoane inalte în interior, în timp ce încorporează elementele tradiţionale, cum ar fi mihrab-ul.

Treptat, s-au construit moschei si in diferite parti ale Europei iar creşterea cea mai rapidă a numărului acestora a apărut în secolul trecut datorita migratiei musulmanilor pe acest continent. Marile oraşe europene, precum Roma, Londra, şi Munchen, detin moschei cu caracteristici tradiţionale, prezentand cupole şi minarete. Aceste mari moschei în centrele urbane serveasc drept comunităţi şi centre sociale pentru un grup mare de musulmani, care ocupă regiunea respectiva. Cu toate acestea, se pot găsi încă moschei mai mici in multe regiuni suburbane şi rurale din toată Europa, unde musulmanii locuiesc in numar mai mare.

In Statele Unite, prima moschee a aparut în secolul al XX-lea, constructie apartinand sfârşitului anilor 1920 în Cedar Rapids, Iowa. Cu toate acestea, tot mai multi imigranţi continuă să sosească în ţară, în special din Asia de Sud, ceea ce duce la o crestere semnificativa a numarului de moschei mai repede decât oricând înainte. Astfel, optzeci şi şapte la sută din moscheile americane au fost fondate după 1970.

Sursa: http://bostonmosques.com/about/history.php; http://wapedia.mobi/ro/Moschee
Traducere&Adaptare: Amina

Ce spune Coranul despre Gheena (İadul) ?

2010-06-29T15:46:00.000-07:00

[2:24]Dacă nu o faceţi — şi nu o veţi face — temeţi-vă de Focul cel mare care mistuie oameni şi pietre, gata pregătit pentru cei tăgăduitori.

[3:12]

Spune-le celor care tăgăduiesc: “Veţi fi biruiţi, iar apoi în Gheena veţi fi strânşi.” Ce rău aşternut!

[3:106]

...în Ziua când unele chipuri se vor lumina, iar altele se vor întuneca. Li se va spune celor cu chipuri întunecate: “Aţi tăgăduit după ce aţi crezut? Gustaţi osânda a ceea ce aţi tăgăduit!”

[4:56]
Pe cei care tăgăduiesc semnele Noastre îi vom arunca în Foc. De fiece dată când pielea li se va scoroji, le vom da alta ca ei să guste osânda de-a pururi. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

[20:127]
Aşa îl răsplătim pe cel necumpătat ce tăgăduieşte semnele Domnului său. Osânda de Apoi este mult mai de temut şi va dura o veşnicie.

[13:18]
Cei care au răspuns Domnului lor au cea mai frumoasă răsplată, iar cei care nu îi vor fi răspuns — chiar dacă ar avea tot ce este pe pământ şi încă odată pe atât, ca să se răscumpere — vor avea o rea socoteală şi limanul lor va fi Gheena. Ce rău aşternut!

[7:38]
Dumnezeu va spune: “Intraţi în Foc la adunările de ginni şi oameni care-au fost înaintea voastră.” De fiece dată când o adunare va intra în Foc o va blestema pe sora sa. Atunci când se vor afla cu toatele, cea de pe urmă va spune celei dintâi: “Domnul nostru! Aceştia sunt cei care ne-au rătăcit! Dă-le lor focul ca osândă îndoită. Dumnezeu va spune: “Fiecare va avea osânda sa îndoit, însă voi încă nu ştiţi nimic.”

[9:34,35]
O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Dumnezeu. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Dumnezeu.
În ziua când vor fi înroşite în focul Gheenei, vor fi arşi cu ele pe frunte, pe coapse, pe spate: “Aceasta este ceea ce aţi strâns pentru voi! Gustaţi din ceea ce aţi strâns! “

[14:16,17]
…el este târât în Gheena unde va fi adăpat cu o apă puturoasă pe care se va căzni s-o înghită câte puţin. Moartea îl va învălui, însă el nu va muri, căci are în spate grea osândă.

[15:44]
Ea are şapte porţi. Înaintea fiecărei porţi va fi o parte din ei,

[21:100]
...vor avea numai gemete şi nu vor auzi nimic (altceva).”

[22:19,20]
Aceştia sunt doi vrăjmaşi ce se ceartă asupra Domnului lor. Veşminte de foc vor fi croite tăgăduitorilor şi apă clocotită li se va turna în cap, şi le va topi ceea ce este în pântecele lor şi pielea.

[22:22]
…când vor vrea să iasă din ea de durere, vor fi daţi înapoi: “Gustaţi osânda Pârjolului”

[25:12]
Când îi va vedea ea de departe, ei îi vor auzi furia şi şuieratul.

[25:14]
“Nu chemaţi astăzi o singură pierire, ci chemaţi mai multe pieiri!”

[32:20]
…iar cei stricaţi vor avea Focul ca liman. De fiece dată când vor încerca să iasă, vor fi daţi înapoi spunându-li-se: “Gustaţi osânda Focului pe care îl socoteaţi minciună.”

[35:36,37]
Cei care tăgăduiesc vor avea Focul Gheenei, unde nu vor fi omorâţi, însă nici osânda nu le va fi uşurată. Astfel, Noi îl răsplătim pe cel nerecunoscător. Acolo, ei vor striga: “Domnul nostru! Scoate-ne de aici. Vom face numai bine, nu precum am făcut odinioară!” Nu v-am dăruit Noi o viaţă destul de lungă ca cel care chibzuieşte să chibzuiască? Predicatorul a venit la voi: “Gustaţi! Nu este ajutor pentru nedrepţi!

[7:41]
Ei vor avea din Gheenă paturi şi deasupra lor vor fi acoperăminte. Astfel îi răsplătim pe cei nedrepţi.

[42:44]
Pe cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte, nu va mai afla stăpân în afara Lui. Îi vei vedea pe cei nedrepţi spunând când vor vedea osânda: “Este vreo cale de întoarcere?”

[37:62...68]
Oare acesta nu este o gazdă mai bună decât copacul Zeqqum?
Noi l-am făcut ca o ispită celor nedrepţi.
El este un copac ce iese din fundul Iadului, iar rodul său este asemenea căpăţânilor de diavoli.

[37:66..68]
Ei vor mânca din el şi îşi vor umple burţile, apoi după el vor bea un amestec clocotind şi se vor întoarce iarăşi în Iad.

[38:57]
Aşa va fi ca să guste apă clocotită şi o băutură puturoasă

[38:59]
Aceasta este o gloată ce năvăleşte cu voi, însă nu vor fi bineveniţi, ci vor fi azvârliţi în Foc.

[39:16]
O întindere de foc va fi deasupra lor şi dedesubtul lor o altă întindere, aşa îi înfricoşează Dumnezeu pe robii Săi. O, robi ai Mei! Temeţi-vă de Mine!

[23:71]
Dacă Adevărul s-ar lua după poftele lor, atunci stricăciunea ar cuprinde cerurile, pământul şi ceea ce se află între ele. Noi le-am adus o amintire, însă ei întorc spatele amintirii.

[14:50]
…cu straie de păcură, iar focul le va acoperi chipurile,

[44:47,48]
“Luaţi-l şi târâţi-l în fundul Iadului!
Turnaţi-i pe cap, ca osândă, apă clocotindă...”

[66:6]
O, voi cei ce credeţi! Păziţi-vă pe voi şi pe ai voştri de Focul care se hrăneşte cu oameni şi pietre! Îngeri uriaşi şi aprigi veghează asupra Focului, iar ei nu nesocotesc porunca lui Dumnezeu, ci fac întocmai ce li se porunceşte.

[74:30,31]
…iar asupra lui sunt nouăsprezece (păzitori).

Am pus păzitori ai Focului numai îngeri şi n-am făcut din numărul lor decât o încercare pentru cei care au tăgăduit, pentru ca cei care au primit Cartea să se convingă, pentru ca cei care cred să crească în credinţă, pentru ca cei care au primit Cartea şi cei credincioşi să nu se mai îndoiască, pentru ca cei care au boala în inimă şi tăgăduitorii să spună: “Ce voieşte Dumnezeu cu aceasta ca pildă?” Astfel, Dumnezeu rătăceşte pe cine voieşte şi călăuzeşte pe cine voieşte. Şi nimeni afară de El nu cunoaşte oştirile Domnului tău. Aceasta nu este decât o amintire pentru oameni!

[67:8]
…gata să se sfarme de furie. De fiece dată când o ceată îi este aruncată, păzitorii săi vor întreba: “Nu vi s-a predicat şi vouă?”

[74:35,36]
Acela este unul dintre cele mai mari.
Aceasta este o predică oamenilor,

[78:24]
...fără să guste răcoare ori băutură,

[88:6,7]
...şi vor avea drept ospăţ mărăcini care nici nu-i vor îngrăşa, însă nici foamea nu le-o va astâmpăra.

[89:23]
...în Ziua aceea, va veni Gheena şi în Ziua aceea, omul îşi va aminti...
La ce-i mai foloseşte însă să-şi amintească atunci?

[104:6...9]
Este focul aprins al lui Dumnezeu, ce scrutează sufletele, boltindu-se asupra lor pe trâmbe înalte.

Aşteptatul şi anunţatul Profet

2010-06-27T01:30:00.000-07:00

Rugăciunea lui Avraam (a.s) şi vestea lui Iisus

Într-o zi, unul din companioni către Mesagerul lui Allah: "Puteţi să ne spuneţi ceva despre persoana voastră?" Mesagerul lui Allah îi dă următorul răspuns: "Eu sunt ruga lui Avraam şi vestea Măritului Iisus."

În două versete separate Coranul tratează această chestiune:

1) Măritul Avraam (a.s) s-a rugat astfel: "Domnul nostru! Ridică în mijlocul lor un trimis dintre ei care să le recite versetele Tale, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, şi care să le dea curăţenie, căci Tu eşti Puternicul, Înţeleptul!" (Bakara [Vaca], 129).

2) Vestea Măritului Iisus: "Iisus, fiul Mariei spuse: "O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Allah la voi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad." Şi când acela veni la ei cu dovezi vădite, ei spuseră: "Aceasta este o vrajbă vădită!" (Saf [Rândul], 61/6).

Da, Mesagerul lui Allah nu este cineva care a apărut ca o surpriză. El este un profet anunţat cu secole înainte şi a cărui venire a fost aşteptată de tot univer-sul. Cea mai mare dovadă a profeţiei Lui este minunea veşnică, Coranul. Sute de versete din Cartea Minunilor relatează despre faptul că El este profetul de drept. Un om care nu poate să-L nege în totalitate, nu are cum să nege profeţia Lui. Deocamdată nu vom aborda această chestiune, care formează o temă de sine stătătoare. Când va veni momentul, oferind versetele apelate ca argument, şi această temă în parte va fi abordată.

Veştile din Tora

Deoarece la acest capitol am întâmpinat mii de denaturări, dorim să relatăm unele părţi din cărţile sfinte, Tora, Biblie şi Psalmi, care poartă în ele semne şi vestiri despre Mesagerul lui Allah. Încredinţând detaliile problemei operelor independente, care au o legătură directă cu tema şi, în special, lucrării lui Hüseyin Cisrî, "Risale-i Hamîdiye"; aici vom oferi doar unele chestiuni pe care le considerăm importante.

Munţii Fâran

Într-un verset din Tora, tradus în limba arabă la Londra, în anul 1944, se spune: "Allah şi-a întors faţa către oameni la Sina, i-a poftit în Sâîr. Pe munţii Fâran s-a ivit în toată desăvârşirea. " (Sifr. Tesniye. Bab: 33, verset: 2).

Adică, ocrotirea, compasiunea şi binefacerea lui Allah s-au manifestat la Sina, acolo unde Moise a stat de vorbă cu Cel Drept. Această îndurare s-a mani-festat prin desemnarea lui Moise ca profet. Sâîr înseamnă Palestina. Acolo, îndu-rarea Celui Drept venind pe calea profeţiei, l-a învăluit pe Măritul Iisus şi pe cei din jurul lui. Măreţul Iisus este un mare profet, având onoarea de a-L vedea de mai multe ori pe Stăpân. Datorită faptului că mulţi au confundat termenul de "a se arăta" cu "aparıţia", şi în această problemă au existat replici. Da, ceea ce se poa-te vedea la El este suflul divin. În munţii Fâran, Cel Drept a apărut prin taina unicităţii. Fâran este Mecca, deoarece, într-un alt loc din Tora se relatează cum Măreţul Avraam şi-a lăsat fiul İsmail, la Fâran. Dacă este aşa, Fâran-ul de care se vorbeşte în Tora, este Mecca.

În acest verset se vorbeşte pe rând de trei profeţi. Primul este Moise, al doilea, Măreţul Iisus (a.s), iar al treilea este ultimul profet, Muhammed Mustafa (s.a.s). Versetul din Tora continuă cu următoarele explicaţii: "În jurul Său va avea mii de companioni neprihăniţi, curaţi precum briliantul. În mâna dreaptă va ţine o secure de foc cu două tăişuri." Din acest text reiese că El va fi însărcinat cu răz-boiul sfânt.

Este lucru ştiut că, Mesagerul lui Allah, la începutul revelaţiei, se retrage într-o peşteră aflată în Munţii Hira, unde se cufundă în meditaţie şi rugăciuni. Prima revelaţie a sosit în aceşti munţi.

Dacă Fâran nu este Mecca, atunci ce loc poate fi, de unde o religie pre-cum religia islamică, făcându-şi apariţia, să se răspândească de la răsărit la apus. În lume neexistând un asemenea loc, Fâran-ul pomenut în Tora, desem-nează Mecca. Aşa cum am arătat mai sus, în versetul 21 din Tora, în care se relatează locul în care s-a stabilit İsmail, demonstrează acest lucru, fiind dovada cea mai elocventă. Nimeni n-are puterea să se opună acestei dovezi. Contestaţii-le în legătură cu această temă sunt departe de a fi ştiinţifice, fiind consideraţii personale. Deoarece părţile de la sfârşitul versetului despre companioni şi misiunea de a purta războiul sfânt nu lasă loc nici unei îndoieli sau dubii, ele ara-tă că acea Persoană este Muhammed Mustafa (s.a.s).

Din neamul lui Ismail

În versetul al doilea din Tora, Cel Drept îi spune Măreţului Moise (Musa): "Pentru ei (fiii lui İzrael), dintre fraţii săi voi face un profet ca tine; Voi pune vorbele mele în gura Lui şi El le va spune tot ceea ce am poruncit." (Sifr: Tesniye Bab: 18, Verset:18).

Versetul 19 completează acest lucru: "Mă voi răzbuna pe cei care nu se supun cuvintelor pe care le va rosti în numele meu!"

În acest verset, relatat de către unul din fiii lui İzrael, se semnalează venirea unui profet din neamul lui İsmail. Or, se ştie că singurul profet din neamul lui İsmail este Domnul nostru, Muhammed (s.a.s). El, ca şi Măreţul Moise, va veni cu o legislaţie. Pe de altă parte, în acest verset se precizează că profetul ce ur-mează a veni, este "fără carte"

Răzbunarea împotriva celor care nu se supun se va face prin sancţiuni şi pedepse specifice religiei, şi acest lucru se găseşte numai în religia islamică.

Probabilitatea ca profeţii specificaţi în Tora să poată fi Măreţul Iisus sau Măreţul İoşua, nu are nici un temei, deoarece aceşti profeţi sunt din neamul lui Izrael. În multe probleme, Măreţul Iisus nu a adus o nouă legislaţie, el conformându-se Măreţului Moise. Este evident faptul că Măreţul İoşua nu seamănă cu Măreţul Moise. Deoarece el nu a venit cu o nouă legislaţie. Versetul: "Noi v-am trimis vouă un profet care este martor a ceea ce sunteţi, aşa cum am trimis un profet şi la Faraon." (Müzzemmil [Cel înfăşurat], 73/15) comunică asemănările dintre Măreţul Moise şi Domnul nostru.

Alte caracteristici

Abdullah b. Amr b. Âs, Abdullah b. Selâm şi Ka'bu'l-Ahbâr (Allah să fie muţumit de ei), toţi trei, fiind oamenii care cunosc cel mai bine cărţile din trecut, sunt personalităţi care au căpătat renume. Ei relatează despre un verset din Tora, care pe vremea lor încă nu ajunsese la denaturare: "O, Profet! Noi te-am trimis spre a fi martor, vestitor, stimulent şi refugiu pentru cei fără de carte. Tu eşti robul şi vestitorul Meu. Te-am numit "Mütevekkil". El nu este dur şi brutal. Nu strigă în gura mare prin bazaruri. Răului nu răspunde prin rău. Dar iartă, dăruieş-te. Până când datorită Lui lumea cea strâmbă nu se va îndrepta, rostind sura "Mărturisesc că Muhammed este robul şi Profetul Lui", Allah nu va lua sufletul lui."

Acum să stăm să cugetăm. Această adresare din Tora pentru cine este? Nefiind nevoie de nici o aprofundare, sensul clar al acestui verset arată că se face referire la un profet care va veni dintre profeţi la Muhammed (s.a.s) în persoană. El este un profet trimis întregii omeniri.

În această problemă versetul parcă ar zice: Te-am trimis întregii lumi, vestitor şi călăuzitor, ca să arăţi oamenilor calea cea dreaptă şi să-i fereşti de calea cea strâmbă. Tu vei ţıne piept la tot ce este rău şi vei împiedica ca oamenii să cadă în gropile iadului. În acelaşi timp, vei fi ca o lumină pentru cei care, mer-gând pe căi întortocheate, au rămas în întuneric.Tu vei lua de mână pe aceşti oameni şi îi vei duce în rai şi la Cel Frumos.

Te-am trimis comunităţii fără de carte a epocii ignoranţei, ca ocrotitor şi loc de refugiu. Când vor reveni la Tine, vor fi protejaţi şi sprijinindu-se pe Tine, îşi vor continua existenţa.

Tu eşti robul şi Profetul Meu. Da, şi noi în rugile noastre pomenim de pro-feţia Lui, de faptul că este robul lui Allah. Eu te-am numit "Mütevekkil" (Cel su-pus). Dacă lumea te va acosta şi-ţi va cere socoteală, nu vei fi nici un pic zdrun-cinat. Da, fiecare profet are un destin al său, dar în această chestiune tu eşti altfel. Din această pricină te-am numit "Mütevekkil".

"Nu este un om furios, care să jignească pe cei din jur, nu este un om duşmânos. Dimpotrivă, este un om politicos, serios, cumpătat, grav. Nu umblă pe străzi vorbind tare. Pentru că, această străduinţă de a atrage atenţia, este un indiciu de slăbiciune şi orgoliu, încât El este curăţat şi purificat de asemenea în-suşiri defăimătoare."

El nu răspunde la răutate cu răutate. Dacă apare un nomad şi apucându-l de poalele hainei, îl zgâlţâie, zicându-i: "Dă-mi ce mi se cuvine!" şi acest lucru îi înnebuneşte pe companioni, El, monument de generozitate, zâmbeşte doar şi zi-ce: "Daţi acestui om tot ceea ce cere!"

Da, El ierta cele mai de neiertat vinovăţii. Era de ajuns în acea perioadă să nu existe subiect de discuţie opus poruncilor şeriat-ului. Gândiţi-vă că, meccanilor, care i-au făcut atât de mult rău şi încă puteau să-i mai facă, le-a zis: "Duceţi-vă, sunteţi liberi cu toţii!"

Oamenii care erau pe o cale greşită şi duceau o viaţă în ignoranţă, nu-l vor accepta pe apropiatul lui Allah (c.c.) până când nu-şi vor găsi drumul, datorită luminii aduse de El. Înălţarea Lui la Allah (c.c) va avea loc atunci când, consoli-dând credinţa, îşi va fi terminat misiunea.

Atunci când oamenii pe care i-a iniţiat vor fi ajuns la nivelul de a putea să-L reprezinte, El, despărţindu-se de oameni, putea să plece lângă Domnul. Deoarece, misiunea pe care o avea în lume doar atunci lua sfârşit.

Da, Tora aşa relata despre El. Cu adevărat, cele povestite acolo reprezen-tau modul de viaţă al Mesagerului lui Allah. Dacă este aşa, cine era acest mare şi renumit profet despre care se relata în Tora? Oare mai era altul în istorie a cărui viaţă să fie aidoma cu cele redate ? Desigur că nu! Dacă este aşa, omul despre care se pomeneşte poate fi numai Muhammed (s.a.s).

Veştile din Evanghelie

Faraklit

Un verset din Evanghelia lui Ioan: "Mesia zice: "Eu plec la Stăpânul meu şi al vostru, aşa încât să vă trimită pe Faraklit, cel care vă va aduce Cartea Sfântă."

Cuvântul "Faraklit" are sensul de spiritul dreptăţii; înseamnă cel care ştie să separe dreptatea de nedreptate. Da, Mesagerul lui Allah este spiritul dreptăţii. Deoarece inimile deja moarte au revenit la viaţă numai datorită dreptăţii aduse de El. Pentru ca oamenii să-şi găsească calea cea dreaptă, El a dus o luptă până la sacrificiul de sine. Despărţirea dreptăţii de nedreptate a avut loc numai în urma unei asemenea lupte şi străduinţe.

Iată că venise un Faraklit, vestit de către Măreţul Mesia şi acesta este ultimul mesager al lui Allah (c.c), Soarele Universului, Muhammed (s.a.s).

Iată ce se relatează în Evanghelia lui Ioan, 14/15-16: "Dacă mă iubiţi, îmi veţi îndeplini poruncile. Eu mă voi ruga de Stăpân şi El vă va da un alt mântuitor, un spirit al dreptăţii (Faraklit); aşa încât, să fie cu voi."

Acum să analizăm pe rând următoarele versete:

"Farklit este aşa un spirit curat, iar Stăpânul îl va trimite cu numele meu (adică ca profet). El vă va învăţa tot şi vă va repeta tot ceea ce v-am zis eu." (Evanghelia lui Ioan, 14/26)

"quot;Când va veni Faraklit, va face mărturie pentru mine, iar voi veţi fi martorii mei." (Evanghelia lui Ioan, 15/26-27)

Atunci când va veni Faraklit, va condamna cu echitate toate greşelile, pă-catele lumii, îndrumând oamenii." (Evanghelia lui Ioan, 16/8)

Prima dată Biblia a fost scrisă în ebraică, apoi a fost tradusă în limba greacă. Traducerile pe care le avem noi sunt făcute din greacă. În arabă, terme-nul de "Faraklit" fiind consemnat în primele traduceri din greacă, nu putem şti care este corespondentul acestui cuvânt în ebraică. Faraklit este corespondentul în arabă, adică a intrat în limba arabă prin adaptare. Dar noi, insistând asupra acestui cuvânt, din această problemă nu vom face un capăt de ţară. Poate doar ne vom strădui să descoperim toate însuşirile profetului anunţat în Biblie, însu-mate în Domnul nostru.

Putem da ca titlu cuvintele unei personalităţi îndrăgostite de Profet…da, acesta este Marele Mevlâna, care ce frumos zice:

"Însuşirile lui Mustafa (s.a.s) erau în Biblie,

El era taina profeţilor şi marea lor bucurie;

Frumuseţea chipului, boiul, postul şi hrana,

Toate sunt înşirate şi se află în Biblie."

Cârmuitorul lumii

În Evanghelia lui Ioan, 14/30 se spune: "Mesia a zis: Nu voi sta de vorbă prea mult cu voi, deoarece vine cârmui-torul lumii. El nu are descendenţa mea…"

În Psalmi, 72/8, se spune: "El va domni de la o mare la alta, peste fluvii şi peste pământ. Oamenii deşertului, stând în genunchi în prezenţa Lui, vor spulbera pe duşmani. Regii din Tarşiş şi Ada vor aduce plocoane, iar regii din Şeba vor oferi daruri. Toţi regii şi toate clanurile i se vor supune. El va aduce mântuire pentru cei săraci şi sărmani. Arătând compătimire celor nevoiaşi şi săracilor, îi va elibera de nevoi. Va elibera sufletele de tiranie şi uzurpare, iar sângele vărsat va fi foarte preţios. Va trăi şi Şeba îi va da aur. Pentru El se vor ruga, în fiecare zi elogiindu-L. Numele L:ui nu va pieri, rămânând nemuritor, iar oamenii vor fi fericiţi lângă El. Toate popoarele îl vor numi "cel fericit."

Aşa cum am abordat această temă mai sus, noi am încercat s-o tratăm având această vocaţie, în scopul de a vă oferi o idee despre ea, dar nu vom intra în detaliile problemei. Vom adăuga numai următoarele: cu toată râvna şi strădaniile de ieri şi de azi a evreilor şi creştinilor, totusi în Tora şi Biblia existente, se pot găsi destule indicii şi informaţii în legătură cu profeţia Mesagerului lui Allah. Slavă Domnului, în viitor, prin efortul istoricilor noştri, dacă se vor descoperi exemplare din Tora, Biblie şi Psalmi cu mai puţine falsificări, cred că, nefiind nevoie de denaturări şi extinderi, vor apărea indicii clare despre Mesagerul lui Allah, fiind percepute de către toţi. Atunci poate că, în hadis-urile care vor nelinişti creştinismul, vor apărea dovezi în acest sens.

Pe de altă parte, în Tora şi Biblie, relatarea despre persoana Mesagerului lui Allah şi a profeţiei Sale, este stabilită prin carte şi sunna (actele şi cuvintele lui Muhammed) . Ca urmare, negarea acestui lucru este o nebunie şi blasfemie.

Fethullah Gülen

Călătoria dincolo de fiinţă

2010-06-26T06:06:00.000-07:00

Vedem spectacolul pe care ni-l înfăţişezi şi spre care ne chemi privirea, cel al lucrărilor Tale unice şi uimitoare, împlinite în felul cel mai desăvârşit. Vedem lucruri şi întâmplări care, în intercorelaţia lor, sunt imaginile Tale cele mai strălucitoare şi mai armonioase. Manifestarea tuturor frumuseţilor Tale face să izvorască din sânul naturii, ca din paginile unei cărţi de artă, o varietate de culori. Mărturisindu-Te pe Tine prin Calemul Tău şi Cartea Ta, scrisă de Tine cu acest Calem, spiritul nostru prinde aripi şi vedem obârşia tuturor lucrurilor în lumina Numelor Tale. Voci şi viersuri celeste se aud pretudindeni şi inimile ne sunt subjugate de misterul arhetipurilor din care toate lucrurile purced.

Cu ochii inimii percepem identitatea esenţială dintre sâmburele credinţei şi Tuba, arborele celest al Paradisului. Suntem pregătiţi să pornim într-o călătorie spre tărâmurile dincolo de fiinţă. Cartea Ta sfântă ne călăuzeşte spiritul, prin imaginea Numelor şi Atributelor Tale, şi ne conduce spre eternitate. Tu În-suţi ne-ai descris această călătorie în chip amanunţit şi ne-ai în-făţişat-o în Ascensiunea miraculoasă până la Tine, prin cele Şap-te Ceruri, a Robului Tău sfânt. Este călătoria pe care o poate face orice om care, prin puterea spiritului, dobândeşte cunoaş-terea Ta. Dacă am atins cu prea mare îndrăzneală poarta fereca-tă a misterelor Tale, cerem iertare pentru nechibzuinţa şi necu-viinţa sufletelor noastre.

O, Creatorule Preaînalt şi Preaminunat, Care ne-ai aşezat în această existenţă şi Care ne-ai îngăduit să-i simţim infinita plăcere. Ai deschis în faţa noastră lumi nemărginite, ca pe nişte cărţi. Ai făcut din conştiinţa noastră malul scăldat de misterele Tale divine şi ne-ai îngăduit să le percepem. Dacă nu ne-ai fi în-făţişat aceste minunate lumi, dacă nu Te-ai fi arătat pe Tine no-uă, fiecăruia după putinţa lui de înţelegere, trimiţându-i la noi pe Profeţi, nu Te-am fi cunoscut.

Dacă nu ai fi creat legătura dintre natură şi trăirile noastre interioare, dacă nu ne-ai fi înzestrat cu o putere de percepţie în-născută, prin care să putem atinge cunoaşterea adevărată, nu am fi avut nicio speranţă să înţelegem Esenţa Ta Divină şi să dobândim vreo certitudine despre Tine. Cum am fi ştiut să preţuim Calea Ta? Suntem robii Tăi, iar străfulgerările care se reflectă în mod repetat în conştiinţa noastră sunt raze ale Existenţei Tale. Tot ce avem este prin darul bunăvoinţei Tale. O spunem din nou: ne mărturisim robii Tăi supuşi, care nu caută slobozire, ci vor să se lege de Tine încă şi mai profund.

O, Stăpân al inimilor, spre Care sufletele se îndreaptă în meditaţie şi aducere aminte, ne străduim să aflăm căile ce duc la Tine şi ferestrele care se deschid spre Existenţa Ta. O facem uneori aplecându-ne asupra realităţii lucrurilor, alteori prin puterea intuiţiei. Ţelul nostru este să împărtăşim ceea ce primim de la Tine inimilor bolnave şi minţilor deşerte, şi să rămânem credincioşi adevărurilor sublime, care ni se dezvăluie aici în felul cel mai limpede cu putinţă.
Fără îndoială, am făcut greşeli, ne-am lăsat pradă propriilor născociri şi porniri de moment, n-am ştiut să înfăţişăm adevăru-rile cele mai manifeste în puritatea lor esenţială.
Dar am făcut aceste greşeli căutându-Te pe Tine şi încercând să-i călăuzim pe ceilalţi. Am făcut aceste greşeli păşind pe calea către Tine.
O greşeală rămâne însă o greşeală.

Cu inimile zdrobite şi capetele plecate sub greutatea lanţu-rilor, ne supunem milostivei Tale judecăţi. Mărturisim greşelile noastre, ştiind că Mila Ta nemărginită întotdeauna covârşeşte Mânia Ta. Nu se cuvine ca robii Tăi smeriţi să greşească, mai ales când sunt robii Tăi mult iubiţi. Dar când greşesc, îngăduie-mi să spun că mila şi iertarea Ţie mult Ţi se potrivesc.

O, Stăpân al inimii mele! Aşa cum Stăpânului i se cuvine măreţia, robului i se cuvine smerenia. Dă-ne iertarea Ta. Vrem să cercetăm din nou cartea universului Tău, pentru a auzi toate glasurile care ne vorbesc despre Tine. Vrem să vedem semnele Existenţei Tale, să ne lăsăm fermecaţi de viersurile care Te cântă pe Tine şi să pătrundem pe tărâmul Tău cel sfânt. Prin Graţia Ta, ajută-ne nouă în nevoie!

Fethullah Gülen